Mami, suflă-mi pe inimă…

person-868315_1280„Durerea e un lucru foarte ciudat; suntem atât de neputincioşi în faţa ei. E ca o fereastră care se deschide atunci când vrea ea. Camera se răceşte şi nu putem decât să tremurăm…” (Arthur Golden)

Durerile noastre sunt o insulă pustie. Dureri mai vechi, dureri mai noi… Le simt adânc în mine. Îmi apasă pe suflet, pe simțiri, pe tâmplă; mă macină, mă frămîntă, nu mă lasă să respir, nu mă lasă să trăiesc.

Inima mea e slabă acum, pentru că durerile care trăiesc în interiorul ei sunt mai puternice decât ea, pentru că aceste dureri devoratoare se hrănesc cu bucăți din ea. Sufletul e un loc tăinuit și un mare mister: nimeni nu știe unde se află, dar toți știu cum doare.

Sufletul are răni neștiute de nimeni, răni adânci imprimate pe învelișul inimii, care dor tot mai mult și mai mult și se acutizează cu fiecare respirație, cu fiecare gură de aer trasă silit în plămâni. Rănile acestea sunt incredibil de adânci, iar pe dinăuntru, mii de săgeți împung inima cu putere, aducând în față regrete, amintiri, dorințe, trăiri vii, trăiri vechi, dar vii. Îi poți minți cu ușurință pe alții că ești bine, îi poți minți cu un zâmbet și cu felul tău de a fi, zâmbind și râzând și mergând înainte. Dar cum să te minți pe tine? Cum să te minți? Când inima ți-e plină de răni, care sângerează zilnic, clipă de clipă…

Nu, nu te poți minți, iar lacrimile care ți se nasc în suflet, încep să curgă pe dinafară, și curg, mai ales noaptea, pentru că ziua e ușor să-ți ascunzi emoțiile, și față de tine, și față de alții, dar noaptea… e imposibil. Ești doar tu, cu tine însuți, cu gândurile tale, cu imagini din trecutul tău care ți se perindă în fața ochilor pentru a agrava și mai mult durerea pe care o ai. Ești doar tu, doar tu cu inima ta atât de vulnerabilă, care strigă după ajutor, iar tu nu poți face nimic s-o ajuți.

Toți avem dureri, unele mai adânci, altele mai la suprafață, unele mai vechi, altele mai noi, dar cert este că toate sângerează din când în când și ne împiedică să trăim fericiți. Uneori, ne dorim ca aceste dureri să dispară printr-o minune, să ne culcăm liniștiți seara în patul nostru cald, iar a doua zi, dimineața, toate durerile să dispară odată cu împrăștierea întunericului. Ne-am dori să dispară toate dubiile, toate gândurile care ne fac slabi, toate urmele de îndoieli, toate regretele; iar rănile să se cicatrizeze, pentru a ne lăsa să ne ducem crucea în tihnă și pace.

Sau de multe ori ne dorim ca durerile să ne fie spulberate de un vânt puternic, să fie duse departe, părăsite undeva, la o margine de lume, fără să mai poată veni înapoi, fără să ne mai tulbure vreodată. Dar de cele mai multe ori, ne dorim ca inima să redevină ceea ce a fost cândva, să pulseze fericire din nou.

Asta-mi doresc și eu, ca orice muritor de rând, să bată un vânt puternic și să-mi sufle toate durerile sau să dispară toate odată cu lăsarea dimineții, dar până atunci…

Mamă, știu că te doare când știi că și pe mine mă doare, însă într-o zi durerea va dispărea, într-o zi va trece, dar până atunci, te rog, spulberă-mi dubiile, împrăștie-mi tăcerile, alungă-mi fricile, liniștește-mi simțirile, arată-mi drumul către mine. Mami, suflă-mi pe inimă, așa cum îmi suflai pe genunchi, ca să-mi treacă zgârieturile, atunci când eram doar o copilă fără griji. Suflă-mi pe inimă, ca să nu mă mai doară…

Maria Bocicov

Scena – al doilea „acasă”

Dorința de dezvoltare și remarcare într-un anumit domeniu face ca fiecare om să aibă un model de urmat, o muza despre care va zice: „așa vreau să devin!”.

art 7 - 1

În urmă cu patru ani am facut și eu, la rândul meu, cunoștință cu cea care urma să-mi devină model, îndrumatoare în tărâmul minuțios al muzicii. Cea care m-a sfătuit cu unele dintre cele mai prețioase gânduri și care m-a învățat, cu toată caldura, micile taine pentru a ajunge la inimile oamenilor, ascultătorilor noștri. Este vorba despre Mihaela Iordache-Farcaș – o prezență mereu impunătoare pe marile scene, o voce cu o rezonanță puternică, ce duce mai departe frumusețea folclorului autentic românesc, atât prin repertoriul mereu bine ales, cât și prin apariția impecabilă în portul popular tradițional. Este modelul meu, atât ca om, cât și ca suflet dedicat scenei și cântecului.

Continuă să citești Scena – al doilea „acasă”

Rețeta livezii de meri sau a copiilor crescuți frumos

family-557078_1280Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de rai, mugurii vieții, mesajele vii pe care le transmitem unor vremuri pe care nu le vom vedea, viitorul nostru.

Copiii înfloresc ca niște flori, dar ei nu sunt buchete, ci o minunată livadă de meri. Şi această livadă e a noastră. Şi această livadă trebuie cu drag îngrijită; trebuie să depunem mult efort şi dragoste necondiţionată pentru a mânca mere mari şi dulci atunci cînd va fi vremea recoltei.

Înainte de a sădi livada, trebuie să ne mai gândim încă o dată la ceea ce facem: suntem noi oare gata pentru aceasta? Vom avea timp destul pentru grădină? Va fi lângă noi cineva care ne va oferi ajutor constant când vom avea nevoie? Căci a avea o livadă implică multă muncă și grijă.

Apoi, cînd răspunsurile sunt deja gândite, sădim cu foarte multă iubire livada; şi nu o sădim pur şi simplu, ci cu foarte multe gânduri frumoase şi luminoase. Încet-încet, copăceii cresc şi noi trebuie să lăsăm alte lucruri deoparte, pentru a putea fi acolo, pentru a îngriji puii, pentru a-i uda în fiecare zi, pentru a-i hrăni cu dragoste, valori spirituale şi educaţie, pentru a le cânta melodii și pentru a le spune povești. Dacă depunem o muncă contiuă și asiduă, livada va creşte sub ochii noştri şi ne vom simţi pur şi simplu împliniţi când vom vedea că toata munca depusă şi dragostea prind uşor-uşor o formă.

Vor veni timpuri grele. Timpuri în care omul care ne-a promis să ne ajute cu livada se va dovedi un ajutor nu prea bun și ne va fi greu atunci să ne descurcăm singuri, dar vom avea două variante: fie acea persoană va pleca, fie lucrurile se vor limpezi și acea persoană va rămâne cu noi, iar lucrul în livadă va continua, de data asta,  cu mai multă putere și voință.

Va veni un timp când  va trebui să curăţim livada de uscături şi va trebui s-o facem foarte atent, cu multă educaţie și răbdare. Altădată, un vânt mare va bate şi va trebui să susţinem copăceii cu toată forţa şi grija. Uneori vom privi cu scepticism și nesiguranță la copaci și vom realiza că e o muncă zilnică și grea și că acest lucru ne epuizează enorm, dar ceva din noi ne va da un impuls de a continua ceea ce am început.

Toată nesiguranța va fi în curând spulberată, atunci când mireasma florilor ne va îmbăta în prospeţime și plăcere spirituală. Atunci vom realiza că e timpul să meșterim o bancă, ca să venim acolo zi de zi şi să fim la curent cu tot ceea ce se întâmplă… Şi într-o zi, fără ca măcar să ne dăm seama cât de repede a trecut timpul, vom putea sta pe acea bancă, învăluiţi de împlinire și vom gusta cu poftă dintr-un măr mare şi roşu, analizîndu-i gustul şi simţindu-i aroma.

Vom avea atunci un sentiment curat de plăcere, de bucurie sufletească: că am făcut și noi ceva frumos în lumea asta, ceva care e al nostru, care a pornit de la noi, ceva cu rădăcini adânc înfipte în inimile noastre, iar această poveste nu e numai despre rețeta perfectă a livezii de meri, ci este și despre cum să crești copii în modul cel mai frumos cu putință.

Maria Bocicov

Miez de natură în inima orașului

urs bun pe perete

Un început de toamnă cu miros de răcoare, parcul udat cu lacrimi de ploaie ce se preling în jos pe frunze, natura veștedă ce plânge a amorțire… Fereastra oglindește cerul gri, rezistând cumva sub greutatea norilor. Degetele mi se încleștează pe o carte, iar ochii fug de monotonie, cercetând decorul. Zăresc un început de coridor îngust, ce se pierde după o cotitură în bibliotecă. Mă desprind de atingerea foilor îngălbenite și iau urma treptelor ce mă poartă în sus, pe marginea unui perete viu pictat. Parcă mă cuprinde o umbră de întuneric și ajung în fața unei uși închise, ce-mi prevestește finalul investigării. Un domn serios mă întâmpină, crezând că am să fiu gonită, dar vocea calmă mă îndrumă blând înainte. Înainte, unde?…

decor de la urs

Închisă de pereții Bibliotecii Județene „Costache Sturdza” Bacău stă natura moartă, ce joacă scene din viață: Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” din Bacău. Copertine din sticlă despart publicul indiscret de misterele pădurii ce se dezvăluie puternic în vitrine. Inima codrului e smulsă și zace într-o liniște amorțită, ascultând suflarea privitorilor ce-i sorb cruzimea nealterată. Se zbate moartea în imagini vii, multe trupuri înghețate dansând cu foc mirajul vieții. Vâltoarea prădătorilor stă suspendată în aer, fixând tăria naturii în însăși elementele ei. Uliul a pus gheara pe ființa lașă, rozătoarea se ascunde în scorbură, un vultur domină de pe creasta semeață, iar vrabia zboară în libertate naivă. Un șarpe se târăște în veșnicie sub frunza uscată… Răsună codri de încleștarea cerbilor ce se izbesc cu tăria coarnelor!

Continuă să citești Miez de natură în inima orașului

Interviu la Google (II)

Citeşte aici prima parte din articolul Interviu la Google

Cum rezolvă Google problemele

google_logo_vechiA trecut ceva timp de când am promis că voi spune ce a urmat după al doilea interviu tehnic, telefonic, pentru Google Zurich. După vreo două săptămâni, însă, într-adevăr am văzut că sunt (încă) destul de deştept, pentru că, într-adevăr, am fost invitat la un interviu on-site (la faţa locului). M-a contactat recruiterul, prin e-mail şi m-a felicitat că am trecut cu brio acest al doilea interviu şi dacă putem stabili o perioadă, cam peste vreo două săptămâni în care să vin la Zurich. Dacă ar fi fost după mine, aş fi aşteptat ceva mai mult, timp în care să mă mai pun la punct cu unele tehnici de programare sau algoritmi sofisticaţi. Am căutat pe Google cam ce fel de probleme ar putea să mă întrebe acolo, am contactat un vechi prieten, care a lucrat pentru o vreme la Google în Mountain View, iar el m-a testat cu o serie de probleme de algoritmică. La aceste probleme predominau soluțiile cu tabelele de dispersie, sortările rapide şi rezolvarea de probleme în timp liniar. De pildă, una din probleme avea o aplicabilitate foarte directă la Youtube. Am constatat că cei de la Google au un mod foarte inventiv de a rezolva unele probleme, care aparent se rezolvă în O (nxn), dar ei le rezolvă chiar în O(n), dacă trebuie să le rezolvi de mai multe ori. La unele probleme la care eu aveam o soluţie în O(log(n)) ei vin adesea cu o soluţie în O(1), încât uneori te întrebi dacă ceea ce se predă la algoritmică prin liceu sau facultate sunt cele mai avansate metode.

Adesea, fiecare problemă ce trebuie rezolvată de Google are o anumită particularitate, iar noi de multe ori aplicăm orbeşte un algoritm, bine învăţat, fără să studiem bine particularităţile acelei probleme şi să observăm că, deşi algoritmul este foarte bun, poate că în acele cazuri speciale există ceva şi mai bun.

Idei furate sau coincidenţe?

Dorind să le fac o impresie bună, le-am trimis şi câteva idei de-ale mele, din preocupările mele din domeniul limbajului natural, publicate sau care au fost ulterior publicate în articole de reviste sau la conferinţe internaţionale. Recruiterul m-a încurajat în acest sens, iar eu m-am gândit că e bine să trimit o serie de materiale reprezentative ale ultimelor mele preocupări academice, ca să fac impresie bună. Ulterior m-am convins că nu le sunt de mare folos, ei preocupându-se mai mult de problemele de bază ale informaticii (căutare şi ordonare) sau arhitecturi generale distribuite şi mai puţin de inteligenţa artificială. Pe de altă parte, mi-am asumat riscul ca să-mi fie furate ideile şi un googler să şi le însuşească, ca fiind ale lui. De fapt, Google e o firmă foarte isteaţă din punct de vedere juridic, au nişte contracte de confidenţialitate foarte deştepte, aşa încât am fost nevoit să semnez două asemenea contracte şi să le trimit lor. Unul se referea la faptul că nu voi spune ce probleme mi-au dat la interviuri (aşadar nu vă voi spune!), iar al doilea că sunt de acord să nu am pretenţii asupra a ceea ce le-am trimis benevol, dacă se întâmplă ca ei să descopere sau să inventeze ceva similar lucrărilor mele. E normal, din moment ce ei cercetează permanent şi uneori e posibil ca ideile să se suprapună :). Cu alte cuvinte, dacă mâine o să vedeţi vreo tehnologie implementată de Google, să nu fiţi convinşi că au făcut-o angajaţii permanenţi, ci poate vreun candidat intervievat.

În fine, am fost pus în legătura cu o altă persoană, o domnişoara care s-a ocupat de rezervarea biletelor de avion: mi-a trimis nişte variante din care să aleg, atât pentru dus, cât şi pentru întors şi mi-a spus că pot veni cu soţia şi că pot sta încă o zi sau două pentru a vizita oraşul. Ei puteau să-mi rezerve camera la hotel pentru două nopţi sau mai multe, dar ei îmi plăteau doar o noapte de cazare pentru o cameră (double) şi drumul cu avionul dus-întors doar pentru mine. Am ales să merg singur, după ce am discutat în familie problema. Mai ales că domnişoara de la Google a ales companiile aeriene şi nu unele foarte ieftine, ci Swiss Air şi Lufthansa. Am primit un ultim telefon în ziua de 10 martie şi mi s-a spus că totul este OK, interviul urma să fie pe 14 martie, iar eu să ajung acolo pe 13 martie.

Continuă să citești Interviu la Google (II)

Interviu la Google (I)

Un e-mail ciudat

google_logo_vechiÎn seara zilei de 6 decembrie 2007, când tocmai sărbătoream pe Sfântul Nicolae, primesc un e-mail ciudat de la o adresă cu nume de utilizator având drept domeniu google.com. O tânără (cu nume turcesc şi care semna ca fiind un director zonal de resurse umane) îmi spune că a găsit pe Internet profilul meu şi că de o vreme încearcă să mă contacteze şi să mă întrebe dacă nu aş dori să mă alătur echipei Google. Iniţial am crezut că e o gluma, vreo surpriză făcută de vreun prieten informatician, numai bună de trimis de Sfântul Nicolae. La o analiză mai atentă a sursei mesajului, mesajul chiar venea de la Google şi era o invitaţie de a aplica pentru această companie, în sediul lor din Zurich. Google Zurich este cel mai mare şi mai important centru Google din Europa, al doilea ca importanţă după cel din Mountain View, California.

Continuă să citești Interviu la Google (I)

Băile Tușnad – perla tămăduitoare a Ardealului

b_harghita_baile_tusnad_hotel_tusnad_14509Băile Tușnad reprezintă o importantă stațiune balneo-climaterică din județul Harghita situată între munții Harghita și Bodoc. Stațiunea a apărut în 1842, când un tânăr s-a vindecat miraculos în momentul în care s-a scăldat în apele minerale existente. Efectele terapeutice ale apei  au atras atenția autoritățile, înființându-se în anul 1845 o societate în vederea exploatării stațiunii.

Dovezile scrise, însă, atestă existența apelor minerale din zona tușnadului încă de la începutul secolului al XVIII-lea. Folosită la început de localnici, apa cu efecte curative a devenit de-a lungul timpului cea mai importantă stațiune balneară, denumită și Perla Ardealului. Continuă să citești Băile Tușnad – perla tămăduitoare a Ardealului

Buchetul clipelor frumoase

Acum peste 20 ani, am scris asta:

 Te-ai gândit vreodată la sfertul de viaţă pe care gata!, l-ai trăit şi nicicând nu îl vei mai putea trăi? Si nu e chiar nimic acest sfert de viaţă, e un sfert de viaţă pe care nu-l mai ai. Acum, aşa cum eşti, mai poţi tu pretinde că eşti toată, că eşti întreagă?! Poţi tu să zici că ai o viaţă înainte? Nu! Mai ai doar trei sferturi de viaţă înainte!

flori_buchet_albCe poţi să faci? Poţi, oare, să mai faci ceva ca să salvezi situaţia? Poţi să recuperezi ceva din sfertul trecut? Nu, cu siguranţă… Vei spune: “îmi voi trăi restul de trei sferturi din viaţă mai frumos şi mai bine”, dar, cu toate iluziile şi visurile tale, care, cine stie?, o parte vor deveni realitate, cu toate acestea, vei ajunge la jumătatea vieţii şi atunci îţi voi spune: mai poţi reveni asupra celor două sferturi de viaţă pe care le-ai trăit? Nu!

Vei spune din nou: “Sunt tânăra şi am o viaţă de trăit în faţă”, deşi vei fi şi atunci conştientă că nu mai ai o viaţă, ci doar jumătate din ea şi oricine îşi dă seama că una e a trai şi alta e a trăi pe jumătate. Te vei amăgi, însă, cu gândul că viaţa de abia atunci începe, aşa cum şi acum te amăgeşti cu acelaşi gând, un gând frumos, dar doar un gând, o “îndrăzneală”, un “act de curaj”, un foc ce se va stinge, pentru că şi el, focul, ca şi viaţa, are sferturile lui, jumătăţile lui…

Continuă să citești Buchetul clipelor frumoase