Poate părea ciudat, însă fenomenul ,,selfie” are tradiţii străvechi în rândul iubitorilor de sine.
Una dintre primele atestări în acest sens aparţine Fraţilor Grimm care, pe la începutul veacului XIX, descriau o asemenea procedură: ,,Oglindă oglinjoară/ Cine este cea mai frumoasă din ţară?” La această întrebare oglinjoara răspundea prin ,,like” sau ,,dislike”, în funcţie de cum mărul otrăvit acţiona sau nu asupra aparatului digestiv al Albei-ca-Zăpada. De vreme ce proprietara dispozitivului amintit nu ştia ce-i iubirea de oameni, în mod cert mesajul oglinzii era ceva de genul ,,like” şi nu ,,love” atunci când vrăjitoarea deţinea supremaţia, iar când nu, mesajul era ca un duş rece, demn de invidia posesorului locului doi.
Iată-ne din nou în Iaşi, presărând paşi pe istoricele străzi ce ne poartă în inima culturii. E o vorbă care spune că toate drumurile duc la Roma, dar în capitala Moldovei faci ce faci şi toate drumurile duc la Palat. Mai cu seamă acum, când i s-a dus vestea în toată ţara cu ocazia redeschiderii. Ademeniţi de comoara până mai ieri ferecată, ne-am grăbit şi noi precum voinicul în peşteră când monstrul cu şapte capete pleacă la plimbare. Dar în loc de „un cufăr” am dat de mai multe, care mai de care mai frumoase. Să vă povestesc pe rând…
Palatul Culturii din Iaşi. Sursa: asplf2016.travis.ro
Primul pe lista muzeelor din Palatul Culturii a fost Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu”. Sau, altfel spus, „mănăstire-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i”, căci ne-am aşteptat la una, şi-am cam dat de alta. Deşi prima secţie a muzeului a fost secţia energetică, înfiinţată în 1961, în loc de a ne fi prezentate principalele forme de energie utilizate, am pătruns în universul muzicii. Amenajată acum în cadrul proiectului de renovare a Palatului Culturii, ceea ce ne întâmpină la intrarea în muzeu este secţia de înregistrare şi redare a sunetului, deschisă în februarie, 1966. Aceasta curpinde un spectacol al cântecului, prezentând cronologic evoluţia înregistrării şi redării sunetului. Instrumentele sale sunt o încântare a ochiului, care captează toată atenţia privitorului chiar şi fără a fi puse în funcţiune. Când sunt porniţi, pe rând, pentru a face o demonstraţie, aceşti hibrizi muzicali devin adevărate fiinţe care se mişcă graţios şi „glăsuiesc” într-un ritm hipnitozant. Continuă să citești Vizită la Palat
O fermă strângere de mână şi un zâmbet larg au dat tonul unei noi aventuri, spărgând amorţeala vremii şi apăsarea norilor înegriţi a ploaie cu vibraţia pozitivă a optimismului occidental. Turistă în toată puterea cuvântului, iat-o aflată în compania mea pe O., o simpatică franţuzoaică de un rafinament debordant, în faţa căreia se eschiva orice urmă posomorâtă de pe chipul meu, vădit afectat de trezitul de dimineaţă, în combinaţie cu tonurile gri ale vremii. Nu era primul city break în Iaşi, dar de această dată era mai drept să-l numesc primul meu séjour en ville. Am luat-o la paşi zgribuliţi, cu mâna încleştată pe umbrelă, alături de voioasa O. Părea că poartă cu sine o părticică din soarele Franţei. Întreaga ei atitudine grăia un slogan comercial bineştiut de oricine: “Londra. Ploaie. Vânt puternic. Coafura rezistă”. Doar că în prezentul context, ceea ce rezista era entuziasmul în istoricul nostru Iaşi.
Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Sursa: www.crestinortodox.ro
Dar mai e o vorbă românească ce spune cam aşa: „După faptă şi răsplată”. Iar pentru că în capitala culturală a Moldovei respectăm tradiţiile, iată că am fost recompensată pentru buna mea purtare în calitate de ghid şi gazdă (calităţi remarcate de O. prin bunăvoinţa ei; departe de mine lauda de sine, preamărită divinitate şi stimate cititorule). Ajungând în faţa Catedralei Mitropolitane, raze de soare au risipit norii, luminând intrarea în sfântul lăcaş. O strălucire blândă ne-a încălzit inima, încărcându-ne cu spiritualitatea şi frumuseţea acestui loc binecuvântat de Dumnezeu. Solemnitatea bisericii se împletea cu parfumul binelui. Odată păşite înăuntru, am fost cuprinse de o pioşenie dulce, pe care, deşi insuflată de tainicul decor, o simţeam izvorând din interiorul nostru. O încăpere mare, în ale cărei înălţimi păreau că plutesc rugi fierbinţi ce-şi caută drumul spre Tatăl Ceresc, plasa în atemporalitate închegarea divinităţii cu cele pământeşti. Omul e mic, ca firul de nisip în deşertul întins, iar sfinţenia acestui loc reflecta în conştiinţa noastră umila condiţie umană, atât de firavă şi însetată de iubirea şi octrotirea Sfinţilor Părinţi.
Catedrala Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei este una dintre cele şase catedrale mitropolitane ortodoxe din România, ce se regăseşte astăzi pe lista monumentelor istorice, graţie strădaniei mitropolitului Veniamin Costachi, care a pus piatra de temelie a acestei biserici. Locul pe care a fost construită a cunoscut umbra a două lăcaşuri de cult mai vechi, ce dăinuiesc în amintire drept Biserica Albă şi Biserica Stretenia, din secolul al XV-lea, respectiv secolul al XVII-lea. Deşi bazele catedralei mitropolitane au fost puse în 1833, continuându-se lucrările după planurile arhitecţilor Gustav Freywald, Bucher şi Mihail Singurov până în anul 1839, în data de 23 mai 1857 s-a produs prăbuşirea boltei centrale, ceea ce a cauzat două decenii în care biserica a s-a aflat într-o stare precară.
În anul 1887 catedrala cunoaşte, în sfârşit, o perioadă înfloritoare, spre bucuria întregii naţiuni ortodoxe, care pe data de 23 aprilie a sărbătorit alături de familia regală sfinţirea acestui monument bisericesc. Primul rege al României, Carol I, a făcut donaţii consistente din recunoştinţă pentru valoroasa însemnătate a oraşului Iaşi, cel pe care îl identifica drept „a doua mea capitală”.
Fiind legată de numele casei regale, sfânta catedrală mitropolitană îşi sporeşte frumuseţea şi printr-un ales decor dat de podoabele artistice ce poartă amprenta pictorului bucureştean Gheorghe Tattarescu. Influenţa renascentistă respectă canoanele Erminiei ortodoxe, trăsăturile picturii occidentale îmbinându-se atât cu spiritualitatea picturii bisericeşti din Romania secolului al XIX-lea, cât şi cu neoclasicismul de factură italiană a cărei rigoare a fusese cunoscută de artist în anii de studiu petrecuţi la Academia di San Luca din Roma.
Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Sursa: www.orthphoto.net
Dincolo de suflul arhitectural preţios, esenţa religioasă este ţinută cu sfinţenie în inima catedralei, păstrând neclintite zidurile tari ale creştinătăţii. Un an binecuvântat a fost 1889, când o veritabilă fărâmă de palpabilă divinitate a fost adusă spre a se odihni în veşnicie alături de racla argintată cu osemintele marelui Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, Veniamin Costachi. Cinstitele moaşte ale preacinstitei Cuvioase Parascheva au fost aduse de la biserica Trei Ierarhi, ţinând biserica întru nemărginită sfinţenie. De atunci, Catedrala Mitropolitană are trei sărbători patronale: Întâmpinarea Domnului la 2 februarie, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe la 23 aprilie şi Cuvioasa Parascheva la 14 octombrie. Nu doar cu preacinstite sărbători a fost îmbogăţită biserica, ci şi cu un continuu flux de credincioşi care îşi cinstesc de-a pururi sfinţii, veghind neîntrerupt la căpătâiul Cuvioasei.
Un lung şir de oameni aştepta şi de această dată să se închine la moaştele aşezate în partea dreaptă a pronaosului, atrăgând atenţia simpaticei O., care găsi cel puţin interesant acest obicei creştin de a păstra astfel trupul sfintei. O admiraţie sfioasă îi petrecu pe cei ce sărutau frumos-împodobita raclă, care alcătuiau un emoţionant tablou duhovnicesc, pictat cu rugi şoptite în taină. Un suflu de sfinţenie inundă simţurile noastre, atât de desprinse acum de cele lumeşti şi ancorate într-un vid spiritual mângâietor. Catedrala Mitropolitană din Iaşi, o perlă a ortodoxiei, închide într-însa un Eden ţesut din credinţă, dăinuind în istoricul Iaşi drept o cetate a sufletelor.
Ion I. C. Brătianu (zis şi Ionel) s-a născut în 1864 la Florica, azi Ştefăneşti, fiind fiul lui Fiul lui Ion C. Brătianu. Ionel Brătianu a fost unul dintre cei mai importanţi oameni politici români, fiind preşedinte al Partidului Naţional-Liberal (1909-1927) şi de mai multe ori ministru şi prim-ministru (1908-1910, 1914-1918, 1918-1919, 1922-1926 şi iunie-noiembrie 1927). Brătianu a avut un rol important în activitatea politică pentru desăvârşirea unităţii statale. El a contribuit la orientarea politicii externe a României spre Franţa şi Anglia. Brătianu a iniţiat numeroase reforme, menite să întărească poziţiile economice şi politice ale burgheziei române. În perioada 1919-1920 a fost şeful delegaţiei române la Conferinţa de Pace de la Versailles. A promovat o politică potrivnică intereselor Partidului Comunist Român, partid care a şi fost scos în afara legii.
Învățământul liceal este o componentă importantă a învățământului din România, alături de învățământul gimnazial, universitar și postuniversitar. Absolvenţii clasei a VIII-a de gimnaziu sau a învăţământului profesional cu certificat de capacitate se pot înscrie pentru continuarea studiilor prin învăţământul liceal. Învăţământul liceal cuprinde clasele IX-XII (învăţământul de zi) şi clasele IX-XIII (învăţământul seral sau fără frecvenţă). La concursul de admitere în liceu (clase a IX-a, învăţământul de zi) au dreptul să se înscrie promovaţii clasei a VIII-a de gimnaziu din seria curentă şi din seriile anterioare până la vârsta de 16 ani împliniţi în anul în curs.
Municipiu, reședință în Judeţul Cluj, 328000 loc.; situat la poalele dealului Feleac, pe malurile Someşului Mic; 320-380 m alt. Continuă să citești Cluj-Napoca
“The peasant’s in the field, the peasant’s in the field/Oh well, my little darling, the peasant’s in the field”. These are the words of an old Romanian song. What was the peasant doing in the field? Ecological agriculture, of course! What is he doing now? He was forced to sell his land to a big company and move to town, to work in a factory or an office. From a food producer, he became a consumer; he became a “burger”… and his non-romanced biography may be multiplied by millions of times. Is that big company, that took our peasant’s land, performing ecological agriculture? I’m afraid it isn’t. It’s only the “industrial agriculture” that brings profit and can feed the nowadays this very high amount of urban population.
There has been a game, a devastating game carried out by unconscious people. There have been kings, bankers, politicians and warriors by profession who pushed millions and millions of innocent people to hate and kill each other, just to settle their rules. There were the rules of domination, handled through money, social position and military force that the First World War intended to expand worldwide.
This spiritual darkness has awakened a group of artists who tried to render freedom to their words, ideas and images just like in a child’s game: Dada. They defied the rules that have had to tie the words into so called comprehensive sentences and phrases, by setting free the inner power of each word and colour. They played this game just for the sake of beauty and love for life.