Bacău – o pată de culoare pe minunata hartă a țării noastre.

13078067_1067121803334230_568119943_oÎntr-o dimineață de sâmbătă, plină de soare pe cer, mi-am înșfăcat un mini băgăjel și am pornit spre autogară, de unde a13077260_1067036443342766_1483870278_nveam să iau autobuzul către Bacău. Mult așteptata mea escapadă avea să înceapă a prinde contur. Mi-am lipit ochii de geam și cam tot drumul mi-am bucurat sufletul cu peisajele minunate care-mi săreau pe fugite în ochi. Orologiul bătea ora 10:00, drumul meu avea sa se sfârșească în curând, iar eu mai aveam puțin și întâlneam bogățiile Bacăului, ce parcă m-așteptau de ceva vreme. Am ajuns la destinație, așteptarea luase sfârșit.

Mi-am revăzut colegele din echipa EduSoft, care într-un timp neașteptat mi-au devenit ca o a doua familie, am zăbovit rebele prin oraș, ne-am bucurat de razele soarelui care ne călăuzeau plimbarea, după care ne-am îndreptat nerăbdătoare către Centrul Internațional de Cultură și Artă „George Apostu”, unde urma să participăm la o succesiune de evenimente deosebite și pline de viață. Zic pline de viață referindu-mă în special la expoziția pictorului Emil Cassian Dumitraş, un om modest, dar care ne-a îmbrățișat pe toți cu sufletul său bogat și plin de culoare.

Ne-am mutat apoi într-o încăpere rustică, unde domul regizor Alexa Visarion ne-a bucurat și ne-a schițat senine zâmbete pe ale noastre chipuri. Ne-am hrănit dragostea și curiozitatea prin glasul calm al domnului regizor, care parcă rostea o poveste ce nu ne-am fi dorit să ia sfârșit.

Continuă să citești Bacău – o pată de culoare pe minunata hartă a țării noastre.

Sărbătoarea celor care seamănă lumină – Ziua Cărții și a Bibliotecarului

Cărțile sunt pilonii pe care se susține cultura și educația unui neam, iar în momentul în care ai deschis o carte, te poți considera un erou, pentru că ai contribuit la întărirea fundamentului spiritual al omenirii. Căci un neam este viu atâta timp cât creează și păstrează viu tot ceea ce a creat.

Secole la rând și multe secole de acum încolo, cartea a adăpostit și va continua să adăpostească marile comZiua Cărțiiori intelectuale ale lumii. Acolo, pe pagini albe de carte trăiește spiritualitatea umană, iubirea, credința, fericirea, visurile și nu se înghesuie deloc, pentru că lumea cunoașterii este infinită.

Cartea trebuie slăvită și cântată veșnic pentru că ascunde în ea izvoarele la care ne potolim setea veșnică de cunoaștere.

Așa este omul, o ființă curioasă, într-o continuă căutare a noului și a frumosului. Pentru că așa îi cere sufletul, doze mari de înțelepciune și iubire.

Astfel la data de 23 aprilie, putem să ne închinăm până la pământ în fața măreției cărții, pentru că încă din anul 1995, la inițiativa UNESCO este marcată la nivel internațional Ziua Cărţii şi a Drepturilor de Autor.

Însă această dată nu este aleasă la întâmplare, căci data de 23 aprilie este o zi simbolică pentru literatura universală, întrucât, la această dată şi în acelaşi an, 1616, s-au stins din viaţă celebrii scriitori William Shakespeare şi Miguel de Cervantes.

Aceeaşi zi se leagă, totodată și de biografiile altor autori de renume precum Garcilaso de la Vega, William Wordsworth sau Maurice Druon.

 Cartea este și incontestabila patroană a credinței, astfel, 23 aprilie este o dată importantă și pentru calendarul creştin – Ziua Sfântului Gheorghe şi a patronului catalan Sfântul Jordi.Ziua Cărții

Data are legătură şi cu o veche tradiţie de peste nouă decenii, practicată în Catalonia. Acolo, pe 23 aprilie, se obişnuia să fie dăruite celor dragi cărţi şi un trandafir roşu.

Mai târziu, ideea s-a extins în librăriile din întreaga Spanie, care, în Ziua Sfântului Gheorghe, ofereau cititorilor câte o floare pentru fiecare carte cumpărată.

Această frumoasă sărbătoare nu putea să lipsească de pe plaiurile mioritice, căci  aceste meleaguri divine au născut și nasc atâția oameni ai cărții și genii ai poeziei.

Până a ajunge în mâinile cititorilor dornici de a evada pe alte meleaguri îndepărtate, cărțile sunt legănate și dădăcite cu grijă de oamenii cu ochii blânzi și inima caldă, care stau zi de zi printre mii de cărți, ale căror nume le știu pe de rost și a căror poveste o împărtășesc cu chipul luminos.

Acești oameni ai cărții, bibliotecarii, știu să aprecieze valoarea și savoarea lecturii, pentru că tocmai în mâinile lor, cărțile prind viață și se simt răsfățate, știind că vor ajunge pe buzele oamenilor care le apreciază miraculoasa și tainica lume.

Astfel, tot pe 23 aprilie, atât în România, cât și în Republica Moldova este sărbătorită și Ziua Bibliotecarului.

Este ziua oamenilor care poartă cartea sub inimă, o pictează mereu pe suflete și tare le place să-i simtă prezența în suflete.

Nu le este frică de praful greu deCărți pe copertă, pentru că știu că oricât de îngălbenite ar fi filele sau oricât de mult praf ar aduna, înțelepciunea domnește acolo și nu o poate răpi nimeni, niciodată.

Aceasta înseamnă dăruire și credință într-un ideal. Aceasta înseamnă să fii om cu aripi de carte. Aceștia ne sunt oamenii cu sufletul doldora de bunătate.

Celebrați cartea și frumusețea aventurii în care vă poartă. În cărți ne rămân urmele, strămoșii, începuturile, iubirile, poveștile. Fiecare carte spune o poveste și cu fiecare carte răsfoită, ajugem să trăim o poveste.

Cărțile sunt asemeni unor făclii care se aprind mai mult cu fiecare cuvânt citit printre rânduri, iar ca ea să ardă mereu, dezlipiți-vă măcar uneori degețelele firave de pe tastele greoaie, deschideți cu gigășie o carte și țineți-o mereu la îndemână, ca în momente de cumpănă, ea să vă lumineze drumul.

 Și nu uitați, cărțile sunt puntea de legătură dintre trecut și viitor, dintre noi și cei care au colindat și vor colinda pământul în urma noastră. Întreaga poveste milenară a acestei lumi se poate așeza pe o filă.

Barbara Tuchman spunea: ”Cărţile sunt cărăuşii civilizaţiei. Fără cărţi, istoria e mută, literatura nu are glas, ştiinţa paralizată, iar gândirea şi meditaţia suspendate.”

Cristina Morari

 

Pe 22 aprilie sunteți invitați la sărbătoare – Ziua Pământului

Primul și cel mai mare dar pe care îl primim la naștere este un cer, care ne ocrotește cu blândețe, pământul în care ne înfigem adânc rădăcinile, extinzându-ne și dând naștere generațiilor noi; apele care ne alimentează cu energie, ne spală gândurile împovărate de griji și ne purifică sufletele. Atât primim și atât suntem rugați să ocrotim.earth-11015_1280

An de an, la 22 aprilie, pământul ne imploră să plecăm urechea la umila lui rugă. Doar atât ne cere, să ocrotim ceea ce ne-a dăruit cu atâta drag, ceea ce ne-a dăruit pentru viață, pentru a crea, pentru a explora și pentru a iubi.

Această inițiativă a prins viață în SUA în anul 1970, atunci când senatorul american Gaylord Nelson a încercat să trezească clasa politică din dezinteresul pe care îl arată față de mediu.

Ideea acestei mișcari a ajuns rapid la urechile oamenilor, astfel, în primul an, Ziua Pământului a fost celebrată de circa 20 milioane de cetățeni americani, în marea lor majoritate tineri.

Cu atât mai îmbucurător este faptul că mișcarea a prins și mai mult avânt, ca după 2 decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de țări să transforme Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorința de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre.

A durat însă un pic mai mult ca oamenii de pe întreg mapamondul să realizeze că această zi este importantă pentru fiecare dintre ei, indiferent de rasă, zona din care provine sau poziția socială.

Astfel, în anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.

Nu este nimic mai frumos decât să știi că întreg pământul luptă pentru aceleași idealuri, crede în aceleași idei și își dorește să conserve întreaga frumusețe a planetei.

Ziua PământuluiTotuși, ne dăm bine seama că salvarea planetei de la degradare nu se poate realiza doar într-o singură zi și ar fi rușinos să ne amintim că pământul are nevoie de sprijinul nostru doar pe 22 aprilie.

Pământul are nevoie de noi în fiecare zi, pentru că cel mai bun prieten îi este omul, dar și cel mai mare dușman tot omul îi este.

Dacă fiecare dintre noi s-ar opri din drumul său grăbit să arunce o bucată de hârtie, nu l-a întâmplare, ci în coșurile de gunoi special amenajate, care ulterior va fi reciclată. Dacă am încerca să nu risipim fără noimă resursele energetice, dacă am limita folosirea pungilor de plastic, optând pentru cele de hârtie, reciclabile, dacă am alege să mergem pe jos la școală sau la serviciu într-o dimineață frumoasă de luni, poate că planeta ar fi mai fericită.

Poate că cerul ar fi mai senin, ploile ar fi mai calde și mai curate, izvoarele ne-ar fi mai cristaline, râurile mai pline de viață, iar pământul mai roditor.Ziua Pământului

Nu trebuie să uităm că totul pornește de la noi, în fiecare dintre noi există un ghem de empatie, pe care, depănându-l ușor, am reuși să ne îngrădim pornirile dezastruoase.

Pământul e casa noastră comună, e locul care ne copleșește cu frumusețe, căldură, liniște și multe gustoșenii, fie vară, toamnă, iarnă sau primăvară.

În brațele sale ne naștem, de soarele lui ne este legănată copilăria, pe aripile vântului său ne plimbăm visurile și pe portativele curcubeului său alergăm și adormim liniștiți.

Ocrotiți-l și copleșiți-l cu dragoste pentru că este al nostru în toată imensitatea lui, iar noi, inocenți fiind, nu ne dăm seama cât de bogați suntem și ce avere incredibilă stăpânim.

Cristina Morari

„Negru pe negru pe negru pe negru” – Dany Madlen Zărnescu

Negru animal, negru cărbune, negru de anilină, negru de cerneală, negru de fildeș, negru de carbon, negru de fum, negru de lignit – sub coroana acestei nonculori pensula timpului și-a șters urma de vopsea pe pereții sufletelor adunate la umbra stelelor Carului Mare de pe cerul cultural băcăuan. Desăvârșită artistă, talent transpus și glorificat prin prisma ochilor și hotarelor de inimi ce îi duc dorul operei sale, Dany Madlen rămâne ceea ce Bacăul de azi nu va mai fi mâine fără ea: corifeu al artei și muza nopții.

20160420_160145

Doi îndrăgostiți: mama și fiica – Dany și negrul. De fapt, acestea se redefinesc și își dau viață una alteia reciproc, nemaiștiindu-se cine a fost cea dintâi.

Dacă negru, atunci Dany Madlen!

Pe 20 aprilie, frumos mijloc de primăvară, „Galeria Nouă” de pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 12 a găzduit curcubeul din a cărui paletă Soarele – plasticiana Dany Madlen, printr-o textură ludică a visului real de-a-și zugrăvi cosmosul pe pământ – a răscolit în iubitorii de artă cu ajutorul tablourilor suspendate pe pereții sălii în așteptarea ochilor ce rădăcini au prins pe negrul care absorbise lumina, absorbise pe privitor.

Gheorghe Zărnescu

Absolut! Vernisajul „Dialog cu Dany Madlen” a pus în rame desene, cuprinzând colaje și sculpturi realizate de două perechi de mâini dibace ce aparțin unor suflete-pereche, soții Zărnescu. Contemplare și emoții – toate acestea în negru au prins viață. Artiști printre artiști, discipoli printre maeștri și pur și simplu admiratori și nostalgici după ceea ce plasticiana și graficiana a reușit spre a se deda completamente pe durata unei vieți de om: negru pe negru pe negru pe negru.

20160420_162327
Gheorghe Zărnescu, Dan Petrusca

Prieten al familiei, Mihai Chiuaru și-a exprimat plăcerea și emoțiile prin cuvinte, amintind despre frumusețea faptului de a o simți pe artistă alături, prin negru, acel negru născător de nebănuite culori, nuanțe și umbre.

„E și bucurie, și regret. E și viață, și moarte”. Expoziția a culminat cu frământări și amintiri ale trecutului, cu răscoliri în cuibul dragostei și al sufletului dăinuitor, înmuiat în culoare și expus. Expus ochiului și minții, cu riscul, minunatul risc, de a deveni lacrimă și de a nu fi șters vreodată de pe fața…iubitorului de frumos.

 

Lucrare realizată de Gheorghe Zărnescu
Lucrare realizată de Gheorghe Zărnescu

 

„Galeria Nouă”
„Galeria Nouă”

Maria Dicusar

Palatul Culturii din Iaşi

Palatul Culturii din Iasi
Palatul Culturii din Iasi. Sursa: commons.wikimedia.org

Palatul Culturii din Iaşi este o expresie a romantismului în arhitectura oficială, fiind construit între anii 1906-1925 în stil neogotic, şi inaugurat în 1926 de către al doilea rege al României moderne, Ferdinand de Hohenzollern. Se distinge a fi cea mai importantă creaţie a lui I. D. Berindei, arhitect român, format la şcoala pariziană.

Deşi are un aspect arhaicizat, clădirea este dotată cu facilităţi considerate a fi ultramoderne în epoca în care a fost ridicat, incluzând iluminatul electric, încălzitul pneumatic, termostate, ventilaţii, aspiratoare pornite de la subsol etc. La construcţie s-au folosit materiale uşoare şi mai puţin costisitoare, iar arhitectul Berindei, ținând cont de cele 14 incendii care au afectat clădirile anterioare Palatului, a ignifungat lemnăria podului cu un produs intitulat orniton, pentru acoperiș utilizând un material special, denumit eternită.

Palatul a fost utilizat drept cazarmă a trupelor germane și sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar până în anul 1955, când găzduit unele dintre cele mai importante instituţii culturale din ţară, reunite sub denumirea de Complexul National Muzeal Moldova din Iaşi, clădirea a servit drept Palat Administrativ şi de Justitie.

În interior, în aripa vestică a parterului Palatului Culturii, se află continuatorul Muzeului de Antichitati, înfiinţat de Orest Tafrali, în 1916, şi anume Muzeul de Istorie a Moldovei. Tot la parter, dar în aripa estică, este găzduit Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii “Ştefan Procopiu”, ale cărui baze au fost pune încă din 1955. La etaj pot fi admirate galeriile de artă europeană şi românească ale Muzeului de Artă, continuatorul celei mai vechi pinacoteci din ţară, ce datează din anul 1860, şi cuprinde donaţii ale lui Gheorghe Asachi, Scarlat Varnav, Costache Dasiade, A. Donici, V. A. Urechia şi Costache Negri. Ultimul, dar nu cel din urmă, Muzeul Etnografic al Moldovei este situat în aripa vestică a Palatului Culturii, la etajele I şi al II-lea. Acesta datează din anul 1943 şi înglobează elemente ale civilizaţiei tradiţionale, cuprinzând obiecte vechi de peste 100 de ani.

Pe lângă incontestabila valoare istorică şi culturală, acest edificiu se remarcă şi prin deosebitele elemente ale arhitecturii sale. Faimos este ceasul cu trei cadrane din turnul clădirii, acestea având diametrul de 3,25 şi fiind decorate cu vitralii mici, ce reprezintă cele 12 zodii. De menţionat sunt, de asemenea, cele 8 copote din turnul Palatului, ce reproduc „Hora Unirii” la fiecare oră exactă. Melodia este înregistrată pe un tambur cu 69 stifturi, amintind nu doar „Unirea cea mica” din 1859, ci si „Unirea cea mare” din 1918.

Statuia ecvestră a lui Ştefan cel Mare, realizată la Paris, conform schiţelor lui Gh. Asachi, de către Em. Fremiet, reprezintă unul dintre elementele decorative fundamentale care alcătuiesc frumuseţea arhitecturală a monumentului. Statuia se află în faţa Palatului Culturii, fiind dezvelită în 1883. Cu ocazia acestui eveniment, Mihai Eminescu a scris celebra „Doina”. Aceasta dată marchează, de asemenea, prilejul cu care Regele Carol I a dăruit doua tunuri „Krupp”, trofee din Războiul de Independenţă, cucerite de Regimentul de dorobanti din Copou (una din cele sapte coline ale Iasului).

În luna august a anului 2008 au fost demarate lucrările de reparare şi consolidare a Palatului Culturii. Degradările s-au accentuat după cutremurul din 1986, ce a provocat fisuri, crăpături și deteriorări pe importante suprafețe din pereți, tavane și la nivelul elementelor ornamentale. La jumătatea lunii aprilie a acestui an (2016), Palatul Culturii își va deschide porțile pentru publicul vizitator, oferind expoziții temporare de excepție, cu piese din patrimoniul celor patru muzee din cadrul Complexului Muzeal Moldova. Deşi monumentul are 298 de încăperi, cu o suprafață de aproximativ 36.000 metri pătrați, iubitorii de artă și istorie nu vor avea prilejul de a vizita toate sălile, ci doar camerele amplasate la stânga și dreapta intrării de la parter, iar la primul etaj va fi deschisă Sala Voievozilor și alte câteva camere.

Gabriela Tăbăcaru

Pușcași – raiul din sufletele oamenilor simpli

Familie de orfani judetul VasluiAstăzi propun să vorbim despre bunătate, sinceritate și bucuria din sufletele oamenilor pentru unele detalii care nu par mereu la fel de semnificative, până când realizează că le-au pierdut. Am stat astăzi și m-am gândit cât de bogată sunt și cât de mulțumită ar trebui să fiu cu ce am. Am realizat că cea mai mare bogăție o reprezintă sănătatea și familia mea, simplul fapt ca le am, mă face cea mai fericită și bogată persoană. Așa cum unii visează la ultimele modele de telefoane, mașini ori haine scumpe, alții tânjesc după o felie de pâine, după un acoperiș deasupra capului și poate un umăr pe care să își sprijine creștetul când problemele îi copleșesc și au nevoie măcar de un răgaz, de un moment de liniște, după care să pornească din nou la drum.

M-am gândit să scriu toate aceste rânduri, după vizitarea familiei Botez din comuna Pușcași – raiul din sufletele oamenilor simpli, județul Vaslui, unde, la plecare, mi-a rămas jumătate de suflet. Am aflat despre cazul lor pe internet, 5 copii, rămași aproape singuri pe lume, înconjurați de brațele obosite si sleite de puterile bătrâneții ale bunicii. Ne-am propus să îi ajutăm și chiar așa s-a și întâmplat.

13043810_1070357496355056_6507965227315630279_nAm adunat cele necesare și am pornit la drum, pe o șosea lungă, care parcă nu-și mai găsea sfârșitul. De departe zăream indicatorul ce ne anunța poposirea în micul sătuc. Ne-a întâmpinat o șosea îngustă, ce parcurgea ca un șuivoi printre căsuțele înghesuite și încărcate de gospodari care își căutau de zor treabă prin grădinile înverzite și parcă pline de viață. Într-un capăt de lume, ne așteptau în poartă, parcă nerăbdători să ne vadă, membrii familiei Botez.   Continuă să citești Pușcași – raiul din sufletele oamenilor simpli

Temele pentru acasă – necesitate sau povară?

tema_pentru_acasaTemele pentru acasă, un subiect controversat atât pentru elevi cât și pentru profesori. Știm deja că elevii nu aprobă această metodă, pentru ei fiind doar responsabilități inutile care îi ține ocupați și stresați înafara orelor de curs.

De multe ori ne izbim de atitudinea defensivă a elevilor vis-a-vis de teme. Acest lucru se întâmplă probabil din cauza faptului că elevul în general nu înțelege de ce i se dă de făcut teme pentru acasă.

Deci dragi elevi, de ce primiți teme pentru acasă? Pentru că școala e nasoală… ați fi tentați să răspundeți, dar nu!

Continuă să citești Temele pentru acasă – necesitate sau povară?

Educația eficientă – acasă sau la școală?

educațieDe-a lungul anilor, copiii au făcut parte din instituțiile școlare, organe educaționale ale sistemului de învățământ pentru formarea și educarea lor. Școlile sunt menite să ne educe și să formeze din copii viitori indivizi capabili ai societății care vor forma forța de muncă și valorile respectiv talentele țării.

Dar sistemul de învățământ este o singură unitate, iar elevii sunt cu sutele de mii având fiecare ritmuri de învățare și dezvoltare diferite. Acest lucru duce deseori la neînțelegeri, frustrări legate de cerințele școlare, profesorul fiind responsabil de clase de 30 de elevi în 8 din 10 cazuri.

Continuă să citești Educația eficientă – acasă sau la școală?