Ultima noapte de dragoste întâia noapte de război este un roman psihologic, de analiză scris de Camil Petrescu și publicat în 1930. Ne este prezentată relația de dragoste dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela, având în atenție atât mediul în care trăiesc protagoniștii, cât și oglindirea conștiinței naratorului personaj.
Prin tema romanului, se încearcă analizarea impactului pe care îl au evenimentele asupra conștiinței umane, dar și care sunt modificările pe care le determină războiul în relaționarea personajelor. Pornind de la titlu, vom avea în vedere două aspecte fundamentale prezentate în paralel în roman. Iubirea și războiul sunt două evenimente definitorii pentru caracterul lui Gheorghidiu. Continuă să citești Ela și Ștefan Gheorghidiu – o iubire plămădită prin orgoliu
Piesa dramatică Iona a lui Marin Sorescu face parte din volumul Setea muntelui de sare, care a apărut în 1974 împreună cu Paracliserul și Matca. Un titlu secund al piesei îl prezintă sintagma tragedie în patru tablouri. Tragicul este perceput în opera soresciană ca un factor existențial, în care personajul Iona poartă o luptă cu propriul destin, încercând prin înfruntarea cu acesta să se regăsească pe sine.
Titlul trilogiei Setea muntelui de sare are un sens alegoric, reprezentând încercarea omului de a se desprinde de absurdul vieții, agățându-se de relaționarea dintre indivizi, elucidarea necunoscutului și dorința de a afla adevărul. Viața este o continuă căutare a celor trei factori definitorii pentru entitatea unui individ. Continuă să citești Iona – un simbol, nu o individualitate
Operele lui Mircea Eliade ilustrează două tendințe, care formează un întreg univers epic. Pe de o parte este ,,experiența”, trăirea intensă a realității, iar pe de altă parte este ,,fantasticul” în care se oglindește ,,experiența sacrului”.
Din prima tendință, a autenticității și a experienței, face parte ,,Maitreyi”, un roman modern de analiză psihologică. Romanul a apărut în anul 1933 și s-a bucurat de un real succes, fiind apreciat atât de lumea criticii, cât și de public, în țară și în străinătate.
De ce este un roman al experienței? Tocmai pentru că fructifică trăirile personajelor care sun părtașe la experiențe definitorii pentru caracterul și viața lor. Sursa de inspirație a romanului o constituie povestea de dragoste trăită de autor alături de fiica profesorului și gazdei sale Dasgupta, din India.
Jurnalul personal al acestuia vor sta la baza construirii operei epice. Însuși Eliade mărturisește acest aspect în ,,Memorii”, cu mențiunea că realitatea a fost camuflată în roman, modificând atât numele și ocupațiile anumitor personaje, cât și finalul întâmplării narate. Continuă să citești Maitreyi și Allan – protagoniștii unei iubiri tulburătoare
Ion Luca Caragiale a fost și va rămâne în literatura română un geniu al expresiei, fiind cunoscut ca dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, director de teatru, comentator politic și gazetar. În ceea ce privește dramaturgia, a realizat opere care l-au consacrat ca fiind unul dintre cei mai iluștri dramaturgi ai timpurilor.
O scrisoare pierdută este apreciată ca fiind o operă artistică de valoare excepțională, una dintre cele mai reprezentative comedii ale lui I. L. Caragiale. Începând cu anul 1844, când a fost publicată și jucată, comedia de moravuri a devenit un ,,bici” împodobit în culorile comicului, dar a cărui usturime este resimțită de fiecare componentă a societății, indiferent de timpul istoric. Tocmai pentru că este o satiră adusă societății românești , dar care are în vedere și o paletă de anomalii comportamentale general valabile ale ființei umane, O scrisoare pierdută se pliază pe fiecare generație, indiferent de timp și spațiu.
Subiectul acțiunii evoluează în capitala unui județ de munte, în timpul alegerilor parlamentare. Tocmai plasarea acțiunii într-un spațiu nedefinit, indică tendința autorului de a crea tipologii umane și aspecte ale societății, potrivite în orice context istoric. Din seria tipologică de personaje create, favorizați sunt Nae Cațavencu, un avocat înverșunat în obținerea puterii, care reprezintă ,,mărul discordiei” în orașul periferic și Zaharia Trahanache, un om politic cunoscut în județ.
Poziția socială a lui Cațavencu este dezvăluită prin intermediul didascaliei din începutul piesei. Astfel, aflăm că Nae Cațavencu este avocat, director-proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor, prezident-fundator al Societăţii enciclopedice-cooperative Aurora economică română, iar Zaharia Trahanache este rezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului şcolar, Comiţiului agricol şi al altor comitete şi comiţii. Trahanache este soțul Zoei și leagă o prietenie frumoasă (cel puțin așa crede el) cu Ștefan Tipătescu, prefectul județului care avea o aventură amoroasă tocmai cu soția șefului local al partidului de guvernământ, Trahanache. Cei trei (Trahanache, Zoe și Tipătescu) formează un triunghi amoros, fiind conturată (cu intenție) nepotrivirea dintre esență și aparență în ceea ce privește caracterul personajelor.
Nae Cațavencu râvnește calitatea de deputat, dar nu demonstrează nici spirit analitic, nici verticalitate, ci doar un intelect mecanic și un parvenitism acut. Mânat de o râvnă oarbă în a deține puterea, Cațavencu este incapabil să-și analizeze cu adevărat compatibilitatea cu această funcție. Omite cel mai important aspect în desfășurarea unui scrutin: stabilirea unui plan politic de a acționa. În comparație cu acesta, Zaharia Trahanache, deși pare ușor de manipula și încet mai ales în discurs, Ai puțintică răbdare, stimabile!, este un om politic iscusit și oportunist, care consideră că viața politică nu trebuie să fie afectată de viața personală. El acceptă infidelitatea soției, tocmai pentru a se axa pe izbutirea propriului interes.
Cum nici un personaj caragialesc nu se încadrează în aria moralității, nu avem așteptări ca cele două personaje să fie diferite. Nae Cațavencu nu recurge la acțiuni diplomatice și morale, ci dorește să urce pe scara socială prin șantaj. Odată ce intră în posesia unei scrisori de amor dintre prefectul Tipătescu și Zoe, acesta dorește să obțină susținerea în campania electorală, amenințând că de nu, o va face publică. Pe de altă parte, Trahanache apelează la înșelăciune atât în viața privată, cât și în cea publică. Pe de o parte acceptă adulterul în sânul familiei, iar pe de altă parte falsifică listele electorale alături de Farfuridi și Brânzovenescu.
În spiritul caragialian, orice personaj simbolizează un anumit tip uman, Trahanache întruchipează statutul încornoratului, iar Cațavencu întruchipează poziția demagogului. Cațavencu demonstrează un comportament cameleonic, reușind să-și joace rolul perfect pentru a atrage atenția și simpatia celor din jur. De cealaltă parte, Trahanache sesizează lipsa de tact și de experiență a adversarului, iar cu un calm menit să detensioneze situația și să provoace râsul celor prezenți numește scrisoarea de amor o plastografie, să vezi imitație de scrisoare.
O scenă reprezentativă pentru relația dintre cele două personaje este cea a discursului electoral. La începutul dezbaterii, Cațavencu se adresează președintelui Trahanache cu o politețe exacerbată D-le preşedinte, vă rog, cerusem şi eu cuvântul… și se conturează o relație diplomatică. Însă, adevărata legătură dintre cei doi este reliefată în momentul în care Trahanache intervine în timpul discursului lui Cațavencu, pretinzând că dorește să potolească zarva din sală, pentru ca Nae să-și poată continua prelegerea. De fapt el dorește să pună capăt momentului de aclamație și admirație oferit de public lui Cațavencu. Ca drept replică, Cațavencu intervine în spiritul demagogiei care l-a consacrat, spunând: Puteţi, d-lor, să întrerupeţi, pentru că eu am tăria opiniunilor mele…
Discursul lui Cațavencu este împânzit de neologisme, cărora nu le cunoaște înțelesul și forma corectă: Noi aclamăm munca, travaliul, care nu se face deloc în ţara noastră!; Un om endepandent, care a facut servicii partidului, judeţului, ţări; sau de sintagme lipsite de logică: Industria română este admirabilă, sublimă am putea spune, dar lipseşte cu desăvârşire,După lupte seculare care au durat 30 de ani. etc.
Portretele celor două personaje sunt reliefate atât prin mijloace directe, cât și indirecte. Mijloacele indirecte predomină, caracterul protagoniștilor reieșind din atitudine, fapte, gesturi și relaționarea personajelor între ele. Un rol important îl are dialogul dintre personaje, un mod de expunere care ajută personajele să comunice, dar să se și comunici, în cazul scrierilor lui Caragiale.
Un alt mijloc prin care putem să intuim caracterul personajelor îl reprezintă chiar numele acestora: Cațavencu provine de la termenul ,,cață” ceea ce-i configurează statutul de demagog lătrător, iar Zaharia provine de la zahariseală, sugerând atitudinea dulceagă, dar și ramolirea de care dă dovadă.
Atât Nae Cațavencu, cât și Zaharia Trahanache reprezintă demagogia unei clase politice, pentru care întreaga atenție se răsfrânge asupra propriului interes.
Experiența Americană, partea a doua, s-a desfășurat în Texas. După dușul rece primit în primul an în New York, eram în dubii dacă să mai revin în state, dar în cele din urmă am ajuns la concluzia că oportunitatea de a călători pe tărâm american nu se va mai ivi atât de ușor prea curând. Așa că m-am înscris din nou în program.
Partea cea mai dificilă e momentul când trebuie să decizi în ce stat mergi. Nu pot descrie ce lupte se dădeau în mintea mea în acel moment, cred că mi-a luat zile întregi să mă decid. Oare ce să fie, Michigan, Montana, Florida? O, asta ar putea fi interesant…și…am ales! Texas baby! Trebuie să recunosc, eram cam înfricoșată neștiind ce o să mă aștepte acolo, m-am informat eu în fel și chip, am întrebat și alți studenți care au fost acolo, însfârșit, am ajuns eu la concluzia că am făcut o alegere bună.
Mihail Sadoveanu a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român a cărui activitate literară a macat o importantă etapă în dezvoltarea literaturii române. Lucrările sale abordează o serie de teme fundamentale în evoluția poporului român. Astfel, sunt aduse la lumină aspecte istorice, lumea satului, dar și peisagistica plaiurilor mioritice.
Romanul Baltagul, apărut în anul 1930, are ca principală sursă de inspirație opera definitorie a neamului românesc, balada populară Miorița, culeasă de Vasile Alecsandri. Urmărind conflictul dintre cei trei ciobani și tenacitatea femeii care pornește în aflarea ciobanului ,,moldovan” ucis, Mihail Sadoveanu izbutește să transpună în timp personajele mioritice, prin conturarea celor două entități Vitoria și Nechifor Lipan, atribuindu-le noi valențe morale.
Discursul narativ al romanului ,,Baltagul” este organizat pe două planuri: pe de o parte este urmărit drumul Vitoriei Lipan pe care îl parcurge alături de fiul său, Gheorghiță în căutarea lui Nechifor Lipan, iar pe de altă parte expunerea vieții păstorilor de la munte în primele decenii ale secolului al – XIX-lea. Continuă să citești Relația dintre două personaje ale romanului ,,Baltagul”
Nicolae Ceaușescu (1918-1989; n. Scorniceşti, județul Olt), a fost un om politic roman. Membru al Partidului Comunist (din 1933), a contribuit la instaurarea regimului comunist în România, dupaă ocuparea țării de trupele sovietice (august 1944).
După moartea lui Gheorghe-Gheorghiu Dej, a ocupat funcţii importante în stat. Astfel, a fost prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român (1965-1969), secretar general al PCR (1969-1989); preşedinte al Consiliului de Stat (1967-1974). A fost şi preşedinte al Republicii Socialiste România, între 1974 şi 1989.
La început a continuat politica predecesorului său, de deschidere pe plan intern şi internaţional. Protestul său public împotriva invadării Cehoslovaciei (1968) de către trupele Tratatului de la Varşovia i-a atras simpatie în ţară şi în străinătate.
Dupa 1971, politica internă a fost marcata de cultul personalităţii şi de măsuri coercitive pe plan economic şi social, Ceauşescu devenind un dictator. Situaţia României s-a deteriorat continuu, ceea ce a făcut ca nemulţumirea maselor să crească. În decembrie 1989, Ceauşescu a fost înlăturat de la putere. A fost judecat, condamnat la moarte şi executat (25 decembrie) împreună cu soţia sa Elena, care a avut o influenţă politică nefastă în conducerea ţării.
Fiecare stat oferă o atenție deosebită de a se preocupa de patrimoniul natural național. Din dorința de a conserva o sursă de dezvoltare durabilă (fie prin atragerea turiștilor fie în domeniul cercetării) și de a proteja anumite specii de viețuitoare și habitate pe cale de dispariție, au fost dezvoltat un cadru legal de înglobare a acestor teritorii.
În România, ca de altfel și în celelalte state se încearcă protejarea patrimoniului natural național prin orânduirea unor arii naturale protejate, în care sunt înglobate cele mai importante componente ale patrimoniului natural: arcuri naționale, parcuri naturale, monumente ale naturii, rezervații naturale ș. a. m. d.
Pe teritoriul României există o gamă variată de parcuri naționale și naturale, recunoscute prin lege de-a lungul timpului ca arii protejate. Aceste arii protejate sunt incluse fie în Patrimoniul Mondial al UNESCO fie în programul UNESCO Omul și Biosfera. Astfel, pe teritoriul țării noastre întâlnim 13 parcuri naționale, 13 parcuri naturale, Rezervația Biosferei Delta Dunării și câteva sute de rezervații și monumente ale naturii.
Deși denumirile, scopurile și activitățile din cadrul acestor arii protejate sunt diferite, ideea esențială înființării și supravegherea acestora este bazată pe același principiu: protejare. Diferența dintre un parc național și unul natural țin de obiectivele declarate. Parcul național este o regiune clar delimitată prin lege, unde sunt respectate anumite reguli cu scopul de a favoriza mediul natural. Crearea unui parc național nu are scop turistic, ci unul de protejare a biodiversității. În ceea ce privește parcurile naturale, acestea sunt constituite dintr-un teritoriu delimitat în care elementele naturale, istorice și culturale sunt protejate în conformitate cu un regulament bine stabilit, în vederea conservării și dezvoltării durabile.
Parcuri Naționale:
Parcul Național Buila-Vânturarița este situat în județul Vâlcea, în Subcarpații Getici. Aici se află monumentul istoric Mănăstirea Pătrunsa;