Cea mai importantă zi din istoria spațiului românesc o constituie data de 1 decembrie, adoptată ca zi națională în anul 1990 de către fostul președinte Ion Iliescu. Dacă e să privim înapoi, Marea Unire a început, de fapt, mai devreme de 1 decembrie, 1918, când Sfatul Țării a cerut un singur stat național. Astfel, primul pas a fost cel din 24 noiembrie, când autoritățile din Basarabia au proclamat Republica Democratică Moldovenească, ca la 24 ianuarie să se adopte declarația de independență. De 25 de ani, toți cei care respiră românește, își arborează în suflete mândrul tricolor. Ratificarea Legii Unirii a avut loc la 10 zile de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de către Regele Ferdinand.
