Limba noastră cea română

moldova-26876_1280A avea o limbă a ta, pe care s-o stăpânești cu dibăcie e ca și cum ai avea o comoară. Limba maternă e limba viselor noastre, e leagănul copilăriei, e o mireasmă plăcută de flori de măr, veșnic aducătoare de mângâiere și pace.

Mi-e dragă, o vorbesc și o iubesc. Pentru că e limba mamei, e a mea și e sfântă. Mă leagă de originile mele, de cine sunt eu cu adevărat, de istoria neamului nostru,  de locurile unde am copilărit și am crescut și eu odată cu visele și idealurile mele. Mă leagă de frații mei de peste Prut: frați de grai și frați de sânge.

Mă simt mândră că vorbesc limba română, o vorbesc cu drag, iar când o aud în jurul meu, îmi mângâie inima și mă simt ca acasă. O simt în mine, și-a creat rădăcini adânci în sufletul meu, pentru că și eu la rându-mi, am izvorât ca un fir de apă din curățenia și puritatea limbii mele. Sentimentele mele și tot ceea ce exprim nu ar avea aceeași semnificație dacă le-aș exprima într-o altă limbă decât a mea. Gândesc în limba mea, zâmbesc în limba mea, râd în limba mea și plâng tot în aceeași limbă a străbunilor. E limba în care mama îmi cânta să adorm, în care bunica îmi spunea povești; în care copil fiind, spuneam poezii și cântam melodii despre broscuțe, pisicuțe și despre soare, un soare cald ce mă încălzea și pe mine, și pe limba mea cea frumoasă și pe tot neamul meu la un loc. Îmi amintesc cu drag că atunci când eram mică, aveam impresia că toate limbile lumii se traduc în limba mea, că nu există limbă pe lume mai clară și mai frumoasă ca limba mea, ca limba noastră cea română.

În fiecare an, pe 31 august, când țara mea sărbătorește Ziua Limbii Române, eu mă gândesc cu nostalgie și mândrie la limba noastră. Mă încearcă emoții, gândindu-mă prin câte a trecut, ca s-o putem vorbi azi, în pace și libertate. Ne-au înstrăinat-o de atâtea ori, ne-au izgonit-o de acasă, ne-au înlocuit-o  cu alte limbi, străine sufletului de român, ne-au vândut-o,  ne-au schimonosit-o, dar ea a rezistat, pentru că e o învingătoare și o curajoasă.

Și așa îmi dau seama încă o dată că am o limbă deosebit de frumoasă, așa cum suntem noi, ca popor; că limba română e patria mea și că suntem și vom fi mereu un neam de țărani legați prin limbă, pentru că numai țăranul a știut cum să-și apere limba, cum s-o protejeze de străini, cum s-o aducă înapoi de peste 7 mări și 7 țări atunci când graiul i-a rămas pustiu, fără ea. De aceea, azi mă simt recunoscătoare și mândră că o vorbesc, așa că, la mulți ani, limbă română, oriunde în lume te-ai afla!

Maria Bocicov

M-ai regăsit, Bucureşti

Un sfârşit este doar un început. El se începe atunci când totul se termină.Umbra, care îţi acoperă şi cea mai mică lumină din tine, te orbeşte. Eu ştiu să-mi omor lumina din mine tot atât de bine cum ştiţi şi voi. În fiecare zi eram tot mai diferită, încât îmi era frică să accept problema pe care o am.

Acea mare problemă pe care mi-o inventasem eram eu. Imaginaţia mea atât de spontană şi periculoasă imi servea drept  funie pentru un sfârşit,pentru ceea ce numeam eu “viaţă fără sens”.
Bucuresti2

Totul în jurul meu era un sfărşit în care îi detestam pe cei fericiţi, pe cei ce se iubesc. Ştiam ca nu sunt la fel ca ei, dar că mai sunt la fel ca mine. Eram doar o femeie în care moartea era un moment pe care îl vedeam de fiecare dată când închideam ochii. Eram femeia umbră în casa pustie, o oarbă şi o surdă într-un haos al amintirilor. Acele zile erau pline de groază şi au continuat să fie până-n momentul când nu mai aveam absolut nimic în mine am dat totul dragostea, credinţa, bunătatea, voinţa, chiar şi acea speranţă, iar cel mai rău e că nu-mi rămase nici un pic de ură în mine. Nu puteam să urăsc nici măcar să invidiez. Eram o disperată ştearsă din lumea asta, o disperată a cărei inimă bătea tot mai rar şi mai rar.

Continuă să citești M-ai regăsit, Bucureşti

Ucenicul Vrăjitor în interpretarea lui Radu Gheorghe

radu-gheorghe_ilinca_si_mimi-6_
Ilica Istrate, dl. Radu Gheorghe şi cu mine (Mihaela Ştefania Puţeanu)

Aburul nopții învăluie timid, dar sigur, Cetatea Alba Carolina. Zumzetul străzilor se întețește, parcă prevestind ceva. Aglomerația și agitația cuprind Piața Unirii. Trec pe lângă oameni, iar buzele lor murmură același cuvânt: Ucenicul Vrăjitor. Un titlu destul de jovial pentru un concert de muzică clasică susținut în aer liber, nu credeți?

După o zi în care trupurile noastre s-au agitat continuu printre zidurile cetății, cred că merităm puțină relaxare pe vibrații clasice. Astfel, împreună cu Ilinca îl luăm pe Pogany și ne îndreptăm spre scena amplasată în fața Universității 1 Decembrie.

E drept că și în serile trecute, până în noapte târziu, străzile cetății erau asaltate de priviri curioase, care asistau la programul artistic din cadrul Festivalului Dilema Veche, dar seara de sâmbătă era una mai specială. Oamenii păreau nerăbdătorii, auzeam în stânga și în dreapta impresii despre spectacol. Ce să fie, ce să fie? Continuă să citești Ucenicul Vrăjitor în interpretarea lui Radu Gheorghe

Alba Carolina – sacralitate și istorie

catedrala_reîntregirii_neamului_și_catedrala_catolicaCum e bine știut faptul că atunci când vizitezi pentru prima dată un loc, somnul nu prea îți dă târcoale, iată că nici eu nu fac excepție în inima Cetății Alba Carolina. Dis de diminață pătrund în Cetate prin poarta I, cu dorințade a vizita cât mai mult. Bineînțeles că nu mulți au fost atât de matinali, așa că mă opresc preț de câteva minute să inspir aburii boabelor de cafea, la o terasă, situată exact în centrul Pieței Unirii, pentru a putea admira locul.

Nu departe de locul în care mă aflam, dau cu ochii peste două construcții ce-mi par a fi, după arhitectură, două lăcașuri de cult. Îmi savurez cafeaua și mă îndrept spre ele. De o parte și de alta a străzii bisericile stau neclintite de veacuri. Au atâtea de spus, lucrurile pe care le-au văzut, lucrurile pe care le-au auzit stau zăvorâte între pereții de sacralitate. Încerc să descopăr o părticică din taina lor și mă îndrept spre Catedrala Reîntregirii Neamului. Așezată în inima Transilvaniei, Catedrala este un simbol al unității noastre naționale. Continuă să citești Alba Carolina – sacralitate și istorie

Restaurant Studio Alba Iulia – rafinament și gust bun

IMG_1202De multe ori auzim că dragostea trece prin stomac. Poate fi considerată o zicală superficială atunci când avem în vedere strict simțămintele dintre o EA și un EL. Dar, lucrurile iau o întorsătură considerabilă atunci când ne referim la ambientul în care luăm micul dejun, prânzul sau cina. Nu știu alții cum sunt, dar,  pentru ca posmagii să fie ,,muiați” și comestibili, trebuie serviți într-un cadru rafinat, o muzică bine aleasă, un personal amabil și mai ales o companie plăcută.

După cum vă puteți închipui, nu poți mânca dimineața, la amiază și seara doar sandwich-uri sau pizza. Sunt și ele bune, dar mai simți nevoia, uneori, și de o mâncare caldă.

Cum eram plecată la kilometri buni de  bucătăria mamei, încep să vânez un local ca să-mi mai domolesc nevoile primare: foamea. Continuă să citești Restaurant Studio Alba Iulia – rafinament și gust bun

Cetatea Alba Iulia inundată de vibrațiile muzicii de calitate

IMG_0938În sfârșit Ilinca și Pogany și-au făcut prezența în cadrul albaiulian. Copilașul nostru isteț era prea obosit ca să mai meargă în oraș, așa că l-am lăsat să pătrundă în lumea viselor, iar noi (Mimi și Ilinca) am plecat, cam în goană ce-i drept, spre cel mai apropiat restaurant. După ce foamea a fost stăvilită de o pizza gigant, am fost ademenite de undele sonore care se propagau în toată Cetatea, dinspre Piața Unirii.

Am pornit spre locul cu pricina și, așa cum indicau mai toate articolele, Festivalul Dilema Veche adusese în fața spectatorilor pe nimeni altcineva, decât legenda vie a muzicii folk, Nicu Alifantis. Spectacolul a debutat cu  o melodie dragă sufletului meu, ,,Ce bine că ești”. Artistul nu a fost singur pe scenă, așa cum am fost obișnuiți să-l întâlnim de-a lungul aparițiilor sale. Cetatea a vibrat pe ritmul ansamblului Jidvei și ale violonistului de excepție Mihai Neniță, care au însoțit vocea inconfundabilă a artistului pe întreaga perioadă a spectacolului. Continuă să citești Cetatea Alba Iulia inundată de vibrațiile muzicii de calitate

Alba Iulia – dragoste la prima vedere

[timed-content-client show=”00:10:500″]
IMG_0509
[/timed-content-client]
Chiar dacă soarele se joacă de câteva zile bune de-a v-ați ascunselea, nu puteam să continuu să stau cu privirea țintită spre geam urmărind dansul picăturilor de ploaie. Nu, e mult prea monoton pentru firea mea veșnic în căutare de nou. Cum în Bacău nu se întâmplă mai nimic zilele acestea, am decis să-mi iau o scurtă vacanță și să poposesc câteva zile la Alba Iulia. Aveam în gând de ceva timp să vizitez orașul și tocmai pentru că în această perioadă are loc Festivalul anual Dilema Veche, mi-am spus ,,Mimi, acesta e momentul!”

Întrucât orașul Alba Iulia este binecunoscut pentru valoarea istorică pe care a menținut-o de-a lungul timpurilor, am pornit spre prima capitală a Țărilor Române cu o nestăpânită curiozitate și un puternic entuziasm. Drumul a fost lung și anevoios, dar,  după ore bune de amorțeală, iată-mă ajunsă în inima celeilalte capitale. Inimă? Aproape, undeva pe la autogară. Să iau taxiul pentru ca să ajung la pensiune? Nuu, nici vorbă!! Am venit aici să vizitez, așa că nemaisimțind nici o urmă de oboseală și ignorând convoiul de bagaje care mă urmau,  mă avânt spre Cetate, căci acolo trebuia să poposesc pentru câteva zile. Continuă să citești Alba Iulia – dragoste la prima vedere

Erasmus în Republica Cehă

prague-162550_1280Avea să fie prima oară când plecam singură să locuiesc în altă țară, așa că teama a dominat permanent curiozitatea. În cele din urmă am renunțat la vânătoarea de curaj și am plecat la drum ca Alice în Țara Minunilor. Mă hotărâsem să abordez „minunile” pe măsură ce apăreau, fără să mă mai stresez dinainte.

Deoarece urma să fie prima colaborare între Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău și Universitatea Pardubice, ce avea să-mi fie gazdă gazdă, am pășit într-un necunoscut absolut. Eu eram cea care avea să descopere cum stau lucrurile acolo. Chiar daca auzisem numai povești frumoase despre Erasmus, această laudă continua mă făcea să mă îndoiesc. Suna „prea frumos ca sa fie adevărat”, sigur exista si o parte negativa pe care aveam să o descoperim ulterior. Prin urmare, am pus răul în față, ca să nu mă ia prin surprindere, însă tocmai de surprize am avut parte. Mai exact, mă așteptam să găsesc Iadul, dar am găsit Paradisul.

Nu cred că există student Erasmus care să spună că e mai bine la facultate în țara lui. Indiferent de loc, Erasmus e ca o bulă de săpun care te separă de viața reală, atât pe plan profesional, cât și personal. Acolo trăiești un vis lipsit de griji, de care poți doar să te bucuri, căci studiul, care în timp ce-ți pregătești în țară documentele, vine pe primul loc în lista priorităților, trece la coadă când ajungi la destinație. Descoperi că Erasmus nu înseamnă să stai închis în bibliotecă, cu nasul în cărți, ci să ieși cât mai mult afară, cu ochii pe oameni și locuri noi. E o experiență de studiu, dar mai corect spus, e o experiență de viață, la sfârșitul căreia pleci cu mai multă experiență decât ai fi acumulat în ani întregi de stat acasă. Deviza studenților care trăiesc așa ceva este „Once Erasmus, forever Erasmus!”. Ea vine însoțită de o sfântă regulă: what happens in Erasmus, stays in Erasmus. Semn ca ești liber să faci de toate, fără să te izbești de prejudecăți.

Într-o altă ordine de idei, făcând o comparație obiectivă între țara noastră și Republica Cehă, cuvântul cheie este „organizare”. Ei o au din plin, noi avem carențe. De exemplu, experiența de studiu de care am avut parte m-a făcut să simt ca anii mei de școala au fost un haos supraaglomerat de cerințe, care-mi sugruma timpul liber. In semestrul petrecut acolo am văzut că lucrurile pot sta și altfel. Nu e de mirare că studenții cehi se prezintă constant, bine pregătiți și în număr mare la cursuri și seminarii, din moment ce materia pe care o studiază este organizată eficient, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, iar accesul la materialele de studiu presupune minimum de efort (daca se poate numi efort faptul că ai totul gratuit, online).

Înainte de această experiență, nu îmi doream să plec din țara mea, de teamă că nu mă pot descurca singura intr-un loc străin. De fapt, nici nu-mi doream să plec cu Erasmus, dar m-am lăsat influențată de cei care au crezut în mine și m-au împins de la spate, cum s-ar zice. Acum, însă, am văzut că se poate și am prins gustul călătoriilor, așa că, mai mult decât să mă întorc, îmi doresc să cunosc locuri noi și să am parte și de alte experiențe în diferite țări. Nu mi-am fixat țelul de a mă stabili definitiv peste hotare, consider ca poți trăi bine și aici daca ai un job care te satisface. Viața este oricum atât de imprevizibilă…

Dacă nu ești hotărât să te avânți în această aventură, fă-ți o idee în urma a ceea ce-am trăit eu în Pardubice. Imaginează-ți că pleci singur pentru 5 luni într-o țară străină, cu bani suficienți în buzunar, locuind într-un cămin cu 11 etaje, plin de studenți veniți din toate colțurile lumii. Nu-mi ajunge timpul să povestesc aici cele mai frumoase amintiri din viața mea, care pot deveni și ale tale!

Gabriela Tăbăcaru