Despre Revista EduSoft

„Revista EduSoft” funcționează în cadrul Editurii EduSoft și al Asociației EduSoft.

Revista apare în format online pe site-ul EduSoft.ro. În revistă se publică materiale originale, în limba română, pe următoarele teme:

  • biografii de personalități
  • interviuri cu tinere talente
  • jurnale de călătorie
  • dezbateri
  • evenimente culturale și științifice
  • sport și sănătate
  • etc

Revista EduSoft

ISSN 2559 – 7949
ISSN-L 2559 – 7949

Președinte Asociația EduSoft și redactor șef
Lect. Univ. Dr. Bogdan Pătruț (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași)
Membri fondatori ai Asociației EduSoft
Conf. Univ. Dr. Monica Pătruț (Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău)
Consilier școlar, psiholog Otilia Pavăl (Școala Nr. 1 Fărăoani, județul Bacău)
Prof. de geografie Victor Pantă (Colegiul „Grigore Antipa” din Bacău)
Secretar de redacție:
 Agata Asofroniei (Asociația EduSoft)
Foto-video:
Bogdan Șușter (Babylon Systems, Bacău)
Website:
Cristian Avătavului (IBM, București)

Spaţiile revistei sunt adresate profesorilor din învățământul primar și preșcolar profesorilor din învățământul gimnazial și liceal, studenților, învățătorilor, oamenilor de știință și cultură, tinerilor jurnaliști etc. Colaborarea cu revista este deschisă tuturor celor interesaţi şi care pot contribui la dezvoltarea unei imagini cât mai complete despre spațiul cultural românesc și universal, despre frumusețile României, ale Republicii Moldova, despre tinerii valoroși, dar și a personalităților consacrate, despre evenimentele culturale și științifice etc.„Revista EduSoft” este o publicaţie de cultură, știință și educaţie tuturor categoriilor de vârstă, înscriindu-se în aria educației pe tot parcursul vieții.

Conținutul acestei reviste nu reprezintă în mod oficial opinia redacției Revistei EduSoft, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.

Pentru a publica în „Revista EduSoft”, trebuie să ne scrieți pe adresa revista LA edusoft PUNCT ro.

Asociația EduSoft, atât prin Revista EduSoft, cât și prin proiectele sale educative, contribuie la dezvoltarea de strategii educaţionale pe termen mediu şi lung, pentru copii, tineri şi adulţi, care să creeze şi să asigure o dezvoltare armonioasă a acestora, în strânsă relaţie cu cerinţele de pe piaţa forţei de muncă, cu cercetarea şi producţia ştiinţifică de calitate, cu experienţa generaţiilor anterioare, şi pentru promovarea gândirii strategice în rândul copiilor, tinerilor şi a generaţiilor viitoare, ca garanţie a dezvoltării durabile. (Art. 5, p. 1 din Statutul Asociației EduSoft)

Asociația EduSoft s-a înființat (la Judecătoria Bacău, în data de 20.11.2015) ca urmare firească a proiectelor și activităților desfășurate de societatea comercială EduSoft SRL, împreună cu diferiți colaboratori.

Asociația EduSoft este înscrisă în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținut în grefa Judecătoriei Bacău, la poziția 57/A/2015. Codul de înregistrare fiscală (C.I.F.) este 35276590. Contul bancar în care puteţi face donaţii este RO79RZBR0000060018249327, deschis la Banca Raiffeisen Bank.

Asociaţia are un număr de 50 membri, iar pentru înscrierea în asociaţie trebuie să completaţi o cerere-adeziune, pe care să o trimiteţi prin poştă la adresa de mai jos, sau scanată, prin e-mail, la asociatia LA edusoft PUNCT ro, împreună cu un CV, o scrisoare de intenţie, precum şi o fotocopie a cărţii de identitate, a permisului de şedere sau a paşaportului dumneavoastră. Menţionăm că pot fi membri ai asociaţii atât cetăţeni români, cât şi strâini. Consiliul director va aproba sau nu intrarea dumneavoastră în asociaţie.

Adresa (sediul social) al asociaţiei este str. Mihai Eminescu, nr. 1, bl. A1, ap. 13, Bacău, 600258,

Ion Ghelu Destelnica

The Gehl surname is noted in documents as far back as the 17th century and is carried in the lands of southern Germany, Saxony, and Transylvania. Among the Saxons of Transylvania was the Gehl aus Arbegen family, from which Master Ion Ghelu Destelnica originated.

Coincidence, or rather destiny, led Peter Gehl aus Arbegen and his wife Anna to move from Agârbiciu near Sibiu, in the Kingdom of Romania, to Oltenița around the end of the 19th century. There, on the banks of the Danube, they obtained naturalization, and two sons were born to them. As noted by the Bucharest Parish Office of the Evangelical Church, Johann Gehl, the younger of the boys and the father of the master, was born on March 24, 1900, and was baptized in the evangelical rite.

After finishing primary school, Johann Gehl – now „Johan Ghel,” following Romanian spelling norms – along with his brother Peter, was sent by their parents to Germany to learn the trade of locomotive mechanic. The First World War caught the boys in Wilhelm II’s Germany, from where they returned qualified and experienced in their work, only after the peace of Buftea-Bucharest.

Back home, Johan and Peter joined the CFR (Romanian Railways) and settled in Fetești. One day, they thought to go to a tailor shop in Fetești to each order a suit. As soon as Johan entered the tailor’s shop, his gaze fixed on the dark eyes of an apprentice there. And fixed it remained, as they ended up getting married.

The girl’s name in documents was Gherghina, but people in the village called her „Lina of Neculai,” after some ancestor named Neculai her family might have had. Lina’s father, Dănilă Neculai, was from Stelnica, about two hours’ peaceful walk from Fetești. Dănilă had married Maria, a „poor thing,” as Master Ion Ghelu Destelnica later testified, so not having much land to work, Lina found it wiser to apprentice at a tailor shop in Fetești.

Through the agricultural reform of the summer of 1921, the authorities decided that young people should be given a decent plot of land, and God blessed them in the fall, leaving Lina pregnant. But the greatest burden came when Johan suffered a work accident, after which the doctors of the time didn’t give the young man much time to live.

Johan passed away, and the Ghelu family still keeps in memory a story from Lina. Winter had passed, and spring had brought trees into bloom. In that April of 1922, the apple and plum trees were in blossom, and Johan, increasingly weakened, went out into the garden for the last time. The lad had been marked both by the horrors he had heard the Germans of Mackensen commit in the bombings against civilians a few years earlier and by the post-war xenophobia of the Romanians. It wasn’t easy to be Protestant and bear a German name in those years, so Johan asked Lina to have the child she was carrying baptized Orthodox, to bear his name, but to still give him a common, Romanian name.

Johan passed away shortly thereafter, at almost 22 years old. A few weeks later, on May 7, 1922, Lina and Johan’s child was born. They named him Ion, a Romanian name, as his father wished. But we know him by the name on his books, Ion Ghelu Destelnica.

Ion Ghel attended primary school in Stelnica, and because she had meanwhile opened her own luxury tailor shop, Lina could support him to attend high school in Fetești. His literary pursuits are now well known, and a literary career is already foreseen for him.

However, the country enters the Second World War, and the young man is sent to the front. There, he directly experiences both the heroism and the horrors of war, which he will later write about in his published plays: „Symphony of Stone,” „Ballad of the 44,” and „Entry into Time,” as well as in the ones that remained unpublished, like „Clay Skylark.”

Back home, young Ion Ghel wanted to complete his studies and go to college. But the family’s land and his mother’s status as a „small bourgeois,” the owner of a tailor shop, did not fit with the rigors of the time.

Since Ialomița County was among the first counties where collectivization had begun, for her son to be accepted to college and to prove that he had „healthy origins,” Lina gave the land to the collective, gave up the business, and stayed to work as a „cooperative craftsman” in the tailor shop where she had been the owner.

Thus, Ion Ghel became a student at the Art Institute of Iași, specializing in theater, which he graduated from in 1949. During his student years, he also engaged in intense literary activity, published poetry, was awarded for the novella „Ion the Man,” and participated in founding the Iași branch of the Writers’ Union, a union in which he remained a member for life. To honor the commune of Stelnica where he was born, during this period his works were published under the pseudonym „Ion Destelnica.”

In 1942, the Antonescu government intensified efforts to build the Bumbești-Livezeni railway line, but the costs of the war caused activities to stagnate, and by 1946, barely over 50% of the work had been completed. Petru Groza’s Communists, realizing the importance of the project, mobilized large masses of workers to complete the work. But the people were uneducated, unable to read, and accidents were frequent. Thus, in parallel, the Communists began an extensive literacy campaign, during which thousands of workers on the construction site were also taught to read and write.

In the summer of 1948, student Ion Ghel became a foreman at the Bumbești-Livezeni construction site and here he began his career as a teacher, working with his mind and soul, for which the Communists decorated him with the distinction of pioneer of the VI Science Brigade. Then, although he had not yet finished college in Iași, he enrolled in parallel at the Bucharest Institute of Cinematography, in the screenwriting section, which he graduated from in 1950.

An encounter with Tudor Arghezi and his advice prompted him to change his name and become as we know him, Ion Ghelu Destelnica.

In 1951, fate brought Ion Ghelu Destelnica to Bacău, where we find him as an actor at the State Theater until 1956. Then, from 1956 to 1961, we find him as the chief methodologist in the Education and Culture Section of the Bacău Region. In this role, the master led, coordinated, and organized the theatrical activities of the cultural houses and cultural centers in the current counties of Bacău and Neamț.

From 1961 until his retirement in 1982, Ion Ghelu Destelnica worked as a theater professor at the Popular School of Art in Bacău.

Sînică Vrânceanu

Despre storytelling

Storytelling-ul este un proces esențial de comunicare umană, prin intermediul căruia se transmit informații, valori și învățăminte între generații. Acesta a evoluat de-a lungul istoriei umane, în urma nevoii de a povesti despre experiențele și descoperirile noastre, prin intermediul unui model coerent și ușor de urmărit.

Despre povestea în sine, aceasta poate fi văzută ca un model al procesului de înțelegere a realității. Ea reconstituie traseul pe care mintea umană îl parcurge de la necunoaștere la înțelegere, astfel oferind auditoriului o imagine clară și coerentă despre evenimente sau situații. Acest lucru este posibil prin prisma structurii poveștii, care începe cu introducerea personajelor și a situației, continuă cu descrierea acțiunilor și a evenimentelor, și se termină cu rezolvarea problemei sau cu înțelegerea unei lecții.

Storytelling-ul devine astfel un proces de transmitere a experienței de la povestitor către auditoriu. Acesta permite auditorului să simtă empatie față de personajele din poveste și să înțeleagă lecțiile sau valorile transmise prin intermediul acesteia. De asemenea, storytelling-ul poate fi utilizat pentru a susține o anumită perspectivă sau opinie, prin intermediul unei povești captivante și emotionale, care poate convinge auditoriul să adopte aceeași perspectivă.

În concluzie, storytelling-ul este un proces esențial de transmitere a informațiilor, valorilor și învățămintelor între generații. Acesta funcționează prin intermediul poveștii, care poate fi văzută ca un model al procesului de înțelegere a realității. Prin această transmisie a experienței, storytelling-ul poate fi utilizat pentru a educa, a convinge și a inspira auditoriul.

Sînică Vrânceanu

Elemente de predare a muzicii în cadru nonformal în România și în Statele Unite ale Americii

Educația nonformală a fost definită de către J. Kleis drept “orice activitate educațională, intenționată și sistematică, desfășurată de obicei în afara școlii tradiționale, al cărei conținut este adaptat nevoilor individului și situațiilor speciale, în scopul maximalizării învățării și cunoașterii și al minimalizării problemelor cu care se confruntă acesta în sistemul formal (stresul  notării  în  catalog,  disciplină  impusă, efectuarea temelor)”.

Educația informală reprezintă acele procese educative nesistematice, neorganizate, nesubordonate unor obiective şi finalităţi explicite, care au influență asupra individului. Această poate reprezenta produsul experienţei de viaţă a subiectului.

Influenţele informale semnificative sunt cele din mass-media, din familie (exemplul părinţilor, atitudinile manifestate de ei), influenţele grupurilor de prieteni, colegi, dar, nu în ultimul rând, diferite instituţii culturale (muzee, teatre, biblioteci etc), religioase, politice ş.a.

În cazul României, educația nonformală se desfășoară în cea mai mare parte la nivel instituțional de stat (Palate și cluburi ale copiilor, case de cultură, centre culturale, etc.) sau privat (școli și cluburi particulare, asociații culturale, fundații, etc.). Educația nonformală tinde să fie mai bine dezvoltată din punct de vedere al ofertelor educaționale la nivel preuniversitar.

În cazul Statelor Unite ale Americii, educația se împarte în formală, informală și nonformală, ca și în România, însă sensul acestor noțiuni este ușor diferit de România.

Motivul este că educația informală și nonformală înseamnă o educație de tip privat, dar și finanțată de stat și diferite organizații guvernamentale, aceasta din urmă fiind de multe ori orientată către copii, tineri și adulți din medii defavorizate.

Educația muzicală nonformală din România, indiferent dacă este de stat sau privată, are loc în instituții sau cluburi/asociații/organizații unde de cele mai multe ori, profesori cu educație muzicală sunt angajați să predea o multitudine de ramuri și genuri ale disciplinei muzicale: muzică vocală, muzică instrumentală, cor, orchestra, muzică clasică, ușoară, populară, jazz, etc.

Firește că există și excepții când unii auto-intitulați „profesori” sunt angajați să predea muzică la nivel privat, în realitate aceștia fiind simpli amatori care cunosc un instrument învățat „după ureche” sau care au învățat muzică într-un cadru informal, lipsit de baza solidă de cunoștințe și deprinderi, dar și de sistemul metodologic adecvat unei astfel de activități didactice.

În acest articol voi pune accent pe experiențele și observațiile personale acumulate în Statele Unite ale Americii și mai puțin pe analiza educației muzicale nonformale și informale din România, cunoscute deja de majoritatea celor familiarizați cu acestea.

Continuă să citești Elemente de predare a muzicii în cadru nonformal în România și în Statele Unite ale Americii

Hamilton and the most important problem of computer science

William_Rowan_Hamilton_paintingSir William Rowan Hamilton (August 3/4 1805 – September 2, 1865) was an Irish physician, astronomer and mathematician that brought important contributions to classical mechanics, to the development of optical systems and of algebra. William Rowan Hamilton is known for his studies of mathematical physics and of Newtonian mechanics formulation renamed Hamiltonian Mechanics. His work proved to be essential for the study of electromagnetism and for the development of quantum mechanics.

William Rowan Hamilton was the son of a lawyer, but he lived with his uncle, an Anglican priest who also educated him.

Besides his aptitude of learning Latin, Greek, Hebrew before 5 years old, until he turned 12 he already knew Arabic, Sanskrit, Persian, Syriac, French, Italian and German. However, Hamilton started to be more interested in mathematics after he read Analytical Geometry by Bartholomew Lloyd, at the age of 16. Continuă să citești Hamilton and the most important problem of computer science

O zi din viața unui Software Developer

Din ce în ce mai mulți tineri își doresc să urmeze o profesie în IT deși puțini știu ce presupune cu adevărat acest lucru. Fiecare job are o anumită aură de mister. Ce fac acei oameni toată ziua? Ce se întâmplă la locul lor de muncă? E dificil? Meseria de Software Developer e una relativ nouă dar taskurile pot varia destul de mult de la o zi la alta. În prezentul articol vă vom arăta cam cum se desfășoară o zi normală pentru cei ce au această meserie.

Sprinturile și diminețile

Dacă faci parte dintr-o echipă de agile development , asta va include de la 5 până la 10 oameni. (Agile development include Extreme Programming [XP], Scrum, Crystal, Dynamic Systems Development Method [DSDM], Lean Development, și Feature-Driven Development [FDD] printre alte discipline.) În general vei lucra în sprinturi. Ideea e că decât să lucrați la un proiect foarte mare deodată, el e împărțit în sprinturi de două sau trei săptămâni. Fiecare din echipă va lua un task care i se potrivește și va lucra la el. Apoi, în fiecare dimineață există o sesiune scurtă în care se urmărește progresul făcut. În aceste ședințe de aproximativ 15-20 min, fiecare spune ce a realizat, la ce lucrează sau unde a întâmpinat blocaje.

Rutina zilnică

Deci o zi normală s-ar putea desfășura în felul următor:

9:00- Verificare e-mailurilor, aranjarea listelor de ,,to do”, organizarea întâlnirilor.

10:00- Meeting Stand-Up, lucrul la proiect: carry out coding, rezolvarea problemelor și development. Desigur, va mai fi nevoie să mai ceri și sfatul cuiva sau să ți se ceara sfatul. Dacă membri echipei tale sunt liberi, ați putea să mergeți împreună la tablă și să faceți o diagramă și să găsiți o soluție. Aici depinde de companie, dar după ce găsiți soluția o să creați un „change request” sau „pull request” în care faceți un rezumat al schimbărilor propuse, pe care altcineva poate să-l analizeze. Probabil până acum vei ajunge la pauza de masă. După-amiaza e momentul când ședințele se poartă și când proiectele long-term sunt discutate.

După-amiaza și lansările de proiect

Când se lansează un nou proiect, în general primești o listă de cerințe și trebuie să creezi un design document. Acesta e în general un document de 2-3 pagini în care descrii problema și soluția propusă. Vei lua fiecare alternativă în parte și vei explica de ce ai ales-o sau de ce ai respins-o. După ce terimini, îi vei arăta echipei și managerului la ce ai lucrat. Depinzând acum de companie, daca totul este ok, ar trebui deja să începi să implementezi proiectul singur sau alături de un coleg. În acest stadiu, chiar daca l-ai testat deja riguros, fii sigur că funcționează pe computerul tău de lucru! S-ar putea să descoperi probleme la el mai târziu și va trebui să semnalezi bugurile bazate pe feedback-ul primit de la colegi sau clienți.

Sfârșitul zilei

Când și cum ziua ta de muncă se sfârșește depinde de angajator: de obicei acest lucru se întâmplă după cele 8 ore de muncă, deși s-ar putea în unele cazuri să mai fi nevoit să rămâi până termini un task specific. Când ne gândim la o zi din viața unui software developer ar trebui să ne gândim la capacitatea de a rezolva probleme: Lucrurile care trebuiesc rezolvate sunt sunt mici și cumulative, ducând la apariția unuei soluții mulțumitoare atunci când echipa lucrează în tandem și proiectul e finalizat.

Ecaterina Filimon

Centrul istoric al Galațiului, frumusețea arhitectonică a unui târg aprig de negustori lăsată uitării

În urmă cu mai bine de un veac, strada Domnească din Galați era văzută ca o adevărată coloană vertebrală a înfloritorului oraş comercial care era pe atunci Galaţiul, numit pe bună dreptate ”un târg aprig de negustori”. Din Piaţa Regală (aflată aproximativ pe locul hotelurilor „Galaţi” şi „Dunărea”) şi până la Biserica Grecească, pe principala stradă a Galaţiului de odinioară se găseau băcănii, cofetării, o librărie şi un hotel.

Așa arăta odinioară strada Domnească din Galați FOTO viata-libera.ro

Prăvăliile de pe Domnească sunt descrise ca „foarte serioase, foarte moral-burgheze, foarte frecventate de lumea bună a oraşului”, de către Crişan Muşeţeanu în cartea „Lumea copilăriei mele”.

FOTO viata-libera.ro

Între timp, Galaţiul a pierdut statutul de centru comercial pe care îl avea la începutul secolului trecut. Au rămas însă mărturie din acea epocă zeci de clădiri de epocă, fiecare cu povestea sa, adesea fascinantă. Aşa cum este şi firesc, cele mai multe dintre ele sunt concentrate în centrul vechi, pe Domnească, Eroilor, Cuza şi Bălcescu.

FOTO viata-libera.ro

Centrul istoric oraşului arată acum dezolant. Cele mai multe clădiri vechi au ajuns o ruină, iar casele impozante de altădată sunt vecine cu urâtele blocuri comuniste şi cu harababura arhitectonică actuală.

FOTO viata-libera.ro

Cel mai grăitor exemplu este ruina Palatului Gheorghiu, una dintre clădirile emblematice ale Galațiului. Cu pereţii crăpaţi şi strâmbi, susținută de ani de zile de o structură din lemn, magnificul imobil a rămas doar o umbră a ce a fost odată. La un nou cutremur este posibil ca imobilul să se prăbușească.

Faimosul Palat Gheorgiu a ajuns o ruină FOTO adevarul.ro

Clădirile faimoase în perioada interbelică arată acum jalnic. Stau să cadă, dar sunt totuși locuite de chiriași, care nu pot le pot reabilita pentru că nu sunt proprietari. Singurul lucru bun este parcul Eminescu, amenajat între anii 1880 şi 1881, pe locul fostului depozit de gunoaie din centrul oraşului, care a fost modernizat și oferă gălățenilor o oază de liniște.

 

Cascada Buciaș și cascada Fata Moartă, două din frumusețile ascunse ale României

Buciaș este o cascadă din ţară mai puţin cunoscută de către turişti. Cascada se găseşte în Rezervaţia Naturală Buciaș din judeţul Bacău. Căderea de apă se află mai sus de Mănăstirea Caşin, mănăstire ctitorită la jumătatea secolului al XVII-lea. Lăcaşul de cult se află la aproximativ 25 de kilometri de Oneşti.

Cascada are o înălţime de aproximativ 15 metri şi este cea mai mare cădere naturală de apă din judeţul Bacău. Aceasta este formată de Râul Buciaș înainte de a se vărsa în Râul Caşin şi de a forma Cheile Cașinului. Turiştii care ajung în zonă trebuie să ştie că localnicii îi spun Cascadei Buciaș şi cascada Zimnicioara.

Cascada Buciaș FOTO onestiul.ro

La cascada Buciaș se ajunge din satul Scutaru, aflat pe DJ 115, la circa cinci kilometri de mănăstirea Caşin. Din satul Scutaru se urcă pe drumul forestier circa o oră până la cabana Buciaș. De aici şi până la cascada Buciaș mai este de mers încă jumătate de oră. În apropierea cascadei se află și o păstrăvărie cu un nume care iese din tipare: ”Înţărcătoarea”.

Crescătoria de păstrăvi o întâlnim la vărsarea pârâului Zboinea în Caşin. Tot în această zonă întâlnim şi un aşezământ monahal, Schitul Buciaș – schit de călugări având hramul Sfântului Gheorghe. Pe versanţii Măgurii Cașinului, vizitatorii pot admira capra neagră, specie protejată şi una dintre cele mai valoroase din fauna ţării noastre.

Povestea tristă a cascadei Fata Moartă

Pentru a ajunge la Cascada Fata Moartă, se pleacă din Onești, pe DJ 115, spre Mănăstirea Cașin și apoi, mai departe, spre satul Scutaru. În total, de la Onești până la Scutaru, sunt cam 15 kilometri, apoi încă patru pe un drum forestier bine întreținut.

Continuând deplasarea în amonte, după aproape doi kilometri, ajungem la o intersecție de la care, după alți 2,3 kilometri parcurși pe drumul din stânga, ajungem la Cascada Fata Moartă. În aceste locuri istoria se împletește cu legendele, câteva dintre acestea fiind amintite de Ioan Missir în volumul „Fata Moartă”.

Numele cascadei Fata Moartă este un emoționant jurnal de front, o tulburătoare cronică de război, o carte de notații și mărturisiri, scrise la persoana întâi, aparținând unui om care s-a aflat nemijlocit pe front, în linia întâi a câmpului de bătălie.

Cascada Fata Moartă FOTO urbanbacau.ro

Fata Moartă, pentru cei care sunt de prin părțile locului, este o legendă tristă, dar adevărată. Pe muntele Fata Moartă şi-a dat viaţa pentru ţară în toamna anului 1916, locotenentul Alexandru Florescu din Ploieşti. Trupele lui cuceriseră muntele ocupat de duşmani printr-o ofensivă teribilă, înaintând pieptiș de-a lungul coastei muntelui.

Când a fost încercuit de trupele inamice, a refuzat să se predea. A căzut doar după o crâncenă luptă la baionetă. Scrisoarea de înştiintare a morţii eroului a fost trimisă soţiei lui, Victoria. Locotenentul își doarme azi somnul de veci alături de alți 8.000 de viteji în cimitirul eroilor din Mănăstirea Cașin.

Pentru cei care au luat parte la luptele din preajma Cașinului, denumirea Fata Moartă a devenit simbolul unei și mai mari drame: “Pentru noi combatanții – spune Ioan Missir – este o dâră de sânge tânăr și curat; este locul unde trunchiurile copacilor, retezați de uraganul artileriei, poartă schije și gloanțe, unde fiecare brazdă e însemnată. Pentru cei rămași acasă, Fata Moartă este locul către care a zburat gândul reîntoarcerii celui drag plecat pe front, prefăcut în cimitir, unde soți, frați ori părinți au închis ochii pentru totdeauna”.

Clădirile vechi ale Romanului, comori arhitecturale ale României. Printre ele se numără Casa Celibidache și Casa Ioachim

Orașul Roman are câteva clădiri de referință națională, acestea fiind trecute, de altfel, pe lista monumentelor istorice şi de arhitectură din judeţul Neamţ. Unele dintre acestea au fost lăsate în paragină ani de zile din cauza legislației care nu permite reabilitarea lor sau a lipsei de finanțare.

Casa Celibidache

Casa Celibidache (Casa Vornicului Done) a fost retrocedată moștenitorilor fostului mare compozitor după 1990. Aceștia plănuiseră inițial să o reabiliteze și să deschidă acolo un muzeu dedicat celebrului compozitor și dirijor. După o estimare a costurilor, moștenitorii și-au dat seama că nu pot suporta costurile și au cedat clădirea în favoarea Primăriei din Roman.

Casa Celibidache FOTO www.ziarulderoman.ro

Municipalitatea s-a lovit de aceeași problemă a finanțării, costurile ridicându-se la câteva milioane de lei. În 2019, clădirea a fost introdusă pe lista de proiecte de la Compania Națională de Investiții (CNI), care a aprobat documentația pentru finanțarea lucrărilor de modernizare. Casa Celibidache va fi inclusă, ulterior, în circuitul muzeal județean, imobilul urmând să fie dotat corespunzător pentru a pune în valoare viața celebrului dirijor și compozitor Sergiu Celibidache.

Clădirile bisericilor armeană şi ortodoxă

Lipsa fondurilor necesari reabilitării a afectat și clădirile bisericilor armeană și ortodoxă. Prima a intrat în proprietatea Arhiepiscopiei Armene din Bucureşti, iar o vreme a funcționat acolo și Clubul Copiilor şi Elevilor. Clădirea se află într-o stare avansată de degradare, iar propunerile făcute de autorităţile locale de la Roman nu au fost acceptate la acel moment de Arhiepiscopia Armeană din Bucureşti.

În schimb, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului și-a anunțat intenția de a demara lucrările de restaurare a Spitalului Vechi din Roman. Proprietate a Parohiei „Precista Mare”, din 2011, vechea clădire a spitalului, un simbol al oraşului Roman, ridicată în stil neoclasic romantic, pe două nivele, cu firide şi mici turnulețe crenelate, se află, de asemenea, într-o avansată stare de degradare.

Casa Ioachim

Casa Ioachim a fost salvată de la ruină. Lucrările de renovare au început în 2012 şi au fost finalizate în 2015. Clădirea în care funcţionează Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” se află în patrimoniul Primăriei Roman din 1900. Reparațiile făcute după cutremurele din 1977 şi 1986 au fost superficiale, de aceea s-a impus un proiect amplu de restaurare a clădirii. Proiectul de reabilitare a început în 2012 şi s-a finalizat în 2015.

Casa Ioachim FOTO www.ziarulderoman.ro

Casa «Vasile Ioachim» a primit această denumire de la numele primului proprietar care a adus meșteri francezi pentru a o construi. În nișele de pe fațadă vestică se află statui din teracotă, foarte bine păstrate, care reprezintă zeiţa frumuseţii și cea a abundenţei. Cel mai spectaculos element al arhitecturii îl reprezintă holul de la intrare cu multiple elemente decorative și valoroase picturi în ulei. Negustorul Vasile Ioachim a adus meşteri francezi pentru a o construi în stilul specific arhitecturii clasice franceze. Unicat în Moldova este turnul de influență florentină.

Corpul B al Colegiului Naţional „Roman-Vodă

Corpul B al Colegiului Naţional „Roman-Vodă” a intrat în reabilitare după ce intemperiile și cutremurele i-au accentuat starea de degradare.

Corpul B al Colegiului Naţional „Roman-Vodă”  FOTO www.ziarulderoman.ro

Lucrările de reabilitare au început în 2009, fiind oprite un an mai târziu, din lipsă de fonduri. Lucrările de reabilitare au fost încheiate în 2015. Clădirea are o valoare istorică şi arhitecturală deosebită, fiind construită la cererea prințeselor Maria Sturza și Ecaterina Cantacuzino.