Povestea Baltata

Mare, soare, distracţie, agitaţie. Toate bune şi frumoase. Dar până şi de prea mult bine se plictiseşte omul la un moment dat. Şi cum ne place diversitatea, iar în Bulgaria am tot dat de ea până acum, ne-am gândit că ar fi frumos să păstrăm ritmul şi să vânăm următorul obiectiv.

baltata 1Noi auziserăm de o anume Rezervaţie Baltata, pe care se presupunea că o găsim la Albena. Aşa că, tipic turiştilor, ne-am pus pe întrebat în stânga şi-n dreapta, în speranţa obţinerii unor indicaţii. Primul răspuns a fost un dat din umeri plin de incertitudine: “Baltata?! Rezervaţie?! Nu… Nu ştim. “ Curios lucru, ne-am zis, oare nu pronunţăm noi bine? Nu ne-am lăsat descurajate, ci am ochit un alt localnic, adaugând de această dată un strop de culoare gesticulară:  “Rezervaţia Baltata…? Bal-ta-ta…?” Acelaşi răspuns negativ ne-a rănit auzul. Măi să fie, pai dacă oamenii locului nu ştiu de un loc aşa important precum o rezervaţie naturală, înseamnă că nu există. Cum altfel s-ar putea explica?!

Căldura moleşitoare începea să ne sufoce optimismul, făcând din gândul plecării acasă cea mai tentantă opţiune. Niciun indicator, niciun alt turist care să pară a căuta acelaşi loc, niciun localnic care să ştie despre ce vorbim; deja ne simţeam ca nişte spiriduşi căutând comoara de la capătul curcubeului. Treceam alene pe stradă cu o voinţă sfârşită, făcându-ne datoria de a încheia cum se cuvine căutarea, ca să plecăm acasă resemnate. Când, în loc de capătul curcubeului, am dat de capătul unei poteci, iar în loc de spiriduşi, am început să ne simţim ca Alice în Ţara Minunilor.

Citește și  Peninsula Kaliakra - Golful Bolata

O imagine izbitor de contrastantă cu decorul pretenţios al staţiunii, încât ţi-era şi frică să păşeşti înainte, de teamă să nu activezi vreun portal magic spre altă lume. Poteca însăşi aşternea la picioarele noastre un tărâm de nepătruns mister. Cu ochii mari şi inima mică, ne-am îndurat să facem câţiva paşi mărunţi. Mintea dădea semnale de precauţie, căci simţeam că ne paşte un pericol nevăzut. În acest decor fermecat, părea că şi aerul putea fi încărcat de vrajă, iar noi am putea cădea într-o ameţeală fie şi numai dacă respirăm. În mijlocul pădurii obscure, aparatul de fotografiat parcă ofensa încărcătura magică. Cu sfială am îndrăznit să surprindem în poze frumuseţea crudă ce ni se oglindea în ochi. Simţindu-ne deja ca-ntr-o poveste, precum două domniţe rătacite am pornit să străbatem desişul, purtând inconştient în suflet speranţa de a ni se ivi în cale vreun prinţ viteaz pe cal alb, care să ne salveze. Deşi mult mai probabil ar fi fost să ne apară în drum o vrăjitoare uricioasă care să ne transforme în sclavele ei. Aveam să ne aflăm soarta în continuare.

baltata 2

Dar tot mergând, în loc de poveşti de groază, am dat doar de frumuseţe sălbatică. Arborii impunători, îmbracaţi în veşmânt de iederă, se pierdeau într-un întuneric fumuriu, ce le mângâia apăsător crengile. Respiram un aer amorţit, ce nu lăsa loc pentru un strop de viaţă. Dar se simţea calm. Linişte. Ne aflam într-un regat misterios în care trebuia să fii recunoscător că eşti primit.

Lumina agitată a oraşului licărea tot mai viu în depărtări, invitându-ne să revenim la realitatea pe care o lăsaserăm în urmă. Ieşirea din pădure era de fapt intrarea pe care noi am căutat-o atata timp la început. O străduţă asfaltată şi un panou descriptiv invitau turiştii să cunoască rezervaţia într-un mod mult mai blând decât fusese intrarea noastră. Aproape că înţelegeam de ce nimeni nu ştia despre Baltata. Probabil că-ţi trebuie un spirit viteaz ca să te avânţi în inima unui codru aşa pustiu…

Citește și  Cetatea Râşnov

rezerv

Gabriela Tăbăcaru