Pictorul inițiat în arta fotografică de Constantin Brâncuși. A creat picturi însoțite de versuri

Victor Brauner  s-a născut pe 15 iunie1903 și a fost un pictor și poet suprarealist evreu, originar din România. A fost frate al etnomuzicologului Harry Brauner și al fotografului Théodore (Teddy) Brauner, respectiv cumnat al folcloristei și artistei plastice Lena Constante.

Victor Brauner urmează școala primară la Viena, unde familia se stabilește pentru câțiva ani. După revenirea familiei sale în țară, în 1914, Victor își continuă studiile la Școala evanghelică din Brăila; în această perioadă începe să-l pasioneze zoologia.

Frecventează Școala de Arte Frumoase din București (1919- 1921) și Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroșanu. Vizitează orașele Fălticeni și Balcic, și începe să picteze peisaje „cezanniene”. Apoi, după propria-i mărturisire, trece prin toate fazele: „dadaiste, abstracționiste, expresioniste”.

În 1924, pe 26 septembrie, are loc prima sa expoziție personală, la București, la „Galeriile Mozart”. În această perioadă îl întâlnește pe poetul Ilarie Voronca, cu care va înființa revista 75 HP, în care Victor Brauner publică manifestul „Pictopoezia” și un articol „Supra-raționalismul”.

Pictează și expune „Cristos la Cabaret” (în maniera pictorului Georg Grosz) și „Fata din fabrică” (în maniera lui Holder). Participă la expoziția „Contimporanul” (noiembrie 1924). În 1925 face primul voiaj la Paris, de unde se întoarce în țară, la București în 1927.

În perioada 1928- 1931 colaborează la revista „Unu”, revistă de avangardă, cu concepții dadaiste și suprarealiste, în care publică reproduceri după majoritatea tablourilor și desenelor sale: „desene limpezi și portrete făcute de Victor Brauner prietenilor săi, poeți și scriitori”.

Întâlnirea cu Brâncuși

În 1930 se instalează la Paris, unde îl întâlnește pe Brâncuși, care-l inițiază în arta fotografică. Tot în această perioadă se împrietenește cu poetul evreu Benjamin Fondane și îl întâlnește pe Yves Tanguy, care-l va introduce mai târziu în cercul suprarealiștilor. Locuiește pe strada Moulin Vert, în același imobil cu Giacometti și Tanguy. În acest an pictează „Autoportretul cu ochiul scos”, temă premonitorie.

În 1933 are loc prima expoziție personală la Paris, la „Gallerie Pierre”, prezentată de André Breton. Sunt expuse o serie de tablouri în care tema ochiului e mereu prezentă: „Puterea de concentrare a domnului K” și „Straniul caz al domnului K” sunt tablouri pe care André Breton le compară cu piesa „Ubu Roi” a lui Alfred Jarry, „o imensă satiră caricaturală a burgheziei.” Victor Brauner participă la toate expozițiile suprarealiste.

Citește și  Pictorul influențat de academism care a practicat miniatura. A impresionat prin desenele pentru bancnote, dar și prin basoreliefuri

Creator de picturi cu imagini suprarealiste

În 1935 revine în țară, la București. Se încadrează aici în rândurile Partidului Comunist din România pentru scurtă vreme și fără o înregimentare expresă. Pe 7 aprilie 1935 are loc vernisajul unei expoziții personale, în sala Mozart.

Catalogul prezintă 16 picturi cu un vers, cu o imagine suprararealistă, delicioase prin insolitul lor, poate creații ale unui dicteu automat și, precis, fără nici o referire la pânza respectivă. Sunt redactate în franceză.

Expoziția a prilejuit apariția în ziare și reviste a numeroase și interesante articole critice și luări de atitudine cu privire la suprarealismul în arte și literatură. Una dintre aprecierile despre participările lui Brauner la expoziții suprarealiste: „Acest curent cu toată aparența sa de formulă absurdă… este un punct de tranziție spre arta care vine.” (D. Trost, în „Rampa” din 14 aprilie 1935).

Pe 27 aprilie, creează ilustrațiile pentru culegerea de poeme a poetului Gellu Naum „Drumețul incendiar” și „Libertatea de a dormi pe frunte”. În 1938 se întoarce în Franța. La 28 august, își pierde ochiul stâng într-o dispută violentă care a avut loc între Dominquez și Esteban Frances.

Victor Brauner, încercând să îl apere pe Esteban, a fost lovit cu un pahar aruncat de Dominquez: din păcate, premoniția s-a adeverit. Episodul îl inspiră pe scriitorul argentinian Ernesto Sabato, care îl folosește în romanul său „Despre eroi și morminte”.

În același an o întâlnește pe Jaqueline Abraham care-i va deveni soție. Creează o serie de picturi numite „lycantrope” sau uneori „chimere”. În 1940 părăsește Parisul însoțit de Pierre Malbille. Locuiește câtva timp la Perpignan, la Robert Rius, apoi la Cant-Blage (în Pirineii Orientali) și la Saint-Felin d’Amont, unde are domiciliu obligatoriu, dar păstrează legăturile cu suprarealiștii refugiați la Marsilia. În 1941 obține permisiunea de a locui în Marsilia. Grav bolnav, este internat în clinica „Paradis”.

Pictează „Preludiu la o civilizație” (aflată în colecția Gelman). După război, ia parte la bienala din Veneția; călătorește în Italia. În 1959 se instalează în atelierul din strada Lepic. În 1961 călătorește în Italia. Se instalează la Varangéville, unde lucrează în cea mai mare parte a timpului.

Citește și  Sculptorul român care a creat peste 30 de monumente în bronz, marmură și piatră ale unor personalități istorice

„A picta este viața, adevărata viață, viața mea”

În 1965, creează un ansamblu de tablouri-obiecte pline de inventivitate și vioiciune, regrupate sub titlurile „Mythologie”. și „Fêtes des mythes”. Mitologia lumii moderne, unde omul este înfățișat cu umor, tandrețe și pesimism totodată, înstrăinat de noile sale „mame” care sunt „L’automoma” și „L’aeroplapa”.

A pictat aceste tablouri la Varangéville, în 1964 la Athanor, unde Victor Brauner s-a retras, acestea fiind viziunile pline de umor și de fantezie a lumii viitorului, pe care voia să ni le lase, ca un dar (sărbătoare) pe care ni-l oferă ea acum.

În 1966 este ales pentru a reprezenta Franța la Bienala de la Veneția, unde o sală întreagă îi este consacrată. Victor Brauner a murit pe 12 martie 1966 la Paris, în urma unei boli îndelungate. Mormântul său, aflat în cimitirul Montmartre, are ca epitaf o frază extrasă din carnetele sale: „A picta este viața, adevărata viață, viața mea.”

Carnetele pictorului cu însemnări personale, pe care acesta le-a dat lui Max Pol Fouchet, conțin în parte „cheia” creației sale: „Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniștii mele…”.

Ștefan Domnițeanu