Pictorul de biserici care a renunțat la artă de dragul iubirii

Petre Alexandrescu s-a născut în 1828 la Craiova și a urmat Școala Centrală din Craiova unde l-a avut profesor pe pictorul Constantin Lecca.  Domnitorul Barbu Știrbei l-a remarcat pe tânărul Petre Alexandrescu, care la numai 17 ani era suplinitor la o catedră de desen din orașul lui natal. Domnitorul, impresionat de talentul acestuia, a hotărât în 1851 să-l trimită în străinătate pentru aprofundarea studiilor.

A plecat întâi în Italia, unde s-a înscris la Accademia di San Luca din Roma. Aici a studiat până în anul 1856, după care a plecat la Paris ca să își continue studiile cu Léon Cogniet (1794-1880). În 1856, fiind la Paris a lucrat, în colaborare cu Carol Popp de Szathmáry, o pictură ce reprezintă Unirea Principatelor Române.

În 1858, pictura Unirea Principatelor, a fost litografiată și difuzată în tiraj de masă. Litografia, tipărită la Wonneberg, din care un exemplar se afla la Palatul Patriarhal (fost și Palatul Camerei Deputaților) din Dealul Mitropoliei, este o alegorie: la partea superioară Sfânta Treime, protectoare; jos, pe pământ, un înger încoronat, care strânge mâinile celor două țărănci, simbolizând cele două principate unite.

Pe o treaptă, mai jos, alte două femei: Justiția și Istoria, sunt martore la acest act solemn. După 1859, Alexandrescu s-a întors la Craiova, la părinții săi, unde a pictat portretele membrilor familiilor boierești din oraș: Oteteleșeni, Vărvoreni, Filișeni.

Profesorul celebrului pictor Ion Andreescu

În ianuarie 1860 a plecat la București, devenind profesor de desen la gimnaziul Lazăr, unde a rămas până la 1867. Aici l-a avut ca elev pe viitorul cunoscutul pictor Ion Andreescu. Cât a fost profesor, a executat o serie de portrete de episcopi și arhierei la cererea lui Dionisie Romano, episcopul Buzăului. A contribuit la decorarea bisericii Antim din București. Între 1860-1863, sub grija episcopului Clement al Argeșului, pictura originală a fost înlocuită cu alta, lucrată în frescă de pictorul Petre Alexandrescu.

Citește și  Mureș, un afluent al trecutului

Peste tot se observă tendințele naturiste ale pictorului. Întreaga pictură a bisericii păstrează elemente de imitație a marilor artiști ai Renașterii, atât în compoziție cât și în tratarea personajelor. A lucrat la Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din Brăila. Pictura este executată în ulei, dominând culorile crem și maron închis, în anii 1863-1865, într-un stil de inspirație renascentistă italiană.

În timp ce picta Biserica „Sfântul Nicolae” din Brăila, a fost admirat de fiica lui Rally, un mare bogătaș grec din Brăila, proprietar al teatrului și al hotelului cu același nume, precum și al multor prăvălii. Când grecul a aflat că fiica sa nu mai are somn din pricina unui „zugrav” de biserici, a trimis-o departe, la Messemvria.

Când s-a uscat fresca, i-a cerut mâna alesei inimii și a devenit negustor

Petre Alexandrescu a continuat să picteze Biserica Sf. Nicolae. Când fresca s-a uscat, pictorul, sub înflăcărarea iubirii, s-a înfățișat la părinții fetei hotărât să-i ceară mâna. Inițial, grecul Rally nu prea s-a lăsat înduplecat de insistențele tânărului spiritual. Dar, ca să fie sigur, a chemat-o pe fiica sa pentru a-i cere încuviințarea.

Într-un final a fost de acord să-și dea fata după Petre Alexandrescu, dar i-a interzis acestuia să mai pună mâna pe „vopsele”. Petre Alexandrescu a consimțit și a mai pictat doar chipul soției sale, Athina, după care a renunțat definitiv la pictură.

Considerând că viața pe care o trăia la București era lipsită de perspective, deși era apreciat de contemporani ca pictor, a rămas la Brăila, unde a practicat negustoria până la sfârșitul vieții. Contemporanii remarcau că, pentru a se putea căsători cu femeia iubită, Petre Alexandrescu a renunțat la penel și a devenit un „om serios”. Lucrările lui Petre Alexandrescu se găsesc în galeria de pictură națională a Muzeului de Artă Craiova, fiind vorba de portretele familiilor Otetelișanu, Vorvoreanu, Filișanu, Ion și Masia Hagiad.

Citește și  Biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Tămăşeni - o punte între sacru şi profan

Ștefan Domnițeanu