Tradiţia teatrului liric românesc numără mai mult de două secole. Încă din 1772, la Bucureşti, era semnalată prezenţa unei trupe de operă. În 1836, concertul de sfârşit de an, dat de elevii Şcolii de Muzică şi Declamaţie, atragea atenţia nu doar asupra frumuseţii muzicii de operă ci şi a unor tinere talente precum Eufrosina Vlasto, care avea să facă o carieră internaţională. În cea de a două jumătate a secolului al XIX-lea mulţi alţi interpreţi români şi-au câştigat celebritatea pe renumite scene ale lumii. Faima unor interpreţi ca Elena Teodorini, Haricleea Darclee, Margareta Iamandi-Nuovina, Zîna de Nori, Grigore Gabrielescu, Dimitrie Popovici Bayreuth s-a creat într-un spaţiu cultural care a inclus Scala din Milano, Opera din Paris, Metropolitan-House sau Opera din Petersburg.
Tradiţia teatrului liric românesc numără mai mult de două secole. Încă din 1772, la Bucureşti, era semnalată prezenţa unei trupe de operă. În 1836, concertul de sfârşit de an, dat de elevii Şcolii de Muzică şi Declamaţie, atragea atenţia nu doar asupra frumuseţii muzicii de operă ci şi a unor tinere talente precum Eufrosina Vlasto, care avea să facă o carieră internaţională. În cea de a două jumătate a secolului al XIX-lea mulţi alţi interpreţi români şi-au câştigat celebritatea pe renumite scene ale lumii. Faima unor interpreţi ca Elena Teodorini, Haricleea Darclee, Margareta Iamandi-Nuovina, Zîna de Nori, Grigore Gabrielescu, Dimitrie Popovici Bayreuth s-a creat într-un spaţiu cultural care a inclus Scala din Milano, Opera din Paris, Metropolitan-House sau Opera din Petersburg.
Prima companie românească de operă se datorează însă lui George Stephănescu. Începând din 1885, ea a funcţionat ca o secţie a Teatrului Naţional. Din păcate, lipsită fiind de un sprijin material oficial, această companie şi-a încetat activitatea în 1902. Companii particulare înfiinţate de elevi ai lui George Stephănescu, dar şi cântăreți de renume, români şi străini, stagiune după stagiune, au întreţinut însă pasiunea publicului pentru artă lirică.
Prezenţa spectacolelor de operă s-a impus de la sine, ca o necesitate culturală. Înfiinţarea, în 1919, a „Societăţii lirice” care, doi ani mai târziu, trecând sub oblăduirea statală, a devenit Opera Română, marca sfârşitul unei etape frământate şi, totodată, începutul unei activităţi stabile. Spectacolul inaugural al noii instituţii a fost, el însuşi, un eveniment deosebit, la 20 deecembrie 1921 cu opera „Lohengrin” de Wagner, sub bagheta lui George Enescu. Jean Athanasiu, George Folescu, George Niculescu-Băsu, Emilia Gutzianu, Florica Cristoforeanu, Traian Grozavescu, Viorica Ursuleac, Margareta Metaxa, Marta Cebotari, Constantin Stroescu, Dimitrie Onofrei sunt doar câţiva dintre cei care au conferit strălucire spectacolelor româneşti.
Eforturile artiştilor lirici de a da formă concretă unui teatru de operă au fost susţinute de compozitorri importanţi, creatori ai muzicii unor spectacole de răsunet. Printre ei- Eduard Caudella, Constantin Dimitrescu, Tiberiu Brediceanu, Mihail Jora, Paul Constantinescu. Succesul s-a datorat și unor mari dirijori ca George Georgescu, Ionel Perlea, Alfred Alessandrescu, Egizio Massini, Jean Bobescu s.a.
De 100 de ani încoace, prima scenă lirică a ţării a cunoscut o activitatee intensă. Repertoriul a cuprins mai mult de 150 de tirluri de opere şi de balet, de o mare varietate, însumând marele repertoriu universal. O atenţie deosebită a fost acordată şi creaţiei româneşti, care a cunoscut o remarcabilă dezvoltare datorită creaţiei unor compozitori precum George Enescu, Gheorghe Dumitrescu, Alfred Mendelsohn, Zeno Vancea, Mircea Kiriac, Cornel Trăilescu, Laurenţiu Profeta s.a.
Noul local al Operei Române, ridicat în 1953, a oferit un cadru mai somptuos unei activităţi deja existente şi deosebit de bogate. Pentru prima oară însă, Opera devenea o instituţie în sine, desprinsă de spectacolele de operetă sau de teatru, împreună cu care funcţionase până atunci. Continuând acele frumoase şi îndelungate tradiţii la care ne refeream, an de an, generaţie după generaţie, atât pe scenele româneşti cât şi pe acelea străine. Cântăreţi ca Petre Ştefănescu-Goangă, Zenaida Pally, Nicolae Herlea, Arta Florescu, Elena Cernei, Octav Enigărescu, Magda Ianculescu, Valentin Teodorian, Mihail Arnăutu, David Ohanesian, Nicolae Florei, Garbis Zobian, Cornel Stavru, Dan Iordăchescu, Teodora Lucaciu, Lella Cincu, Iulia Buciuceanu sau balerini ca Irinel Liciu, Gabriel Popescu, Valentina Massini, Gh. Cotovelea, Alexa Mezincescu, Ileana Iliescu, Magdalena Popa, Gelu Barbu, Eugen Marcui, Ioan Tugearu s.a. au dus departe în lume renumele talentelor româneşti.
Participarea la mari concursuri internaţionale cum sunt acelea de la Geneva, Toulouse, Vercelli, Verviers, Sofia, Moscova sau Salzburg, ca şi numeroase turnee peste hotare, au configurat rezultate cu totul deosebite. Numeroşi artişti de mare talent şi faima îşi desfăşoară activitatea în cadrul Operei Române care, de câţiva ani încoace, a devenit o instituţie de rang naţional. Numărul lor estte deosebit de mare şi nu putem. în spaţiul acestor rânduri, să-i menţionăm pe toţi. Ei asigura însă, seară de seară, continuitatea unei strălucite tradiţii.
Vezi și Folclorul românesc, Cultura română!
Articole înrudite:
Cultura română
Arhitectura românească
București
Cinematografia românească
Muzica românească
Folclorul românesc
George Enescu – cartea de vizită a României
Jazzul românesc și personalitățile sale
Literatura română
Istoria românilor
Învățământul postuniversitar din România
Târgovişte – capitala Țării Românești
Ion Creangă – povestitorul copilăriei noastre
9 mai – Ziua Indepenței României