Ochii care nu se văd

eyesSpune-mi, dacă într-o zi ochii mei ar orbi, m-ai crede că chiar și așa, oarbă fiind, tot pe tine te văd în fața ochilor, zilnic și neîncetat?

 

Ochii – aceste ferestre prin care sufletul privește uneori cu sfială, alteori cu îndrăzneală în lumea din afara lui. Privește și se îndrăgostește: de locuri, de oameni, de priviri. Ochii sunt cele mai frumoase bijuterii din lume, pentru că datorită lor putem vedea frumusețile din jur, datorită lor putem vedea alți ochi, îi putem vedea cum se uită la noi, cu dragoste și grijă.fetita, ochi, vant

Se spune că toți ochii sunt frumoși, eu zic că cei mai frumoși ochi din lume sunt cei sinceri, care te privesc cu răbdare și afecțiune, care-ți vorbesc în locul cuvintelor, însă și mai frumoși sunt ochii de care ne îndrăgostim, pentru că ei au o lumină aparte, una pe care n-o pot vedea toți, e o lumină tainică și cerească, care vine din iubire.

Ochii care se văd se privesc și se iubesc, dar cei care nu se văd?

Se uită. Da, ochii care nu se văd se uită. Nu pentru că faci asta intenționat, nu pentru că cealaltă persoană face asta intenționat, ci pentru că așa e sortit să fie și oare te poți juca cu destinul? El alege ce ochi să uiți, ce ochi să porți în suflet veșnic…

Și așa uiți intensitatea acelei priviri, pentru că îți lipsește demult, pentru că înțelegi că ceea ce se întâmplă, chiar trebuie să ți se întâmple. Uiți acea privire, pentru că îți lipsește de mult timp și pentru că vrei s-o uiți, ca să poți merge mai departe, liber. În fond, privirile se uită, dar nu definitiv, ci se depozitează într-un loc ascuns al inimii tale și mare e durerea, când, uneori, cutia în care le-ai pus pe toate, se deschide, iar privirile care odată ți-au fost atât de dragi, se împrăștie peste tot în tine, iar tu nu poți decât să accepți, să rabzi, să aștepți să treacă, ca o furtună…

Se uită la altcineva. Când ne obișnuim prea mult cu lipsa unor priviri, realizăm că și acele priviri s-au obișnuit fără ale noastre, că viața merge mai departe și trebuie să ținem pasul cu ea, spre a nu ne rătăci pe cărările ei întortocheate. Și asta facem, înaintăm, iar apoi, din întâmplare sau nu, întrezărim, alți ochi, prin întuneric și brusc se face lumină și ochii aceștia sunt la fel de frumoși ca cei pe care i-am uitat, sau poate chiar mai frumoși. Apoi acceptăm ce ni se întâmplă, mai ales dacă învățăm iar să zâmbim, nu numai cu buzele, ci și cu sufletul.

cuplu, arta, apusSe așteaptă. Acesta e cazul cel mai fericit, pentru că doi oameni care s-au iubit și patru ochi care s-au privit cu neîncetare, au înțeles demult că fericirea vine din doi ochi și-o inimă și nu e vorba despre acei ochi pe care-i vezi pe stradă sau acei ochi care te orbesc de strălucire. Nu! Ei au înțeles că fericirea vine anume din acei doi ochi unici, frumoși, tainici, iubiți și plini de dor și lacrimi. Și tocmai din acest motiv, se așteaptă și nici nu îndrăznesc să se uite la alții. Cum să-ți vinzi ochii care și-au făcut sălaș în suflet? Cum să uiți acele priviri tainice și pătrunzătoare?

Poate că acesta e destinul lor, al ochilor pe care i-am iubit. Fie să-i uităm, fie să ne uităm la alții, fie să nu-i putem uita vreodată și să așteptăm cu sfințenie clipa în care ne vor apărea din nou în față, să ne-nfioare și să ne răscolească…

Maria Bocicov