”Muzeul Aurului” din Brad – templul aurului nativ

gold-barDintotdeauna omul a fost fascinat de materialele prețioase, a alergat în căutarea lor prin mine, s-a avântat în călătorii lungi pe mare, ghidat de o hartă misterioasă, care cică l-ar fi dus direct către o mare comoară. Femeile din toate timpurile și-au dorit să fie răsfățate cu bijuterii din aur și cu inele ce au pietre prețioase, acceptându-le ca pe o dovadă supremă de dragoste.

Aurul, acest mineral prețios a colindat secole la rând întregul mapamond, dar nu și-a pierdut din strălucire și valoare.

Simbol al vitalității, înțelepciunii, prosperității, luminii și vieții, datorită culorii sale  galben-aurie, strălucitoare cu irizaţii metalice, aurul a fost dintotdeauna asociat cu simbolismul solar.

Din antichitate se credea că purtatul zilnic al bijuteriilor sau ornamentelor de aur ar duce, în concepţia iniţiaţilor, la creşterea carismei, a curajului şi capacităţii de a-i conduce şi coordona pe ceilalţi.

Muzeul Aurului din Brad, foto: Mircea Rareş Teţcu, Wikipedia
Muzeul Aurului din Brad, foto: Mircea Rareş Teţcu, Wikipedia

În aceeaşi notă, astăzi se consideră că purtarea lanţurilor sau colierelor din aur menţine starea optimă a sănătăţii celui care le poartă, duce la creşterea încrederii în sine şi a optimismului, iar aceste calităţi îmbunătăţesc prestigiul social.

Dovadă a prestigiului social pe care-l insufla aurul societății sunt palatele regilor scăldate în aur și obiectele de aur pe care era musai să le dețină o familie regală sau înstărită.

Însă, toată istoria milenară a aurului nu putea fi imortalizată altundeva decât într-un muzeu care păstrează piese unice, de o valoare incontestabilă, iar acest muzeu unic se află chiar în România.

”Muzeul Aurului” din Brad a luat ființă în 1896 când un geolog neamț a strâns câteva piese găsite în minele din zonă. Astăzi muzeul se poate lăuda cu peste 2000 de exponate  din foarte multe țări de pe toate continentele adunate aici în urmă cu mai mult de 100 de ani. Această colecție importantă și unică în Europa începe prin prezentarea unor obiecte arheologice descoperite în zona Brad-Criscior care dovedesc existența omului în urmă cu 5000 de ani și a unei activități de extragere a aurului de 2000 de ani.

Sunt expuse unelte și obiecte vechi folosite la extragerea și prelucrarea minereului aurifer, specifice ultimelor două secole, precum și imagini fotografice sugestive privind aceste activități.

”Muzeul Aurului”din Brad, județul Hunedoara, este o atracție importantă pentru cei care călătoresc prin Munții Apuseni, remarcându-se în mod deosebit prin colecțiile de aur nativ, provenite din minele din Munții Metaliferi.

Pragul acestui inegalabil templu al aurului nativ este călcat de elevi, studenți sau iubitori ai frumuseților naturii, specialiști în domeniul geologiei și mineritului, personalități ale vieții culturale, politice și științifice din țară și de peste hotare care vin să-i viziteze colecțiile, rămânând impresionați de frumusețea și valoarea științifică deosebită a exponatelor care întruchipează plante, animale sau alte obiecte: frunze, flori, șarpe, aripi de pasăre, tun, harta României.

Mărturie stau numeroasele impresii înscrise de aceștia în registrele de vizitatori, cele mai vechi fiind păstrate din anul 1912.

Acest metal-simbol al eternității și perfecțiunii a fost așezat la loc de cinste în ”Muzeul Aurului” și își așteaptă vizitatorii pentru a le încânta privirea, și a le alimenta curiozitățile legate de metalul care a cucerit atâtea inimi, dar a și trezit în oameni dorința de cucerire a teritoriilor care-l dețin.

Cristina Morari