Minitrip cultural în județul Iași (II) – Palatul domnitorului Al. I. Cuza de la Ruginoasa

La aproximativ o oră de Iași intrăm în Ruginoasa. Comună liniștită, plăcută perechilor de ochi care trec flotant prin zonă sau vin pentru ședere, verde pe stânga și pe dreapta străzilor, amintită ca așezare de vază încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare.

Or fi multe de spus despre istoria comunei, pentru că, într-adevăr, Ruginoasa este un sit de monumente istorice, însă pe noi ne interesează un singur aspect astăzi: Palatul domnitorului care a realizat Unirea Principatelor Române de la 1859, Alexandru Ioan Cuza.

Palatul Domnesc trăiește cu mult dinaintea domnitorului. Aparținând anterior familiei Sturdza, construit neogotic, el ajunge în subordinea lui Cuza după ce acesta cumpără moșia de la Ruginoasa. Încă de la început, domnitorul și-a stabilit ca prioritate restaurarea reședinței în vederea locuirii cu familia acolo. De reînfrumusețarea palatului s-a ocupat, predominant, doamna Elena Cuza- soția, în timp ce domnitorul s-a îngrijit mai degrabă de partea financiară, punând la dispoziție, din visteria națională și prin împrumut, câteva zeci de mii de galbeni.

Astfel, tot ce se vede acum la palat este, în mare parte, meritul doamnei, care a comandat mobilă din străinătate și a aranjat totul după moda secolului.

Complexul de la Ruginoasa cuprinde, pe lângă Palat, și Biserica Adormirii Maicii Domnului, parcul verde și umbros presărat cu statuete de domnitori și scriitori și mormântul domnitorului.

Din exterior, parcă rămâi mirat de cât de bine arată. Într-adevăr, după ultima restaurare, palatul arată ca scos din revistă. Totuși, nu trebuie să ne oprim afară, așa că după ce am dat un click aici http://palatulculturii.ro/palatul-memorial-al.-i.-cuza-de-la-ruginoasa și ne-am interesat de programul de vizitare și prețuri, am deschis ușile palatului și am căscat ochii.

Holul de la intrare, care cuprinde și scara imensă ce conduce la etajul unde întâlnim salonul de serate și dormitoarele soților, deja te amuțește. Parcă ai vrea să faci poze în continuu, dar trebuie să fii atent mai degrabă la ce ai în fața ochilor, pentru că ar fi păcat. Imediat pe stânga găsim un tablou imens care relatează arborele genealogic al domnitorului, foarte detaliat, ocazie cu care am aflat și noi că cel mai vechi strămoș atestat al lui Cuza a fost de meserie spătar.

De asemenea, mai merită amintite dormitorul foarte feminin amenajat al doamnei, îmbăiat în nuanțe de roz și crem, ori baia minuțios pregătită a domnitorului.

Clădirea emană o emoție evidentă, de la micile camere de zi unde se lua masa, cu mobilier negru, sofisticat, toate foarte bine luminate, la salonul mare, unde scaunele aurii stau așezate în rânduri și își așteaptă oaspeții, iar pianina se scaldă în lumina marilor ferestre.

Până la urmă, unde s-a dus toată distracția saloanelor?

Ca o părere personală, palatul e plin de nuanțe atât cromatice, cât și istorice. Spre deosebire de alte muzee, aici te îmbrățișează confortul unei case, există acea atmosferă familiară și resimți cumva vinovăția de a despuia cu câțiva lei dați pe un bilet intimitatea unui secol și a unei familii.

Lorena Enache