Margareta Nadolschi… cum uităm importante valori românești

home-431331_640După o viaţă într-o continuă ascendență profesională şi spirituală, după nenumăraţi ani de trudă intelectuală şi de realizări profesionale, viaţa Margaretei Nadolschi a devenit încet, încet, o ruină, ca rezultat al ignoranţei faţă de cultură, al superficialităţii, ce zvâcnesc în cei ce pot face ceva şi nu fac.

Am întâlnit-o într-o după-amiază de duminică, la nici 40 de kilometri de Bacău, în comună Ardeoani. O femeie micuţă, în jur de 85 de ani, pe chipul căreia viaţa nedreaptă şi-a lăsat amprenta cutremurător de adânc. Sprijinită într-un băț, stătea în faţa casei sale…ce-i drept, este impropriu spus casă, era o dărăpănătură, transformată într-o închisoare în care zac sufocate, nu simple amintiri ale unei bătrâne, ci un trecut bogat pentru cultura naţională.

Dar cine este Margareta Nadolschi?

La o accesare a site-ului de căutare Google, găsim vag câteva informaţii, un singur articol.

Se număra printre cei mai buni translatori români, soţia astronautului Victor Nadolschi. Şi-a construit viaţa, urmărind o continua evoluţie profesională. Este omul care a stat de nenumărate ori la aceeaşi masă cu George Bacovia şi soţia acestuia, Agatha.

“Eram la liceul de fete, iar Agatha îmi băga în sân bileţele pe care eu i le transmiteam lui Bacovia. Colegele mă întrebau: “Ce îţi dă Agatha?”… “Ei, nişte bomboane”,le raspuneam eu”. Păstra taina corespondenței cu sfinţenie. Cu o curiozitate lingvistică de nestrămutat , încercăm să aflăm conţinutul mesajelor scrise, dar nu obţinem decât un “scria frumos”. Ori trecerea anilor şi-a spus cuvântul, ori doamna Margareta încă păstrează confidenţialitatea acelor bilețele.

Îmi zugrăveşte un trecut frumos, însă prezentul îmi cutremură raţiunea şi sufletul şi îmi dau seama că viaţa e un paradox. Margareta Nadolschi locuieşte singură, uitată de lume, într-o locuinţă fără lumină electrică, fără căldură, unde vântul pătrunde prin toate colţurile. Cu paşi grăbiţi se instalează iarna şi inevitabil mă întreb: Ce va face această bătrână? Cum va supravieţui? Cine îi poartă de grijă? Boala, sărăcia, tristeţea i-au măcinat strălucirea, pofta de viaţă de odinioară. Acum, doar trei câini “de rasă”, spune ea, îi mai animă suferinţa.

Citește și  Parcurile Naționale și Naturale de pe teritoriul României - o diversitate peisagistică

Mihaela -Ștefania Puțeanu