Libertatea din și de deasupra Centrului de Cultură „George Apostu” din Bacău

Minutele trec ca și apele, iar tu continui să rămâi ca și pietrele printre amintiri. Trăim un paradox, ne grăbim pașii spre viitor, dar în același timp, ne legăm cu zece noduri de trecut, atât de strâns, până se ajunge la durere și țipăm…încercăm să ne dăm drumul, să ne eliberăm de tot ce ne ține legați, legați la mâini, la ochi, la gură, legați în casă, în trecut, legați de un copac, de o amintire, legați de timp, legați de un sfârșit. Ne vrem liberi! Simțim nevoia de libertate.

Libertatea. Sunt doar cinci consoane și cinci vocale, care, încâlcite frumos, dau existență acestui cuvânt, ce are o definiție cameleonică în simțurile fiecăruia dintre noi.  Atunci când nu poți explică ce e aia –  libertatea – ia o pauză din rutina haosului, oprește-ți timpul unde nu există pereți, închide ochii, dă volumul mai tare la interiorul tău, inspiră și expiră adânc, apoi deschide-ți ochii și privește cerul. Uită-te atent la el. El o să îți spună ce înseamnă libertatea pentru tine. Cerul. Albastrul din el.

Albastru. De mic copil am asociat această culoare ca fiind una specifică genului masculin, albastru culoare pentru băieței, tot încercând să o șterg din garderoba mea. Însă, mi-am dat seama că, de fapt, o parte din mine reprezintă culoarea albastru, care simbolizează femininul – libertatea.  Și nimic nu poate completa mai mult albastrul cerului, decât albastrul libertății ce îl  iei din priviri, din gânduri, din inimă și-l faci artă.

Weekendul acesta, m-am lăsat fugărită de soare pe străzile Bacăului și am găsit în acest oraș violet, la Centrul de Cultură ”George Apostu” din Bacău, albastrul ce zace în mine, în fiecare dintre noi, albastrul libertății. A fost prima dată când am aflat că există un astfel de centru aici, în oraș, unde există o rezidență de sculptură,  și mulțumit mi-a fost egoul flămând de artă când am și ajuns la acest centru și-am reușit să aflu ce se întâmplă în această tabără.

Odată intrată pe poarta larg deschisă a centrului, capul meu nu se mai întorcea spre umăr, mergeam unde mă duceau ochii, doar înainte, în stânga, în dreapta, numai nu înapoi spre poartă. Există acolo un colțișor de natură, sub a cărui umbră sunt expuse patru lucrări roșii circulare ale sculptorului băcăuan Gheorghe Zărnescu. Ochii îmi fugeau de la o sculptură la alta, iar gândurile încercau să dea o semnificație pentru fiecare sculptură din metalul roșu până ce am văzut o inimă sau, cel puțin, tind să cred că era o inimă, oprindu-mă  aici cu interpretările, fără a mă contrazice cu arta, pentru că în artă nu există limite și exactități, în artă e libertate, e acel albastru.

În timp ce căutam voci, care să mă ajute să găsesc rezidența de sculptură, am intrat în Muzeul de Artă Contemporană al centrului, pe pereții căruia, în aceste luni de vară, sunt expuse picturile artistului Ilie Boca. În câteva minute, am reușit să merg alături de caii colorați ai maestrului prin copilăria și trecutul său. Acolo am găsit o lume adunată în opt decenii de pe câmpurile și dealurile călărite de către marele Boca.

Încetișor am descălecat din lumea pictorului și am pornit în drumeția mea spre tabăra de sculptură. Am găsit-o în spatele centrului, în aer liber, unde mirosea a artă. Această tabără, această rezidență artistică de sculptură, este locul unde acest sfârșit de iulie va fi colorat în albastru de către trei sculptori, Maxim Dumitraș din România, Krasimir Metodiev din Bulgaria și Nedim Hadziahmetovic din Serbia. Sunt trei suflete vorbitoare de limbi străine, dar care reușesc să se înțeleagă și să vorbească între ei prin limba lor, sculptura, care, anul acesta, poartă denumirea de ”The BLUE”.

The BLUE este proiectul care vrea să aducă omenirea orașului Bacău, cât și a întregii Românii, în profunzimea culorii albastru. Nu este o culoare luată la întâmplare. Este culoarea care se poate găsi într-un vid, iar acest vid arhitecții din rezidență își doresc să îl umple cu liniște, iubire, înțelegere, pace, libertate, prin sculpturile care vor fi expuse în această lună la Muzeul în aer liber, un muzeu decorat în albastru, sub albastrul cerului.

Acești trei artiști se află în această rezidență timp de un an, departe de casă, de țară, de neam. Dar totuși nu se simt ca o pasăre într-o colivie, furați de libertate. Se simt liberi aici, atâta timp cât lemnul, vopseaua și inspirația le ocupă mâinile și ochii, care se uită inferiori la cerul albastru, la norii de deasupra lor.  În fiecare zi muncesc și se murdăresc de albastrul din imaginație, pentru ca atunci când anumiți ochi se vor închide și deschide în fața acestor sculpturi, să le sensibilizeze gândurile și să-i provoace în a vedea valorile din viața lor.

Nu am avut nevoie de prea mult timp ca să înțeleg ce înseamnă proiectul The BLUE, a fost suficientă doar o fractură de timp, în care m-am uitat în ochii sculptorilor, atunci când îmi destăinuiau din inspirația și compozițiile lor artistice, și să văd cum irisul lor capătă acea nuanță de albastru, un albastru al apei, albastrul cerului, acel albastru care simbolizează libertatea a tot ce se află lângă noi, pentru noi, în noi.

Și nu mi se pare nimic mai frumos decât libertatea expusă într-un aer liber.

Adelina Tiholaz