În Grecia Antică, moneda numită obol desemna inițial niște lingouri mici de fier sau cupru în formă de tijă. În Roma Antică, moneda utilizată era libra, care trebuia să cântărească aproximativ 333 de grame. În diverse țări s-au folosit sau se folosesc până astăzi monede ale căror nume se trage din libra, pierzându-și însă legătura cu indicarea greutății. Astfel, francezii au avut cândva livre, iar englezii, italienii, turcii, egiptenii și alții au avut ca unitate monetară lira.

De la vechile valori monetare ale romanilor ne-a rămas și cuvântul capital. El se trage de la caput (din limba latină însemând cap), capetele de vită ținând loc, așa cum am văzut, de monedă.

Istoria monedelor și a denumirilor este foarte interesantă. De unde și până unde moneda a devenit numele etalonului care se putea schimba nemijlocit în toate celelalte mărfuri?  Denumirea vine de la Templul zeiței Junon Moneta, unde statul roman a instalat atelierul pentru baterea primelor semne de schimb sau – cum se zice încă și astăzi – primelor semne monetare.

Bani din porțelan

În anul 1574, locuitorii orașului olandez Leyden, asediat de armate spaniole, au utilizat pentru plățile lor locale monede de hârtie. În secolul al XVIII-lea, în Thailanda, au fost bătute monede din porțelan. Amănunt și mai important poate, astfel de monede au fost bătute și în Germania secolului trecut, respectiv în Saxonia, celebră prin porțelanurile ei, în timpul catastrofalei inflații de după Primul Război Mondial.

Bani din piele

În arhivele de istorie a Rusiei s-au descoperit bancnote de piele, emise la începutul secolului al XVIII-lea – caz rar în istoria numismaticii. Iată și dezlegarea enigmei: la finele secolului al XVIII-lea a fost înființată o Companie ruso-americană pentru explorarea și valorificarea Alaskăi. Localnicii – topeau adesea monedele metalice, emise de stat, pentru a face din ele cârlige de pescuit și vârfuri de săgeți, ceea ce dezorganiza piața internă. Pentru a remedia situația, compania a emis de trei ori bani proprii – așa-numite mărci coloniale – de valori variind între zece copeici și douăzeci și cinci de ruble, imprimate pe piele tăbăcită de morsă și de focă.

Asignatele lui Napoleon

Aceste bancnote au avut un curs forțat. În timpul pregătirii campaniei din Rusia, Napoleon I ordonase să fie imprimate asignate rusești false, a căror hârtie și imprimare imitau perfect bancnotele rusești. Dar, mai apoi, s-a constatat că aveau greșeli gramaticale.

Monede din material plastic

Numismații din întreaga lume au primit cu ceva ani în urmă un cadou splendid. Pe Insulele Cocos, dintr-un mic arhipelag din Oceanul Indian, au fost emise pentru prima oară în lume monede din material plastic. Monedele au fost bătute în două culori: roșu și verde. Pe o parte a monedei se prezintă un cocotier pe coasta oceanului. Insulele Cocos se prezintă ca pioniere în domeniul numismaticii pentru a doua oară. La finele secolului al XVIII-lea au emis monede din fildeș. Neavând fildeș pe insulă, autoritățile financiare de pe Insula Cocos s-au decis pentru materialul plastic. În colecțiile marilor numismați, aceste monede constituie o raritate absolută.

Monede uzuale la noi, în trecut

Drahma, monedă de argint, din Grecia Antică. La noi au circulat drahme bătute la Histria, pe la mijlocul secolului al V-lea Î.e.n., în Dobrogea și sudul Moldovei.

Grosul, monedă de argint, emisă încă din secolul al XIII-lea de către diverse state europene. În Țările Române, groșii sunt menționați din secolul al XIV-lea.

Florinul, monedă de aur, bătută mai întâi în Florența, în 1252. Pe teritoriul românesc, florinul a apărut în prima jumătate a secolului al XV-lea.

Mahmudeaua, monedă de aur turcească, în circulație în Principatele Române, în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Misirul sau misîrul, monedă de aur turcească, bătută la Cairo, în Egipt, și-a făcut apariția în Țările Române în secolul al XVIII-lea, și a circulat și în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Polul, denumire curentă atribuită mai multor tipuri de monede străine, în general din aur. Erau cunoscuți polul rusesc și polul franțuzesc, adică napoleonul, cu valoare echivalentă de mai târziu de 20 de lei.

Pitacul, monedă austriacă, din argint, cu circulație pe teritoriul românesc în secolul al XVIII-lea.

Istoria monedelor și a denumirilor este foarte interesantă, deoarece reflectă în parte obiceiurile, starea social-politică și gradul de civilizație al epocii în care au apărut.

Tudor Chelariu

Articole înrudite:

Istoria românilor București Târgovişte – capitala Țării Românești Unirea Principatelor Române Mărturii din vreme de război Complexul arheologic Adamclisi Theodor Aman – pictor şi gravor Alexandru Ioan Cuza – simbolul înfăptuirii României Teatrul românesc – Marca tradiției folclorice 9 mai – Ziua Indepenței României La templul cuvintelor „Te pupă Jean!” …un Jean din altă ligă Minunea din Paris Cucuteni – despre nemurirea sufletului