Închisoarea pe viaţă sau moartea?

hand-749676_640Oare cei al căror destin este pecetluit cu închisoarea pe viaţă ar trebui să dobândească dreptul de a alege pedeapsa cu moartea?

Unii ar oferi cu certitudine un răspuns afirmativ la această întrebare, în baza raţionamentului că cei condamnaţi la o astfel de soartă, precum bolnavii aflaţi pe patul de moarte, care refuză conectarea la aparate, ar trebui să aibă posibilitatea de a li se acorda dreptul de a cere pedeapsa cu moartea. Viaţa de închisoare presupune oricum o existenţă bolnavă. Izolarea de societate intr-un astfel de mediu, lipsa prienilor şi a celor apropiaţi, tensiunile, numeroasele conflicte ce se nasc în acest mediu deficitar, activităţile la care sunt supuşi deţinuţii constituie factori generatori de demoralizare şi frustrare, decepţie şi remuşcare, o sumă de trăiri ce determină o suferinţă care se dovedeşte a fi inutilă pentru cel ce nu are posibilitatea de a-şi mai demonstra reabilitarea vreodată.

Se ia în calcul, de asemenea, faptul că cei condamnaţi la închisoarea pe viaţă sunt persoane extrem de violente, cu o conduită morală intens alterată. Aceşti deţinuţi provin, în majoritatea lor, din medii periculoase; persoane care  ce nu s-au integrat societăţii, căci nu au reuşit să se adapateze normelor acesteia; indivizi ce-au ales să capteze atenţia acţionând conform cu un sistem propriu de reguli, inadecvate la etica socială şi prioritar bazate pe violenţă. Sub acest aspect, aplicarea pedepsei capitale, la cererea condamnatului, s-ar putea dovedi utilă, în sensul că s-ar putea astfel evita apariţia unor potenţiale consecinţe grave. Refuzul legal la pedeapsa cu moartea din liberă iniţiativă se poate converti, în sufletul şi mintea deţinutului, într-un dezgust la adresa societăţii, ce adesea este manifestat prin revoltă, agresivitate, insulte şi alte forme de comportament ce implică un grad înalt de violenţă. Mai mult decât atât, acesta poate fi tentat de ideea de evadare, act ce, dacă reuşeşte să fie infăptuit, atrage repercursiuni majore: o răzbunare aspră asupra semenilor aflaţi dincolo de gratii.

Citește și  Suferinzii de boli incurabile ar trebui să aibă acces la medicamente neaprobate?

Există, totuşi, cazuri în care pedeapsa cu închisoarea pe viaţă poate fi comutată. Detenţia, ca orice altă pedeapsă, reprezintă o consecinţă a comportamentului neadecvat şi vizează reabilitarea atitudinală a condamnatului. Dovada unei bune purtări constituie adesea o posibilitate de reducere a a anilor de detenţie, chiar şi în cazul celor condamnaţi pe viaţă. Eliberarea condiţionată, cu supraveghere, poate fi aplicată celor care demonstrează o veritabilă reabilitare şi din acest raţionament unii consideră că pedeapsa cu moartea nu reprezintă o soluţie optimă şi un drept ce ar trebui acordat.

La acest aspect se adaugă considerentul că a lăsa în mod conştient pe cineva să moară sau a încuraja pe cineva să comită un act de sinucidere constituie o crimă în sine. Însuşi sistemul juridic românesc stipulează anumite pedepse pentru cei care procedează de o asemenea manieră. Astfel, acordarea permisiunii de a administra injecţia letală deţinutului pe viaţă este o faptă condamnabilă, niciun motiv nefiind destul de solid pentru a aduce în vreun fel moartea cuiva. Există unele ţări în care chiar bolnavilor în fază terminală li se refuză acest drept, adesea din raţionamente religioase.

Adelina-Mihaela Poenaru