Fotografia – eternizarea imaginii

Secolul al XIX-lea înregistrează data nașterii fotografiei: 7 ianuarie 1839, când fizicianul francez François Jean Dominique Arago (1786-1853) a făcut o comunicare pe teme fotografice la Academia de științe din Paris. Au urmat alți pionieri veritabili ai artei fotografice precum Joseph Nicéphore Niépce (1765-1833), alt nume fiind Louis-Jacques-Mandé Daguerre (1787-1851). Niépce, în anul 1826, reușește să obțină cu un timp de expunere de 8 ore, pe o placă de cupru, cu un strat de bitum, prima fotografie, și anume o vedere în curtea unei case de la țară. Primul pas fusese făcut. Termenul de fotografie derivă din cuvintele grecești photon, lumină și grapho, a scrie; așadar, a scrie cu lumină. Dar ce drum lung a trebuit să străbatem până la descoperirea camerei obscure, până la fotografia care să ne reprezinte în fel și fel de ipostaze.

Lungul drum al aparatelor de fotografiat de la primele „camere obscure” la cele mai perfecționate de azi nu pot însă înregistra nimic dacă acestea nu sunt mânuite de om care gândește, de un om care iubește frumosul, de un om care dorește să-și comunice simțămintele și gândurile, de un om care este convins că și fotografia poate deveni o modalitate de înțelegere și colaborare între oameni. Înconjurați de imagini fotografice, ne-am obișnuit atât de mult cu prezența lor, încât ele au început să facă parte din însăși ființa noastră. Fotografia a devenit un mijloc de neînlocuit, în artă și știință, în viața particulară și în cea colectivă, în spațiul terestru, cât și în cel cosmic și digital.

Joseph Nicéphore Niépce

Fotografia, de unde inițial era practicată doar de o elită, a devenit un bun public. Tot ceea ce ne înconjoară poate deveni subiect fotografic: de la o seară autumnală la o imagine în zbor a păsării, de la raza solară la imaginea cotidiană a străzii, de la lunca Prutului la înălțimile Ceahlăului, de la peisaj la portret; orice se poate fotografia cu emoție, cu bun gust și cu măiestrie.

Lumea de astăzi, cu înfățișările ei multiple, ar fi mult mai săracă în absența fotografiei. Trebuie să amintesc de contribuția însemnată a fotografiei la elucidarea unor probleme științifice, pe care mintea umană s-a străduit continuu să le dezvolte. Fotografia, una dintre cele mai frumoase preocupări, oferă satisfacții dintre cele mai mari. Ea constituie un mod de a fi, de a exista, uzând de un alt limbaj decât poezia sau artele plastice. În acest sens, unul dintre cele mai apreciate genuri ale fotografiei îl reprezintă peisajul. În realizarea acestuia trebuie să selectăm atent din multitudinea subiectelor care ni se oferă. Subiectele, ca și fotografia, de altfel, pot fi tehnice, documentare, științifice, utilitare. Depinde de emoția, meșteșugul și măiestria cu care le tratăm.

Există o știință a actului fotografierii, dar există și una a receptării fotografiei. Imaginile sunt receptate prin nervul optic, producând senzații, imaginea receptată trebuie să genereze un proces emotiv, o stare emoțională, o stare de grație fertilă. Această stare de grație, coroborată cu șocul vizual, cu forța de atracție, depinde de un întreg complex de factori, printre care: forma și direcția liniilor, repartizarea tonalităților, contrastele de formă, dimensiuni și luminozități și, în sfârșit, culoarea, care deseori este decisivă în generarea emoției estetice.

Fotografie surprinsă în apropierea Masivului Ceahlău

Trebuie neapărat să deprindem limbajul specific al fotografiei dincolo de mesajul strict. Un fotograf veritabil trebuie să fie nu numai un bun tehnician, dar și un om inspirat, cult, fantezist. Fotografia este un mijloc de expresie al contemporaneității, o fotografie bună poate să ajungă în inimile a milioane de oameni și să aibă o influență imediată mult mai mare decât arta tradițională.

Fotografia a devenit un limbaj universal, ea justificându-și existența oriunde.

Tudor Chelariu

Citește și  Tradiția Dragostei - Valentine's Day, Dragobete