Despre tainele dragostei

Ce e mai ușor, să accepți sau să respingi o cerere în căsătorie? Experiența tinerelor fete din toate timpurile arată că a respinge e mult mai greu. Pentru a evita un „nu” brutal și jignitor, de-a lungul timpului, diferite popoare și-au elaborat forme convenabile prin care tinerii îndrăgostiți își dau în vileag sentimentele.

Să începem cu meleaguri foarte îndepărtate – cu Australia, de pildă. În așezările australienilor băștinași, îndrăgostitul își pune pe cap o bentiță din piele de oposum, frecată cu coajă de eucalipt. De curea își prinde podoabe din scoici. Astfel gătit, îndrăgostitul se străduiește să apară cât mai des în fața alesei inimii sale. Apare și nu rostește nici un cuvânt, însă obiectele pe care le poartă mărturisesc sentimentele sale.

În Bangladesh, în regiunea de frontieră cu Myanmar, locuiește populația mru. Casele lor din bambus sunt, în același timp, adăpost și artă, fără a se bate un singur cui, rezistând cu succes chiar și aprigilor musoni. Vânători și cultivatori, mru sunt vestiți pentru gingășia sentimentelor lor, redate în cântec, cu acompaniament de fluier: „O, draga mea, ești mai frumoasă ca o floare… Eu sunt un tânăr sărac, dar împreună ne vom face viața bogată!”

Tinerele din Caucaz, care în trecut nu aveau dreptul de a-și alege mirele, puteau, totuși, să dea de înțeles pețitorilor că mirele le era pe plac sau nu: „Cine le e drag părinților, mi-e drag și mie!” – însemna că mireasa e bucuroasă de alegere, dar, „ascult de porunca bunilor mei părinți”, arăta inversul.

Tinerii din Noua Guinee își declară și ei dragostea în chip original. Se apropie de fata pe care au îndrăgit-o și îi mângâie obrajii cu o bucată de lemn, care are pe o față încrustat un ornament tradițional. Gestul acesta este echivalent cu o cerere în căsătorie.

Trib din Noua Guinee

Zulușii se bucură de multă vreme și pe bună dreptate de faima unor oameni mândri, curajoși. Faimă, vrednică de invidiat, desigur, dar care uneori obligă mult. Pentru că există în viață momente în care trebuie să-ți recunoști slăbiciunea, momente în care chiar cei mai mândri și temerari bărbați își pierd graiul! Din fericire, însă, zulușii sunt și ingenioși. Când simt că nu mai pot scoate o vorbă, recurg la un alt limbaj foarte elocvent, acela al mărgelelor. Odinioară, mărgelele erau confecționate din os, semințe și lemn de esențe aromate, scoici, coajă de ou, piatră, lut, fildeș, aramă sau chiar din aur. Acum ei se mulțumesc de cele mai multe ori cu mărgele de sticlă. Limbajul mărgelelor are un alfabet al lui, un alfabet colorat. Albul semnifică puritatea, de aceea e culoarea iubirii. Rozul e o aluzie la sărăcia stăpânului podoabei. Negrul evocă un suflet chinuit de tristețe, o anume dezamăgire și mustrări de conștiință, pricinuite de un celibat prelungit.

Uneori pot fi întâlniți pe ulitețe satelor și tineri acoperiți aproape din cap până-n picioare cu mesaje de dragoste. Fiecare din ele are o altă semnificație: unul e o propunere ademenitoare, altul un jurământ, un al treilea fiind declarația unor sentimente gingașe.

În Insula Samoa din Oceanul Pacific, îndrăgostitul dăruiește iubitei sale cele mai suculente fructe, la fel își declară dragostea și reprezentanții unor triburi și populații din America de Sud.

Tânărul indian muro din Guyana preferă ca în prezența iubitei să strângă de gât pe vreunul de o seamă cu el, în timp ce indianul execută în fața celei dragi ritualul dans al declarației de dragoste.

Să stai ore în șir, în fața casei „ei”, să țintuiești cu privirea ferestrele locuinței, este ceva obișnuit – pretutindeni pe planeta noastră. Indienii toba din America de Sud au adus corecții pline de originalitate și temperament acestei îndeletniciri eterne. Indianul toba joacă timp îndelungat în fața colibei fetei pe care o iubește, acompaniindu-se cu un tambur de lemn.

Nenumărate sunt obiceiurile ce dăinuie pe lume. Vor trece anii. Unele dintre ele se vor schimba, altele vor dispărea. Însă omenirea va păstra întotdeauna tainele dragostei și, prin urmare, tradițiile de mărturisire al acestui gingaș sentiment, deci și cuvintele simple și veșnic vii – „Te iubesc!”.

 

Tudor Chelariu


Posted

in

by