Deasupra norilor – pe Mont Blanc

În fiecare an, îmi aleg o destinaţie de vacanţă. Anul acesta am vizitat în 13 zile Elveția, Bavaria, Lombardia.

Când vine vorba de pasiuni călătoriile sunt întotdeauna pe primul loc. Îmi place să călătoresc, să descopăr şi să explorez la maximum locurile pe care le vizitez, să cunosc oameni noi şi să testez preparatele locale. Odată cu venirea verii, gândul îmi zboară la vacanţă, la peisaje frumoase, la odihnă. Am ales peisajele montane cu crestele de munţi veşnic înzăpezite, lacurile alpine şi crevasele abrupte; dar nu de oriunde, ci din Alpii Francezi, staţiunea Chamonix din Franţa este locul ideal pentru a porni aventura prin Alpi.

Timpul a trecut destul de repede şi iată că a venit ziua mult aşteptată, ziua în care m-am grăbit să fac bagajele – cea mai frumoasă etapă când vine vorba de vacanţă.

Situată în partea de nord a Alpilor, la poalele Masivului Mont Blanc, staţiunea Chamonix se află foarte aproape de punctul de frontieră dintre Franţa, Elveţia şi Italia. Foarte aproape însemnând 15 km de Elveţia, separat prin tunelul Col des Montets şi 15 km de Italia, separat prin tunelul Mont Blanc. Pe lângă cunoscutul vârf Mont Blanc, staţiunea Chamonix este dominată şi de vârful Mont Dolent (3820 m), graniţa naturală şi locul unde converg cele trei ţări europene care împart Alpii. Am avut la dispoziţie o oră pentru a face poze şi a cumpăra suveniruri. Drept urmare am pornit într-o plimbare la pas spre centrul staţiunii pentru că aerul puternic ozonat te îmbie la plimbări lungi şi sănătoase. În drum am descoperit o suprapunere de stiluri arhitectonice, un amestec de vile, cabane, biserici în stil gotic, clădiri moderne şi hoteluri de lux.

Am descoperit un oraş activ, vibrant, cu o atmosferă plină de viaţă. Centrul pietonal este plin de magazine de toate felurile şi de terase însorite unde vă puteţi odihni şi puteţi admira în tihnă Alpii. O paletă largă de restaurante cu specific francez vă stau de asemenea la dispoziţie. La fel şi magazinele cu echipamente sportive şi boutiqurile cu suveniruri, în care parfumul unei alte lumi te face să te simţi de-al locului. Pe lângă arhitectura caselor, cel mai mult m-a impresionat liniştea oraşului îmbrăcat la tot pasul în flori. Deşi plin de turişti, Chamonix te transpune cu parfumul lui într-o lume din care cu siguranţă nu vei mai dori să pleci.

Mont Blanc este un masiv de graniţă al munţilor Alpi, care atinge pe teritoriul francez, înălţimea maximă de 4810 m (la 4792 m este stânca, diferenţa până la 4810 m este dată de gheaţă, conform ultimelor măsurători din 2009), formând astfel o barieră, teoretic aproape de netrecut, între valea franceză a râului Arve, unde este situată localitatea Chamonix şi valea înaltă a râului Aosta, unde este situată localitatea italiană Courmayeur. Vârful Mont Blanc apare ca un foişor peste întreaga regiune Savoia franceză şi domină, impozant, toate culmile înconjurătoare.

Nu am să uit niciodată această primă imagine cu Mont Blancul care se înalţă mult mai sus decât îndrăzneam să visez. Este evident că Mont Blancul este stăpânul acestor ţinuturi, podoaba Alpilor şi a Europei.

Ajunsă în staţiunea franceză de la poalele Alpilor, aveam în plan Aiguille du Midi, o terasă aflată la 3842 m altitudine, de unde se poate admira Mont Blancul şi împrejurimile şi unde se poate ajunge cu cea mai modernă telecabina din Europa. Şi ca o paranteză, trebuie să menţionez faptul că această terasă are o deschidere de 360 de grade şi oferă turiştilor posibilitatea să admire graniţele naturale care despart Franţa, Elveţia şi Italia.

Urcarea se face cu două telecabine succesive, de mare capacitate care urcă uluitor de repede, drept pentru care, pentru cei care au rău de înăţime, e o mare provocare. Mai întâi un traseu scurt până la Plan de Aguile (2308 m) şi apoi cea mai spectaculoasă urcare, fără nici un pilon intermediar, până pe terasa superioară la Aiguille du Midi (3842 m.) De aici, din interiorul unei stânci, se mai poate lua un lift contra sumei de 3 euro, care urcă 42 m până la ultima terasa, unde se desfăşoară privelişti deosebite (mai ales în timpul verii) spre Alpii celor trei ţări: Franţa, Italia şi Elveţia. De aici de sus imaginea întregului complex este impresionantă.

Te minunezi ce au putut construi oamenii în vârful muntelui! În cea de-a doua telecabină am intrat printre primii şi m-am aşezat lângă geamul din faţă, în ideea de a nu vedea distanţa dintre punctul de plecare şi locul unde urcăm, dar şi pentru a surprinde în imagini Chamonixul de la distanţă. Urcarea a fost abruptă şi destul de rapidă. Nici nu realizezi viteza cu care urci decât în momentul întâlnirii cu telecabina care coboară şi care trece ca racheta pe lângă tine. Jos în Chamonix era soare şi multă verdeaţă, însă de la staţia intermediară de unde am luat cea de-a doua telecabină zăpada stăpâneşte totul.

Odată ajunsă în vârf, adică la Aiguille du Midi, panorama celor mai înalte piscuri din Europa și existenţa gheţarilor de aici este unică. Sunt deasupra Europei, înconjurată numai de vârfuri de peste 4000 m, iar senzaţia pe care o ai este fabuloasă. Spre norocul nostru vremea ţine cu noi, cerul senin ne permite să admirăm Mont Blancul mângâiat de soare, în toată splendoarea lui înzăpezită. Francezii îi mai spun şi „La Dame Blanche”- Doamna Albă, iar italienii „Il Bianco” – „Albul”. Ghidul a spus că astfel de zile sunt foarte rare. Aşa că pot spune, că seninul acelei zile a fost un dar de la Dumnezeu.

După ce am fotografiat toate vârfurile şi după ce m-am pozat cu plăcuţa care indică altitudinea la care mă aflam, am profitat de vremea superbă şi m-am întins alături de ceilalţi turişti pe podea pentru a prinde un bronz la înălţime. Aici, la Aiguille du Midi, iubitorii de munte cu pielea bronzată par toţi să afişeze un motiv comun de bucurie.

La întoarcere traseul l-am parcurs la fel de repede precum l-am urcat. Astfel m-am mai bucurat încă o dată de priveliştea gheţarului Pelerins, a Chamonixului şi a munţilor înconjurători.

Cu sau fără rău de înălţime, dacă ajungeţi la Chamonix, vă recomand o plimbare cu telecabina până la Aiguille du Midi, denumit şi „acul de amiază” datorită faptului că la prânz, soarele se află chiar deasupra vârfului ascuţit, când este privit de jos. Nu ştiu pe ce munţi voi mai avea ocazia să urc vreodată, însă ştiu că experienţa merită încercată măcar o dată în viaţă! Cu siguranţă fiecare munte are frumuseţea lui, însă acesta te lasă fără cuvinte.

Lăcrămioara Mititiuc,

Profesor de geografie, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bȃrsănești