Dany Madlen Zărnescu – artista ce pictează catrințele veșniciei

Dany Madlen, portret de Dimitrie Peicev
Dany Madlen, portret de Dimitrie Peicev

Îndulcită cu arome de amintiri, întâlnirea de sâmbătă, 10 octombrie 2015, dedicată lansării albumului, Dany Madlen Zărnescu și comemorării marii artiste, ne-a făcut să trăim eternitatea croită din chip angelic de femeie.

Câteva ore de amintiri tainice ne-au pus față în față cu sufletul cald, care se ascunde sfios în tablourile ce parcă au prevestit întunericul.

De pe buzele tuturor, rude, prieteni, împătimiți de artă, se desprind ușor și se înalță spre cer, fărâme de amintiri, fărâme de suflet și păreri de rău.

Atunci când vocile celor care i-au cunoscut talentul s-au stins ușor, tablourile brodate cu negrul existenței noastre efemere, au început să strige în surdină.

 

Dany Madlen Zărnescu (2)
Tablou de Dany Madlen Zărnescu

 

Plimbându-ne printre coloanele paradisului pictat în violet și negru de iscusita artistă, care cu siguranţă dă culoare raiului ceresc acum, am fost furați pentru o clipă și duși pe un alt tărâm, în care zvâcnește o iubire împărțită între două lumi paralele. O iubire ce n-a murit, dar trăiește de-a pururea și nestrămutată în liniile fine ale tablourilor de o profunzime nemaiîntâlnită.

sculptura_zarnescu
Sculptură de Gheorghe Zărnescu

Oglindirea dragostei care dăinuie prin artă, s-a reflectat subtil odată cu deschiderea la sfârșitul lui septembrie la Galeriile de Artă Alfa din Bacău a expoziției personalizată de amprenta lucrările și spiritul regretatei artiste plastice, Dany Madlen. Lucrările lui Dany, acest înger cu ochi senini au putut fi alături de lucrările soțul ei, Gheorghe Zărnescu pentru a doua oară, de la stingerea ei din viață, pe 14 octombrie 2014. Căci la această expoziție, talentul s-a împărțit la doi, chiar și dincolo de moarte.

Creația lor impresionantă, născută din iubire și patimi, ne-a făcut să simțim veșnicia, care ne picură stropi mari de bunătate-n suflet, marcată de un negru pământiu, simbol al înfiripării vieții, al vitalității și dărniciei humei care ne hrănește.

Poate că negrul, brăzdat de purpuriul intens al focului ce arde sufletul aflat la granița dintre iubire și dor, a marcat destinul acestei artiste, pentru care negrul e o culoare vibrantă.

Cuprinși de dorul horelor de altă dată, ne-am pomenit în fața destinului nostru mioritic, învăluiți în valoare culturală. Pe filele ultimului album al artistei, ne-am zărit trecutul și viitorul, cusut cu ață roșie pe catrințele cărora Dany Madlen le-a dat o nouă viață.

 

DanyMadlen_GheorgheZarnescu
Dany Madlen şi Gheorghe Zărnescu, cu ani în urmă…

 

Poate că aceste catrințe – panou, nu sunt doar o reconstituire a valorilor neamului, ci și o punte pe care a cioplit-o ani la rând artista, pentru înțelegerea dozei de mister din creația ei.

Stropită cu miros de talent inconfundabil, această întâlnire de suflet ne-a făcut pe toți cei prezenți acolo, să înțelegem că omul e slăvit prin artă. Arta e cea care ne crește și ne colindă prin lume numele. Însă cea care ni-l poate înveșnici cu desăvârșire e iubirea.

În ochii albaștri, gânditori și mai mereu privitori în gol, ai domnului Gheorghe Zărnescu, am citit un dor greu de unitate, născută din contopirea unui El și Ea.

Pilonul existențial al creației, cea prin care domnul Zărnescu a modelat și dat viață lemnului, se stăpânește pe aceeași temelie sacră a creației doamnei Zărnescu. Această unitate îi leagă și dincolo de negurile îndepărtate ale veşnciei.

Topiți într-un vals al violetului și negrului, ne-am încărcat de o vitalitate nepământească, apoi am privit spre cer și-am realizat că o șuviță limpede de lumină duce spre cer, acolo unde Dany Madlen Zărnescu, coase catrințele veșniciei cu dragoste pentru artă și artistul ei drag.

Cristina Morari