Cu ce se ocupă Studiile traductologice?

Este dificil să acordăm o definiție fixă a traducerii. Lingviștii s-au străduit secole de-a rândul să creeze o definiție care să cuprindă toate caracteristicile ei și să nu omită vreun detaliu al acesteia. Totuși, acest fapt nu a fost realizat. Avem mai multe definiții care combinate pot reda conceptul traducerii. În principiu, o traducere presupune transpunerea unui text dintr-o limbă într-o alta. Limba inițială din care provine textul este canonic denumită “limba sursă”, iar limba în care textul urmează a fi redat reprezintă “limba obiectiv” sau “țintă”.

Traducătorul are sarcina de a face accesibil unui număr mai mare de cititori conținutul unui anumit text, scris desigur, într-o limbă necunoscută lor. O scriere, în orice limbă ar fi, respectă anumite reguli: regulile de sintaxă, de conținut, de vocabular, de stil și, nu în ultimul rând, textul se supune autorului. Autorul are o istorie, un trecut unic, care în mod inconștient îi influențează stilul de viață, personalitatea și mai cu seamă limbajul. Limba este influențată de o multitudine de factori și de aceea ea devine un element distinctiv al fiecărui individ în parte. Copilăria, școala, prietenii și cunoștințele, precum și nivelul intelectual contribuie la formarea unui tipar lingvistic. Datorită acestui fapt un scriitor devine recognoscibil prin ceea ce creează.

Traducerea este considerată de unii lingviști a fi la granița dintre știință și artă întrucât a reuși să împaci toate nivelurile de limbă ale unui text cu o altă cultură și, totodată, să păstrezi același înțeles reprezintă într-adevăr o dificultate. Această problemă a traducerilor a dat naștere unui domeniu nou subordonat lingvisticii numit “studii traductologice”. Acest domeniu se preocupă cu dificultatea traducătorului de a reda un text care să satisfacă nivelurile semantice și structurale ale textului din limba sursă. Studiile traductologice nu vizează stabilirea unui set fix de reguli prin intermediul cărora s-ar obține traducerea “perfectă”, ci studiază și explică metodele folosite în procesul traducerii.

Unii autori explică de ce au ales să scrie acea lucrare și ce urmăresc odată cu publicarea ei, dar ce ne facem în cazul în care acest lucru nu este precizat? Traducătorul are obligația de a afla intenția autorului și având-o să o aplice traducerii lui. În cazul în care lucrarea este științifică, traducătorul are o misiune simplă. Trebuie să transmită informația mai departe. Desigur și aici se poate găsi în impas. În cazul în care autorul creează noi cuvinte, inexistente până la acea vreme, traducătorul trebuie să găsească un termen în limba obiectiv care să ia asupra sa înțelesul pe care autorul l-a determinat în textul original.

Citește și  Scena - al doilea „acasă"

În ceea ce privește textele literare, traducerea lor aduce după sine mai multe dificultăți. Astfel, traducătorul trebuie să stabilească dacă autorul a intenționat să transmită un fapt exact sau o idee. Așadar, el trebuie să traducă exact, cuvânt cu cuvânt, sau doar să transmită același înțeles?

Lingviștii aduc în atenția noastră, obstacolele pe care un traducător le întâlnește. El trebuie să își asume toate aceste critici ce pot surveni după ce lucrarea sa este publicată.

O traducere precisă presupune redarea într-o manieră exactă a stilului și limbajului autorului. Deci, trebuie respectată sintaxa folosită și registrul vocabularului. Având în fața noastră un astfel de exemplar, vom observa că, în funcție de epoca în care a fost scris textul, există posibilitatea de a înțelege mai greu ceea ce citim. În general, dificultatea unui text sporește pe măsură ce ne îndepărtăm de literatura contemporană. Astfel, un text din antichitate, de exemplu, va fi dificil de înțeles din pricina sintaxei, expresiilor și a termenilor utilizați.

Pe de altă parte, adaptarea unui text îndepărtează cititorul de epoca în care a fost scris. El păstrează și transmite același mesaj, însă nu prin aceiași termeni. Traducătorul poate fi acuzat că a „deformat” textul inițial, că s-a îndepărtat de adevăratul sens și „trădează” nu numai cititorul, ci și autorul textului.

Așadar, traducătorul trebuie să găsească un echilibru între cele două modele. Este necesar să studieze îndeaproape textul, să cunoască intenția autorului și totodată și nevoia cititorului. În primul rând, el trebuie să afle semnificația textului și ce se transmite prin el. După aceasta, el trebuie să afle motivul pentru care autorul a decis să scrie totul. Apoi intervin coordonatele de timp și spațiu. Ele influențează textul la nivel lingvistic, de mentalitate, de teme abordate și de stil. Ele nu trebuie să fie confundate cu categoriile existențiale ale textului. Momentul și locul acțiunii unui roman sunt, de cele mai multe ori, diferite de cele în timpul cărora este redactat. Modul în care este scrisă opera este, de asemena, un factor ce influențează traducătorul în munca sa. Acesta se referă la structura formală a textului, tonul, stilistica etc. Pe lângă toate acestea, traducătorul nu trebuie să scape din vedere personalitatea autorului și cea a receptorului. Personalitatea unui individ îi dictează stilul, vocabularul, structurile verbale și își lasă amprenta asupra creației sale. Totodată, receptorul constituie un element central întrucât pentru el se depune întregul efort. Nevoile lui sunt puse în centrul operei, iar ele vor construi mai târziu scheletul întregii opere.

Citește și  Dionisie Pop Marțian – economist și statiscian român de valoare

Luând toate aceste lucruri în calcul, nevoia apariției studiilor traductologice devine evidentă. Totuși, evident este și faptul că, studiile traductologice au o sarcină dificilă întrucât nu se poate stabili un tipar fix după care un traducător să opereze. Ele pot urmări doar procesele prin care unele traduceri iau naștere și să le explice.

Diana Cristea