,,Chirița în provinție” contemporană fiecărei generații

chiJumătatea secolului al XIX-lea a fost caracterizată de o tendință de inovare a societății românești, după tiparul occidental. Evoluția poate avea accente de bun augur sau, dimpotrivă, să fie întruchiparea ridicolului. După 1848, s-a constatat o puternică dorință a burgheziei de a adapta stilul de viață vestic, preluând obiceiuri și neadaptându-le la stilul pitoresc. Societatea românească se afla în fața pericolului pierderii identității și cine ar fi putut mai bine sublinia ridicolul spre care se îndrepta societatea, decât oamenii de cultură ai vremii? Astfel, pe un fond grav, s-a început, prin îndeletnicirile artei, să fie ironizat, cu scopul îndreptării, comportamentul unei anumite clase sociale. Ciclul Chirițelor se numără printre cele mai răsunătoare atitudini de combatere a mediocrității. Având debutul în 1850 cu scrierea Chirița în Iași, Vasile Alecsandri va continua cu Chirița în provinție (1852), Chirița în voiagiu (1864) și Chirița în balon (1874). Piesele au fost montate pe scena Teatrului din Iași.

Chirița este personajul eponim al scrierilor ironizatoare ale lui Alecsandri. Ea este o femeie cochetă, cu simțăminte materne înflăcărate, cu un caracter puternic, ce denotă o eficientă capacitate de administrare a moșiei. În Chirița în provinție, Madam Angot, așa cum  numește G. Călinescu personajul alecsandrian, este o femeie de clasă, care se pliază pe stilul de viață occidental. Practică călăritul, are pretenția de a fi servită asemănător orânduirii din marile case aristocrate și, mai ales, este o bonjuristă convinsă. În fapt, dorința ei de progres îi conferă un statut ridicol și banal. Amalgamul de franțuzisme adaptate în limbajul moldovenesc o poziționează pe aceasta în rândul obscurității, conturându-i o personalitate rizibilă: il deviendra un tambour d’instruction, (dobă de carte), furculision (furculiță), fripturision (friptură), Vous m-avez frotté le coeur avec du miel (m‑ai uns la inimă cu miere). Toate aceste anomalii lingvistice doresc a exprima gândirea eminentă a Chiriței.

Citește și  O seară friguroasă de joi- "Vizita bătrânei doamne"

            Dragostea față de unicul fiu, Guliță, este dusă la extreme. Momentul în care câțiva țărani se plâng acesteia că odrasla ei o ucis un viţăl la vânat, o dat foc bordeiului cu ciubucul cel de hârtie sau că a fost prins ţinând calea unei copile, Chirița le răspunde acstora: Bine v‑o făcut sufleţălu!… De ce nu vă păziţi viţăii şi Măriucele?. Guliță era copilul răzgâiat, care asemenea lui Goe, nu era mustrat pentru faptele sale, ci, dimpotrivă, era încurajat și apreciat de mama sa.

Căsătoria dintre Guliță și Luluța (o fată orfană a cărei avere era administată de Chirița și soțul acesteia, Grigori) este programată de soții Bârzoi, fără consimțământul fetei. Nu poate fi luată în calcul și părerea lui Gulță, întrucât acesta nu ajunsese la maturitatea rațională necesară elaborării unei opinii proprii. Un moment amuzant este cel în care, Leonaș (prieten din copilărie cu Luluța), nutrind sentimente pentru tânără, încearcă să împiedice logodna deghizându-se în mai multe personaje. Chirița este păcălită de Leonaș, iar această situație o poziționează în lumina cochetei și a naivei. Finalul comediei este unul tipic caragial: toate personajele uită de intrigi și se așează la o masă rotundă pentru a sărbători logodna celor doi tineri, Luluța și Leonaș, această imagine descriind lipsa de caracter a personajelor.

Chirița în provinție este o ironizare a superficialului, a formelor fără fond, a aparențelor și a lipsei de caracter. Este o comedie de moravuri, care nu poate fi caracteristică unei anumite perioade, ci se încadrează în fiecare etapă a evoluției societății românești, fiind actuală inclusiv în secolul al XXI- lea.

Mihaela -Ștefania Puțeanu