John Green are un mod foarte dubios de a-mi spune, prin poveștile sale, că viața e prea scurtă. Cam asta e ideea principală a cărților lui. Viața e prea scurtă și dacă nu profiți de ea, paf!, ești terminat.
Mi-a plăcut cartea asta. Mi-a plăcut experienta pe care am dobândit-o alături de Miles sau „Rotofeiul”. Mi-a plăcut până și de Alaska, care după părerea mea era o femeie cu prea mulți demoni. Desigur, cred că nu există persoana care să nu aibă demoni, ci doar persoane care nu sunt conștiente încă de ei.
Nu am să fac un rezumat al acestei cărți pentru că tare mult aș vrea să încercați s-o citiți singuri, asta dacă nu ați citit-o deja. Însă, vreau să scriu aici cele două mari citate care au dominat povestea.
1. „Mă duc să caut un Mare Necunoscut”- François Rabelais
2. „Cum o să mai ies din labirintul ăsta!”- Gabriel García Márquez
Gândiți-vă la ele, pentru că eu asta am făcut și încă o mai fac.
Anca Condurachi
Articole înrudite:
Pe culmile disperării 🙂
„Jurnalul lui Bridget Jones” de Helen Fielding
„Sub aceeași stea” – John Green
„Suflete pereche” de Cecelia Ahern
„Cartea fără nume” de Anonymus
Duminica la teatru – Moara cu noroc
Ion Creangă – povestitorul copilăriei noastre
Ioan Slavici – vocea satului ardelean
Mihail Sadoveanu – penița epicureistă a secolului XX
Cititul: un hobby pe care îl poți lua cu tine oriunde
De ce tinerii aleg să citească subliteratură?
Aspecte ale existenței în ,,Femeia mării”
„The Best of me” („Cel mai de preț cadou”) de Nicholas Sparks
Iona – un simbol, nu o individualitate