Categorie: Tinere talente

  • Cultura, managementul cultural şi piaţa de artă

    Cultura, managementul cultural şi piaţa de artă

    Evoluţia managementului în cultură Managementul cultural este ştiinţa privind organizarea activităţilor culturale. Pentru a înţelege mai bine această disciplină trebuie să ne întrebăm mai întâi ce este cultura, care este obiectul managementului cultural, care sunt obiectivele managementului cultural, cine este managerul cultural şi care sunt componentele managementului cultural. Despre cultură, unii antropologi consideră că este […]

  • Dincolo de Nistru

    Dincolo de Nistru

    Anul acesta am împlinit 23 de ani. A vrut Dumnezeu să îi fac. Avusem atâtea planuri pentru ceea ce urma să mi se întâmple, dar El m-a ridicat din fața Lui și mi-a dat tot ce nu i–am cerut. Ori altfel nu știu cum am  ajuns să trăiesc ceea ce voi spune mai departe. Pe […]

  • Mâine – între realism şi idealism

    Mâine – între realism şi idealism

    Ce va aduce viitorul? Cum va arata lumea şi cum vom fi noi? Adesea ne punem astfel de întrebări. Cum e de aşteptat, răspunsul nu poate consta decât în ipoteze, scenarii în mai multe variante până la faptul împlinit. Ziua de mâine este o pagină albă. Mâine este, în esenţă, un mister. Mâine înseamnă vise, […]

  • Lumea de azi – o lume grăbită și haotică

    Lumea de azi – o lume grăbită și haotică

    Trăim pe repede-nainte, aşa ştim să trăim azi. Lumea aleargă zilnic şi uită să se oprească măcar o clipă ca să privească în jur. Mulţi oameni trec pe stradă şi nu văd nimic, trec pe lângă alţi oameni şi nu-i remarcă. Trăim haotic, facem multe şi de fapt nu facem nimic. Azi existăm mai mult […]

  • Mamă bună, mamă dragă

    Mamă bună, mamă dragă

    Mamă bună, mamă dragă, Te-oi iubi o viață-ntreagă. Pentru tot ce ai făcut, Pentru că tu m-ai crescut!  (Nina Casian) Noi ne-am născut, iar mamele noastre plângeau, se chinuiau, țipau de chinuri și dureri, ca să ne putem noi veni pe lume, vii și sănătoși, ca să putem fi aici, ca să putem respira, trăi, […]

  • Tații noștri – eroii noștri

    Tații noștri – eroii noștri

    Când ne trimite pe pământ, Dumnezeu are grijă ca, acolo jos, să avem un înger și un super-erou: mama și tata. Mama e îngerul blând și bun, care ne oferă viață, iar tata – e un erou, care are grijă de noi, cot la cot cu mama; iar pentru a crește frumos și corect, copilul […]

  • Avem nevoie de ploaie ca să ştim că Dumnezeu nu ne-a uitat

    Avem nevoie de ploaie ca să ştim că Dumnezeu nu ne-a uitat

    Iubesc ploaia. De ce-mi place aşa mult? Pentru că mă energizează, îmi picură în suflet linişte, îmi răsfaţă simţurile cu arome proaspete şi curate, chiar reci uneori, şi-mi oferă lungi momente de meditare. Şi când te gândeşti că Dumnezeu ne iubeşte atât de mult, încât le-a aranjat pe toate atât de bine, căci atunci când […]

  • Cândva…

    Cândva…

    17E noapte. Vântul rece de toamnă îmi retrezește amintiri de undeva. De departe se aud zumzete, zumzete acoperite de albia valurilor ce trec peste noi. Privesc spre cer, e o noapte senină, stelele licăresc în tihnă, ba chiar mi se pare că se mișcă, în ritm, toate formând un cerc și se învârt și se rotesc ca […]