Căpuşele… ce să (nu) facem?

capusaE vară, e cald, e frumos… Ieşim la iarbă verde, la grătare, prin parcuri, prin pădure, căutând răcoarea şi buna dispoziţie. Dar câţi dintre noi se gândesc cu adevărat la avertismentele medicilor legate de căpuşele ce populează tot mai des spaţiile în care noi ne petrecem timpul liber?

Căpuşele, pe lângă faptul că parazitează o varietate de organisme-gazdă, printre care şi omul, acestea, din păcate, sunt transmiţătoarele unor agenţi patogeni care provoacă boli, ce uneori pot conduce chiar la deces: babesioza, erlichioza, boala Lyme, Rocky Mountain, erupţii cutanate asociate bolii sau Tularemia. Ele trăiesc în special în medii umede, în apropierea zonelor cu iarbă.

La momentul actual, specialiştii susţin că există aproximativ 800 de specii de căpuşe, însă doar două dintre acestea pot avea consecinţe grave asupra sănătăţii. Totuşi, ceea ce este încurajator constă în faptul că medicii ne asigură că substanţele toxice transmise prin muşcătura acestora pot duce la o infectare numai în cazul în care căpuşa a stat ataşată corpului cel puţin 36 de ore.

Muşcătura de căpuşă este nedureroasă, iar, din cauza dimensiunii mici, mulţi nu o pot observa. De aceea, este deosebit de important să acordăm o atenţie sporită stării noastre de sănătate, dacă aceasta prezintă modificări. Simptomele care survin, cel mai adesea, în urma unei astfel de muşcături sunt: febră, amorţeală, eczeme, senzaţie de slăbiciune, durere şi umflarea articulaţiilor, palpitaţii, respiraţie sacadată, greaţă şi vărsături.

Pentru a ne proteja împotriva acestor insecte, se recomandă să purtăm haine cât mai deschise la culoare, să evităm zonele cu verdeaţă şi să utilizăm, atât pe piele (cu o concentraţie sub 20%), cât şi pe haine, un insectifug cu DEET. De asemenea, după fiecare ieşire în natură, în potenţialele zone de infestare, este important să vă cercetaţi cu atenţie corpul, utilizând o oglindă de mână, pentru a putea vedea şi zonele mai greu accesibile. Părţile corpului care necesită o verificare amănunţită, întrucât există un risc mai înalt de localizare a căpuşelor aici, sunt: subraţul, în/în jurul urechilor, în interiorul buricului, partea din spate a genunchilor, intre picioare, în jurul taliei. În plus, verificaţi şi scuturaţi bine hainele purtate.

În cazul în care depistaţi o căpuşă, este recomandat să apelaţi la un medic. Numeroase persoane consideră că ştiu cum să procedeze pentru înlăturarea aceastora, iar uneori procedurile la care recurg pot agrava situaţia. Astfel, metodele cele mai frecvente – utilizarea unu chibrit pentru a arde partea din spate a căpuşei, acoperirea acesteia cu vopsea, lac de unghii sau benzină – pot stimula creşterea şanselor de infecţie. În situaţii de urgenţă, când se impune autoîngrijirea, se propune îndepărtarea acesteia cu o forfecuţă curbată sau o pensetă. Un lucru esenţial constă în purtarea mănuşilor, pentru a preveni răspândirea patogenilor. Căpuşa trebuie prinsă cât mai aproape de piele şi extrasă în sus, urmând ieşirea acului. Sub nicio formă nu prindeţi căpuşa de corpul plin cu sânge, căci există pericolul împingerii fluidului infectat din căpuşă în piele. În plus, nu încercaţi să o răsuciţi în timpul extragerii; capul poate rămâne astfel în piele.

Insecta trebuie păstrată pentru ulterioarele analize de laborator. Zona muşcăturii trebuie dezinfectată cu iod sau spirt; mai mult, ar trebui aplicată o cremă antibiotică de prim ajutor, pentru a nu dezvolta o infecţie locală, până se ajunge la medic.

Adelina-Mihaela Poenaru

 


Posted

in

by