Artistul român care i-a caricaturizat pe Adolf Hitler și Benito Mussolini

Ion Valentin Anestin s-a născut la 24 decembrie 1900 la Craiova și a fost grafician, pictor, sculptor, jurnalist și dramaturg. S-a remarcat prin caricaturile sale și pentru activitatea de critic de artă.

Artistul a urmat, între 1918-1920, Academia de arte frumoase din București, unde l-a avut ca profesor pe sculptorul Frederik Storck. Și-a continuat apoi studiile la Academia Liberă de Artă înființată de pictorul Arthur Verona.

După 1921, a devenit cronicar teatral și de artă, a scris proză, dramaturgie și publicistică (în publicațiile Epoca, Vremea, Bluze albastre, Cuvântul liber, Adevărul literar și artistic, Timpul, Gluma), dar s-a ocupat și de grafică, în special caricatură și desen umoristic.

La inițiativa lui Vladimir Donescu, fostul său coleg de liceu, colaborează între 1931 și 1943 la săptămânalul ”Vremea”, deținând pagina teatrală și prezentarea grafică. În perioada interbelică, Anestin a publicat albume cu gravuri și ilustrații, creându-și un stil propriu, imitat și de alți graficieni.

În perioada mai 1940-septembrie 1944, Anestin a publicat caricaturi antistaliniste cu legenda ”Măcelarul” din Piața Roșie în revista ”Gluma”. Din cauza lor, artistul a fost suspendat cinci ani din activitatea ziaristică în 1944 și apoi a fost arestat.

În caricaturile sale au apărut personaje politice românești cunoscute ca Nicolae Titulescu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ion Inculeț, Alexandru Averescu, Octavian Goga, Gheorghe Tătărăscu sau străine, ca Adolf Hitler sau Benito Mussolini.

Ștefan Domnițeanu