Avem nevoie de trecut, ca să înțelegem de unde vine prezentul. Avem nevoie de istorie, ca să construim piloni de sprijin în viitor, avem nevoie de oameni mari și personalități ca să știm, că înaintea noastră, au existat minți luminate care au lucrat pentru noi, pentru bunăstare, pace, pentru înțelepciune.
Anton Pann s-a născut în 1796, cu numele de Antonie Pantoleon-Petroveanu, în Sliven – un târg așezat la poalele Balcanilor, pe malul râului Tundza, Imperiul Otoman ( azi, Bulgaria). Cu privire asupra zilei în care s-a născut există mai multe variante, ceea ce c iar data nașterii nu se știe exact, pentru că există mai multe variante.
Tatăl lui Pann, de profesie căldărar, a murit pe când cei trei băieți ai familiei Pann erau la o vârstă fragedă. Între anii 1806-1812, mama lui Pann, Tomaida, își ia copiii și se mută la Chișinău, unde Antonie este primit în corul bisericii mari din Chișinău, în calitate de sopran. Acolo începe procesul de învățare a limbii române și tot în acea perioadă, el se semnează “Anton Pann” pe o carte de cult. Soarta fraților lui a fost mai tristă, pentru că, înrolându-se în armata rusă, mor în timpul asedierii din 1809 a Brăilei.
În 1812, Antonie se stabilește cu mama lui la București, devenind, pe rând, paracliser la Biserica Olari și apoi, cântăreț la Biserica Sfinților. El era poliglot; cunoștea multe limbi: română, turcă, rusă, greacă și bulgară și mereu dorea să-și îmbogățească cunoștințele, să învețe, să soarbă din izvorul cunoașterii și să se apropie tot mai mult de valurile ispititoare ale necunoscutului. De aceea, alege să se înscrie ca “auditor” la Școala de Muzică a lui Dionisie Fiotino.
Între anii 1816-1819, își face studiile la școala lui Petru Efesiul. Tocmai acolo, în tipografia lui Petru Efesiul, Anton Pann se va iniția în artele tiparului. Apoi, cunoscutul Pann, face școala academicească de la Sf. Sava și audiază cursurile lui Gheorghe Lazăr, ba chiar mai mult, ajunge director la Tipografie și se ocupă de editarea și tipărirea unui Axion în limba română. În anul 1920, se căsătorește cu Zamfira Agurezean. Deși stau împreună 7 ani și poetului i se naște un fiu, căsătoria nu este una tocmai împlinită și fericită. Fiul lui Pann nu-i moștenește înțelepciunea și este dezmoștenit de către tatăl lui, dar apoi tot el va devine moștenitorul Tipografiei.
În anul 1821, evenimentele istorice (răscoala lui Tudor) îl face pe Pann să se refugieze la Brașov și să se adăpostească la Biserica Sf. Nicolae din Schei, unde devine cântăreț în strană, iar peste puțin timp, Pann se întoarce la București. Devine dascăl la o școală a Episcopiei, apoi cântăreț la Biserica “Buna Vestire”. În timp ce dă lecții la “Mănăstirea Dintr-un Lemn”, de lângă Govora, o cunoaște pe Anica, care era nepoata Platonidei – stareța mănăstirii. Mai târziu, în 1828, fuge cu Anica în munți, trăiesc acolo 10 ani, dar se despart apoi, iar Anton Pann compune un acrostih: “Aspida otrăvită.” Au avut 2 copii: un băiat și o fată. Băiatul a murit de mic, iar fetei, Anton Pann, a grăit pe patul de moarte să i se cumpere inel.
Revine la București după despărțire și ajunge professor cu numele de Anton Pantoleon. Scoate de sub tipar „Versurile muzicești” și „Câteva versuri politicești”, apoi se ocupă de traduceri, tipărește în continuare, scrie, editează, pune pe muzică. A scos, pe rând, “Poezii deosebite sau Cântece de Lume”, “Îndreptătorul Bețivilor”, “Hristoiția”, “Noul Erotocrit”, “Sfânta Evanghelie”, “Fabule și Istorioare”, “Noul Doxastar.”
În 1840, la 10 februarie, Anton Pann se însoară cu o fată săracă de numai 18 ani – Ecaterina, care îi rămâne alături până la capăt și, deși el a cerut ca după moartea lui, ea să se călugărească, ea nu face acest lucru și se recăsătorește rapid cu un fost ucenic de la tipografia lui Pann.
1843 e anul când Antonie devine proprietar cu acte în regulă pe Tipografie, care consta în: „Două teascuri, unul de fier și altul de lemn, cu cinci rânduri de slove, și anume: terția, titero, garmond, note orientale, note europene; cum și patru rânduri de stempi și de matrițe, dimpreună cu un instrument de turnatul slovelor, două instrumente de linii mici și o mașină de tăiatul slovelor“. Toate cărțile care au fost editate acolo, au avut inscripția „În tipografia lui Anton Pann”.
Ulterior, apar următoarele cărți: “Bazul Teoretic și Practic al muzicii bisericești sau gramatica melodică”,” Poezii Populare”, “Irmologhiu sau Catavasier”, “Epitaful sau slujba înmormântării domnului nostru Isus Hristos”, “Culegere de Proverbe sau Povestea Vorbii”, “Dialog (în 3 limbi)” Reeditează “Fabule și Povestioare.”
Cum în anul 1848 se declanșează revoluția, Anton Pann scrie muzica pentru “Un răsunet” al lui Andrei Mureșanu. Din 1850 și până în 1854, tipărește “Înteleptul Archir cu nepotul sau Anadam”, apoi “Spitalul amorului sau Cântătorul dorului”, “O șezătoare la țară”, “Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea” și mult altele.
Într-o zi tristă de toamnă, 2 noiembrie, 1854, Anton Pann părăsește cu regret această lume, moare într-o zi de joi, la București, bolnav de tifos și este înmormântat în curtea Bisericii Lucaci.
Maria Bocicov
Articole înrudite:
De ce e bine să trăim în prezent
Cultura română
Limba noastră cea română
Mărturii din vreme de război
Cel mai iubit dintre pământeni – metafora unei vieți de om
Despot – Vodă – domn al Moldovei
Ovidiu Papadima – om al luminii
Veșnicia s-a născut la… Valea Mare, Fărăoani
Dadaismul – mișcare artistică de avangardă la începutul secolului XX
O seară friguroasă de joi- „Vizita bătrânei doamne”
Istoria românilor
EduSoft participă la șezătorile de altă dată – ie cu parfum de veșnicie
Ion Creangă – povestitorul copilăriei noastre
„Primăvara omenirii” – compoziție și OM – Eugen Doga