Nisipurile de aur – Am făcut-o și pe asta!

Deși mai avem doar 3 zile de stat în această frumoasă și călduroasă țară, nu pierdem niciun moment și valorificăm fiecare zi rămasă. Entuziasmul nostru și dorința de cunoaștere a mai înduplecat puțin vremea, iar soarele nu a întârziat să apară încă de la primele ore ale dimineții. Deși mai bătea puțin vântul, nu a fost un impediment și am plecat spre Nisipurile de Aur. Am luat primul microbuz de la Balcic la Albena, întrucât, după informațiile dobândite, nu exista nicio cursă directă. De la Albena am luat microbuzul către Varna, iar după 14 km am ajuns la destinație. Am avut nenorocul să dăm peste niște șoferi necunoscători de limbă engleză, iar “Golden Sands” nu sună cunoscut auzului lor.

Prima noastră țintă a fost, bineînțeles, plaja. Nu a fost greu să o găsim; majoritatea oamenilor mergea în aceeași direcție, așa că ne-am luat și noi după “turmă”. Să mai vorbim despre românii pe care îi găsim la tot pasul? Nu trebuie să neg că prezența lor aici îmi dă un oarecare sentiment de siguranță, dar îmi sporește dorința de a mai rămâne în Bulgaria.

Ajunsă pe plajă, din nou în fața mării, același sentiment de liniște mă cuprinde. De fiecare dată când talpa mea atinge ușor nisipul, iar ochii mei străpung marea, mii de emoții mă cuprind. Acestea sunt amplificate și de peisajul care mă înconjoară. Plajele sunt toate la fel; în fond, e doar nisip. Dar contează foarte mult cum sunt puse în evidență, iar pentru o zonă turistică asta face diferența atât la alegerile oamenilor, dar și la buzunarele întreprinzătorilor. Mi-a plăcut plaja de aici, însă e pompoasă. Pe nisip se înșirau nenumărate umbreluțe din paie, măsuțe de lemn, șezlonguri și chiar un loc special amenajat pentru masaje.

Numeroși turiști au optat pentru puțină adrenalină, așa că au dat șezlongul de pe plajă pentru parapantă și au ales să facă surfing, iar acest lucru se pare că le-a făcut mare plăcere. Bineînțeles că și pe noi ne-a încântat ideea, dar am preferat totuși să privim de pe plajă.

DSC_0772

La finalul zilei am putut spune că “Am făcut-o și pe asta!”, iar obiectivul zilei de astăzi a fost atins. Astfel a trecut o altă zi petrecută alături de o companie plăcută, Gabriela.

Claudia-Elena Lupu