Alfred Hitchcock – în căutarea suspansului

The_Birds_original_posterSub dubla sa valenţă de regizor şi producător de filme, Alfred Hitchcock (n. 13 august 1899 – d. 29 aprilie 1980) impresionează posteritatea prin munca acerbă şi talentul deosebit transpuse exemplar în cele peste 50 de filme regizate. Născut în Londra, acesta îşi exercită aici o lungă perioadă de timp activitatea cinematografică remarcantă, urmând ca din 1939 acesta să-şi dezvolte aptitudinile regizorale în cadrul Statelor Unite ale Americii. Familiarizarea cu domeniul artei cinematografice se produce începând cu momentul în care, integrat fiind companiei Famous Players Lasky, acesta se ocupă de subtitrarea filmelor mute. Această experienţă îi infuzează o serie de trăiri ce-l determină să aibă o primă tentativă de realizare a filmului Number thirteen, pe care, însă, nu-l va termina niciodată. 

Astfel, The Pleasure Garden (1925) marchează în mod veritabil primul său film. Ulterior, stilul şi temele sale de predilecţie vor prinde ecou în thrillere precum The Lodger (1926) şi Blackmail (1929), creaţii ce, prin conglomeratul de scene pline de suspans, manifestă un puternic impact asupra publicului şi a criticii, ceea ce întăreşte incontestabil reputaţia acestuia. Ulterior, Alfred Hitchcock atinge apogeul printr-o serie de filme menite să-i asigure un nou statut emblematic în aria cinematografiei britanice: Murder (1930), The man who knew too much (1934) și The 39 steps (1935).

Odată ce păşeşte pe tărâmul american, binecunoscutul regizor Hitchcock triumfă prin pelicula Rebecca (1940), o ilustră adaptare a romanului lui Daphne Du Maurier şi o melodramă ce-i aduce 11 nominalizări la Premiile Oscar. Spre deosebire de ceilalţi numeroşi regizori, acesta suscită interesul cinefililor prin intenţia sa de a-i seduce, de a-i manipula şi de a-i surprinde, convertindu-se astfel într-un stăpân al suspansului. Dar, în ciuda acestor concepţii asupra activităţii sale, de remarcat este faptul că activitatea sa regizorală cultivă deopotrivă o anumită formă de intelectualitate, optică pe care acesta ne-o oferă în Rope (1948), o peliculă ce exploatează o serie de reflecţii asupra răului, sub auspiciile filosofiei nietzchiene. Totuşi, puţinul succes pe care i-l conferă, îl determină pe Alfred Hitchcock să-şi reintegreze viziunea creatoare în spectrul convenţional al thrillerelor.

Citește și  Mădălina Pop

În 1958 acesta primeşte Globul de Aur pentru cel mai bun serial, iar perioada cuprinsă între anii ´50 – ´60 marchează un moment prolific al creaţiei sale, ce se materializează în reale capodopere, precum:  Strangers on a train (1951), Dial M for Murder (1954), Rear Window (1954), North by Northwest (1959), Psycho (1960) şi The Birds (1963). O contribuţie majoră la succesul colosal al regizorului a constat şi în alegerea exemplară a actorilor: James Stewart, Cary Grant, Grace Kelly, aceştia conferind un aer monumental filmelor sale. Mai mult decât atât, amplificarea spectacolului cinematografic se datorează compozitorului  Bernard Herrmann, cel care creează coloana sonoră a filmelor lui Hitchcock începând cu anul 1957. O colaborare ce nu poate determina decât o perfectă armonie compoziţională, în concordanţă cu ambianţele către care regizorul aspiră.

În 1972 acesta regizează Frenzy, iar în 1976 ultimul său film,  Family Plot. Cu un an înainte de moarte, îi este decernat un premiu pentru  întreaga sa activitate de către American Film Institute. La vârsta de 80 de ani se stinge din viaţă la Los Angeles, însă spiritul său creator străbate generaţii întregi, impunându-se ca un indubitabil suveran al suspansului şi al angoasei proiectate pe marile ecrane ale lumii.

Adelina-Mihaela Poenaru