Alba Iulia – dragoste la prima vedere

[timed-content-client show=”00:10:500″]
IMG_0509
[/timed-content-client]
Chiar dacă soarele se joacă de câteva zile bune de-a v-ați ascunselea, nu puteam să continuu să stau cu privirea țintită spre geam urmărind dansul picăturilor de ploaie. Nu, e mult prea monoton pentru firea mea veșnic în căutare de nou. Cum în Bacău nu se întâmplă mai nimic zilele acestea, am decis să-mi iau o scurtă vacanță și să poposesc câteva zile la Alba Iulia. Aveam în gând de ceva timp să vizitez orașul și tocmai pentru că în această perioadă are loc Festivalul anual Dilema Veche, mi-am spus ,,Mimi, acesta e momentul!”

Întrucât orașul Alba Iulia este binecunoscut pentru valoarea istorică pe care a menținut-o de-a lungul timpurilor, am pornit spre prima capitală a Țărilor Române cu o nestăpânită curiozitate și un puternic entuziasm. Drumul a fost lung și anevoios, dar,  după ore bune de amorțeală, iată-mă ajunsă în inima celeilalte capitale. Inimă? Aproape, undeva pe la autogară. Să iau taxiul pentru ca să ajung la pensiune? Nuu, nici vorbă!! Am venit aici să vizitez, așa că nemaisimțind nici o urmă de oboseală și ignorând convoiul de bagaje care mă urmau,  mă avânt spre Cetate, căci acolo trebuia să poposesc pentru câteva zile.

Cum orientarea nu e punctul meu forte, pornesc un adevărat conflict cu GPS-ul, ,,sigur îmi transmite informații eronate”, îmi spun în sinea mea. Așa că apelez la ceea ce mă pricep cel mai bine – la oameni. Întâlnesc pe doamna Maria Șerban, o albaiuliană cu multă bunăvoință. Se oferă să ma însoțească până la pensiune, așa că am timp berechet să mai aflu câte ceva despre zonă.

Citește și  O seară friguroasă de joi- "Vizita bătrânei doamne"

Fascinată de peisaj, încep să urc spre Cetate, iar la fiecare 2 minute nu ezit să-mi manifest uimirea și plăcerea la cele văzute. Parcă, ca să-mi mai domolească puțin înflăcărarea doamna Maria îmi spune că locul arată așa de vreo 8 ani de zile.Înainte, Cetatea nu era chiar atât de primitoare și pe bună dreptate, cum să te încânte bălăriile ce împrejmuiau, asemenea unor oșteni nebineveniți, marea majoritate a obiectivelor.

În prezent, Cetatea este o încântare a simțurilor, este o machetă a trecutului valoros al neamului român. Descopăr Cetatea scăldându-se în misterul nopții ce abia se ivise. Clădirile cu aspect medieval îmi par interminabile. În Piața Unirii descoperi la tot pasul statui din bronz care, parcă, îți șoptesc: ,,Bine ai venit!”.

 

Zăbovesc ceva timp cercetând cu privirea și încercând să cuprind cât mai multe aspecte definitorii ale Cetății. Negura nopții îmi atrage atenția că ar fi cazul să mă îndrept spre pensiune și, asemenea unui copil îmbufnat mă retrag în așternuturile care mă primesc cu ițele întinse la maxim.

În zorii zilei, descopăr o altfel de Cetate, razele soarelui, deși își fac simțită prezența cu greu printre norii neprietenoși, relevă Cetatea în toată splendoarea ei. Nu te mai saturi admirând bogățiie culturale ce ivesc la tot pasul. În timp ce savuram cafeaua de ,,bună dimineața”, iată că orologiul Catedralei Catolice anunță ora douăsprezece. Și nu mică mi-a fost mirarea când am văzut o suită restrânsă de cavaleri (și fie pe jos și călare), străbătând Piața Unirii. Ce se întâmplă oare? Aflu că această deplasare este perfect justificată. Este un moment simbolic de schimbare a gărzii,așa cum, odinioară, se obișnuia în Cetate.

Citește și  Fizicieni români

Ceremonialul schimbului de gardă aduce în prezent splendoarea trecutului de altădată.

 

Mihaela – Ștefania Puțeanu