Adam Mickiewicz

Adam Mickiewicz este considerat primul din elita romantică din Polonia. Născut în Lituania, la Zaosie, la 24 decembrie 1798 își va dezvolta înclinațiile artistice ascultând poveștile mamei, Barbara Majewska și pe ale slujitorilor casei. Aceste povești ale copilăriei vor avea mai târziu un ecou în principiile literare ale scriitorului, în afinitatea lui față de creațiile folclorice.

În timp ce mama era casnică și se ocupa de educarea celor cinci copii, tatăl, Mikołaj Mickiewicz, profesa avocatura la Nowogródek. Pentru început, Mickiewicz va deprinde tainele învățăturii cu profesori particulari, ulterior va urma cursurile gimnaziului din Nowogródek. În 1812 moare tatăl scriitorului, iar acest eveniment marcant îl va obliga să învestească eforturi în plus pentru a-și putea continua învățătura.

După absolvirea gimnaziului se înscrie la Universitatea din Wilno, unde obține o bursă, având obligația ca după finalizarea studiilor, să profeseze timp de șase luni în învățământ. Cei patru ani petrecuți în cadrul acestei universități, îi vor marca personalitatea, devenind dintr-un tânăr modest, provincialist, un tânăr intelectual, încrezător în propriile idei, deținând un nivel intelectual de tip occidental.

Pasionat de literatură, în 1817 va înființa în cadrul universității Asociația filomaților, având scopul de exersare în arta scrisului, ajutor reciproc la învățătură, educare a tineretului în spiritul moralității pure și al iubirii de patrie. Programul pe care îl propunea Asociația întretăia concepții iluministe și prefigurări romantice și va avea un rol important în primele două volume de poezii ale lui Mickiewicz, publicate în 1822 și 1823, la Wilno. Fiind repartizat la o școală raională în funcția de profesor, o va întâlni pe Maryla Wereszczaka, de care se va îndrăgosti. Căsătoria ființei iubite îi va provoca o sufocantă suferință poetului, sentimente vulcanice și meditații solitare ce se vor regăsi în volumul Poezii apărut în 1823.

Asociația filomaților va deveni Uniunea filareților, organizație considerată de regimul conducător un pericol pentru imperiul țarist, filomații fiind exilați în Rusia. Exilul va reprezenta pentru Mickiewicz o perioadă de maturizare; dacă în Odă tinereții, scrisă în 1820 susținea ideea că forța trebuie respinsă prin forță, în poemul Konrad Wallenrod scris în 1828 va indica drept model de acțiune șiretenia vulpii și curajul leului. Timpul petrecut la Petersburg, Odesa, Moscova, dar și pe litoralul Mării Negre va contribui la conceptul romantic din volumul Sonete din Crimeea.

Prietenia cu Al. Pușkin, fabulistul Krîlov, dar și cu poetul Jukovski îi va asigura o dezvoltare atât în plan ideatic, cât și personal, reușind în 1829, prin intermediul lui Jukovski să părăsească Rusia. În urma studierii lui Hegel, a lui W. Hanka, a lui Goethe, a abatelui Lamennais, însuflețit de ideea victoriei libertății popoarelor, scrie Moșii și Cărțile poporului și ale pelerinajului polonez, iar doi ani mai târziu, în 1834 publică poemul de glorie Pan Tadeusz. Tot în același an se va căsători cu Celina Szymanowska și se stabilește în Elveția.

Problemele financiare, bolile psihice ale soției stau la baza lipsei de inspirație a poetului din următorii ani. Părăsește Elveția în 1840 cu destinația Franța unde va prelua conducerea Catedrei de literaturi slave. În anul 1852 ocupă postul de bibliotecar la Arsenal, iar doi ani mai târziu îi moare soția, urmând să se ocupe singur de creșterea celor șase copii. Ghidat de lupta contra tiraniei, pleacă la Constantinopol cu scopul de a înființa o legiune care să lupte în războiul ruso-turc împotriva Rusiei. În 1856 este ucis de o epidemie necruțătoare – holera. Este înmormântat pe 21 ianuarie în cimitirul Montmorency, iar în 1890 rămășițele sunt depuse la Wawel, în Cracovia.

Articole înrudite: