A auzi și a asculta – poli opuși ai comunicării eficiente

old-people-616718__180Comunicarea este un mod primar de exteriorizare a umanului, este esența tuturor lucrurilor, faptelor și acțiunilor, este felul „prin care oamenii se cunosc și ajung să învețe lucruri noi unii despre alții. Comunicarea e modul prin care ne demonstrăm superioritatea, ca ființe vii și de asemenea, e modul prin care ajungem să căpătăm experiența fizică și psihică pe pământ, în cadrul unei societăți sau a unui grup din care facem parte.

Prin faptul că încercăm, prin comunicare să ajungem aproape de esența sufletului altor oameni, avem multe de învățat și toată această experiență devine o întreagă lecție. Apoi, acest proces devine un circuit de dezvoltare personală, întrucât rezonăm prin experiența asta cu noi înșine, cu nevoile noastre de comunicare, cu simțurile noastre de a asculta și de a fi ascultați, nu doar de a auzi și de a fi auziți.

Dincolo de această dihotomie, a asculta e mult mai greu decât a fi ascultat, zic eu, pentru că uneori, oamenii sunt tentați să se exteriorizeze atât de mult, încât uită să mai predea ștafeta și celorlalți. Nu poți fi atât de încrezut încât să nu lași lumea să vorbească. Trebuie să asculți, să înveți să asculți și să oferi atenție, apoi să aștepți, în schimb, ascultare. Or, nu poți primi ceva fără a oferi tu acel ceva prima dată. E ca un schimb de date, numai că aici vorbim despre experiență și valori, alături de principiul egalității.

Pornind de la acest principiu, comunicarea impune egalitatea. Toți suntem egali în fața comunicării. Toți avem nevoie să comunicăm, să ne comunicăm, să ascultăm și să fim ascultați.

Citește și  Maria Manoliu-Manea – lingvista americană cu rădăcini românești

group-835427_640Într-o altă ordine de idei, e ușor să auzi, dar e greu să asculți. Ascultarea vine din empatie și nu toți pot asculta. Empatia e o calitate rar întâlnită într-o societate, pentru că aceasta nu are loc să se dezvolte, în condițiile în care, în procesul creării ei, empatia se împiedică de egoism deseori.

În fond, e greu să fii un ascultător bun, subiectul s-ar putea să fie unul plictisitor, starea ta s-ar putea să fie una deloc potrivită, dar totuși, tu trebuie să fii prezent acolo nu doar fizic. De aceea, sunt de părerea că comunicarea se disturbă foarte ușor în cazul unei neascultări active. Persoana cu care se face actul comunicări trebuie să simtă că tu nu doar că auzi ce zice, ci mai și asculți ce zice, înțelegi și ești apt de a reacționa.

Desigur, sunt termeni mari. A asculta și a fi ascultat sunt două lucruri dificile de îndeplinit, iar acestea două rar se intersectează. În fond, asta căutăm noi, ca ființe sociale, în drumul nostru către o comunicare eficientă: ascultare. Or, fără ascultare, nu există nici înțelegere, nici empatie, nici comunicare, în genere.

Maria Bocicov