7 motive serioase pentru a publica într-o revistă ISI

De ce să publici în revista BRAIN?

  1. Pentru că îţi faci relaţii internaţionale

Da, revista BRAIN – Broad Research in Artificial Intelligence and Neuroscience are un colectiv de referenţi şi autori internaţional, cu care poţi intra în contact şi începe colaborări în proiecte viitoare. Citindu-ţi articolul, referentul poate afla despre tine şi preocupările tale şi te poate invita să publici împreună cu el. Apoi, crezi că ţi-ar strica un contract internaţional, o bursă post-doctorală?

  1. Pentru că engleza ta nu trebuie să fie perfectă

Da, textul articolului tău este corectat de specialiştii noştri în limba engleză, e normal să mai greşeşti. Noi îţi marcăm cu roşu greşelile, iar tu poţi accepta sau nu schimbările propuse, având grijă să nu se schimbe sensul propoziţiilor. Astfel, îţi perfecţionezi şi tu engleza pentru viitoarele articole. Nici cu formatul şi aranjarea în pagină nu suntem excesiv de pretenţioşi.

  1. Pentru că îţi spunem ce nu e bine fără să te desfiinţăm

Referenţii noştri sunt specialişti din toată lumea, unii consacraţi, alţii mai tineri, în plin avânt ştiinţific. Este spre binele tău ca cineva să aibă o opinie critică asupra articolului tău, care să te ajute să depistezi ceea ce lipseşte şi să-l îmbunătăţeşti. Nu trebuie să te superi pe referenţi. Ei îţi apreciază cercetarea originală şi rezultatele şi vor ca felul în care transmiţi aceste lucruri celorlalţi să fie cel mai clar şi concis cu putinţă.

  1. Pentru că ai vizibilitate internaţională

Revista BRAIN este indexată de mai multe baze de date internaţionale, inclusiv în Web of Science. Sunt deja câteva universităţi de pretutindeni care au inclus revista noastră în bibliotecile lor electronice. În plus, specialiştii noştri vor scrie recenzii la articolele publicate de tine și le vor distribui așa încât să aibă un impact real în mediul academic.

  1. Pentru că suntem prompţi

Într-adevăr, publicarea într-o asemenea revistă cu un comitet ştiinţific internaţional aşa de divers ar dura destul de mult timp, dar noi suntem rapizi. Contactează-ne, trimite-ne un articol şi vei remarca, de asemenea, promptitudinea cu care îţi răspundem şi rapiditatea cu care corectăm, recenzăm şi publicăm. Noi ne mişcăm repede, pentru că şi cercetarea în domeniu evoluează repede.

  1. Pentru că este o revistă pluri- şi interdisciplinară

Interdisciplinaritatea este un cuvânt la modă, dar noi îl punem în practică. Referenţii noştri sunt informaticieni, neurologi, neurochirurgi, psihologi, psihiatri, lingvişti, psiholingvişti, antropologi, filosofi, matematicieni, teologi. Creierul şi funcţiile intelectului uman sunt subiecte de studiu din diverse perspective.

  1. Pentru că sună bine

Nu în ultimul rând, acronimul revistei BRAIN a fost apreciat ca sunând bine de toţi colaboratorii şi autorii noştri de pretutindeni. Toată lumea reţine uşor acronimul şi revista BRAIN, față de o revistă cu un nume întortocheat şi complicat.

Aşadar, trimite acum un articol la [email protected] 

sau intra pe https://www.edusoft.ro/brain/index.php/brain pentru detalii.