Pe 22 aprilie sunteți invitați la sărbătoare – Ziua Pământului

Primul și cel mai mare dar pe care îl primim la naștere este un cer, care ne ocrotește cu blândețe, pământul în care ne înfigem adânc rădăcinile, extinzându-ne și dând naștere generațiilor noi; apele care ne alimentează cu energie, ne spală gândurile împovărate de griji și ne purifică sufletele. Atât primim și atât suntem rugați să ocrotim.earth-11015_1280

An de an, la 22 aprilie, pământul ne imploră să plecăm urechea la umila lui rugă. Doar atât ne cere, să ocrotim ceea ce ne-a dăruit cu atâta drag, ceea ce ne-a dăruit pentru viață, pentru a crea, pentru a explora și pentru a iubi.

Această inițiativă a prins viață în SUA în anul 1970, atunci când senatorul american Gaylord Nelson a încercat să trezească clasa politică din dezinteresul pe care îl arată față de mediu.

Ideea acestei mișcari a ajuns rapid la urechile oamenilor, astfel, în primul an, Ziua Pământului a fost celebrată de circa 20 milioane de cetățeni americani, în marea lor majoritate tineri.

Cu atât mai îmbucurător este faptul că mișcarea a prins și mai mult avânt, ca după 2 decenii, în anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de țări să transforme Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorința de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre.

A durat însă un pic mai mult ca oamenii de pe întreg mapamondul să realizeze că această zi este importantă pentru fiecare dintre ei, indiferent de rasă, zona din care provine sau poziția socială.

Astfel, în anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.

Nu este nimic mai frumos decât să știi că întreg pământul luptă pentru aceleași idealuri, crede în aceleași idei și își dorește să conserve întreaga frumusețe a planetei.

Ziua PământuluiTotuși, ne dăm bine seama că salvarea planetei de la degradare nu se poate realiza doar într-o singură zi și ar fi rușinos să ne amintim că pământul are nevoie de sprijinul nostru doar pe 22 aprilie.

Pământul are nevoie de noi în fiecare zi, pentru că cel mai bun prieten îi este omul, dar și cel mai mare dușman tot omul îi este.

Dacă fiecare dintre noi s-ar opri din drumul său grăbit să arunce o bucată de hârtie, nu l-a întâmplare, ci în coșurile de gunoi special amenajate, care ulterior va fi reciclată. Dacă am încerca să nu risipim fără noimă resursele energetice, dacă am limita folosirea pungilor de plastic, optând pentru cele de hârtie, reciclabile, dacă am alege să mergem pe jos la școală sau la serviciu într-o dimineață frumoasă de luni, poate că planeta ar fi mai fericită.

Poate că cerul ar fi mai senin, ploile ar fi mai calde și mai curate, izvoarele ne-ar fi mai cristaline, râurile mai pline de viață, iar pământul mai roditor.Ziua Pământului

Nu trebuie să uităm că totul pornește de la noi, în fiecare dintre noi există un ghem de empatie, pe care, depănându-l ușor, am reuși să ne îngrădim pornirile dezastruoase.

Pământul e casa noastră comună, e locul care ne copleșește cu frumusețe, căldură, liniște și multe gustoșenii, fie vară, toamnă, iarnă sau primăvară.

În brațele sale ne naștem, de soarele lui ne este legănată copilăria, pe aripile vântului său ne plimbăm visurile și pe portativele curcubeului său alergăm și adormim liniștiți.

Ocrotiți-l și copleșiți-l cu dragoste pentru că este al nostru în toată imensitatea lui, iar noi, inocenți fiind, nu ne dăm seama cât de bogați suntem și ce avere incredibilă stăpânim.

Cristina Morari


Publicat

în

,

de către