Cu dor de Timișoara

       Cu ochii spre soarele de foc a lui august, am încercat astăzi să mă ascund de el la umbra amintirilor. Am fugit înapoi în februarie, în răcoarea din vestul țării, bătută de vântul și ploile timișorene. M-am întors în Timișoara, în orașul curcubeului, cum îmi place mie să îl alint.
Povestea dintre mine și Timișoara a început în februarie, odată ce s-a legalizat călătoria gratuită cu trenul în întreaga Românie pentru studenți. Mi-am dorit să fiu studentă la Timișoara. Și dacă această dorință nu s-a îndeplinit, m-am urcat hotărâtă în tren și am pornit spre îndeplinirea visului de a vedea și admira, cel puțin, acest oraș. Douăzeci și ceva de ore am făcut până la Gara de Nord din Timișoara. Aceste ore de călătorie mi s-au părut două decenii atunci. Acum, însă, aș călători cu trenul și două secole, doar pentru a ajunge din nou să-mi zbânțui picioarele pe străzile acestui oraș.

În aceste zile de călătorie, februarie își juca festa în vestul țării. Ghioceii se zvârcoleau sub pământul ud de ploaie, iar norii cenușii au uitat să mai ningă. Îmbodolită cu căciulă și mănuși, cu speranța de a nu mă ține frigul în casă, am ieșit să fac cunoștință cu Timișoara. Și, cum mă așteptam, m-am îndrăgostit de ea la prima vedere. Timp de 3 zile, Timișoara a reușit să îmi disvirgineze dorința de a mă plimba impresionată pe străzile ei. În tot acest timp, în care orașul mă cucerea, deja nu mă simțeam o străină printre străini, ci mă visam romantică, pierdută printre clădiri și culori.

Citește și  O briză răcoroasă sau un strop de căldură?

 

Ne-am dat întâlnire în Centrul Vechi, seara târziu. Cerul ploios a făcut lumina zilei să ardă la lumânare. Totuși ceața nu m-a fugărit înapoi, spre casă. Mi-am potolit foamea cu un covrigel Petru și m-am lăsat împinsă înainte spre sunetul viorii nostalgice și plină de dor. Întreg centrul Vechi l-am mers tăcută, fără a pune întrebări despre locuri și clădiri.  Ochii îmi mângâiau liniștea sufletului, iar pașii mi se încâlceau curioși pe busola centrului. Și s-au oprit cuminți în fața Catedralei Mitropolitane, Sfinții Trei Ierarhi, lăsându-mi ochii să se roage. În următoarea zi, m-am întors din nou în centrul orașului. Ziua e și mai frumoasă Timișoara! Poți să îi vezi noblețea în cele trei piețe ca din povești.

 

Piața Libertății
Catedrala Ortodoxă

 

   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Piața Unirii, fost-a Piața a Domului, este un curcubeu pentru zilele ploioase ale orașului. Istoria Timișoarei s-a păstrat în culorile caselor canonicilor și ale palatelor. Barocul urban al pieții te îmbracă într-o rochie de baroneasă și te lasă cuceritoare în trecutul medieval timișorean. În această Piață, timpul își pune pauză. Cana o umpli cu cafea și-ți tolănești gândurile în vise.

 

Domul romano-catolic

 

Case în stil baroc

 

     Piața Libertății îmi place să o numesc Piața Roșie a Libertății. Aici dragostea iese la paradă și dansează în cercurile roșii, sub melodiile instrumentelor Facultății de Muzică și Teatru. Atunci când treci prin ea, băncile stau în umbră și goale. Nu ai dorința să stai jos într-o piață în care libertatea a fost obținută prin sânge și îngenuncheri.

Citește și  Sanatoriul Balnear Slănic Moldova
Piața Roșie a Libertății

 

Libertatea Timișoarei a fost proclamată prima în întreaga Românie. Arta și întreaga cultură au devenit libere și-au fost cântate în Piața Operei. Astăzi, această piață este denumită Piața Victoriei, care păstrează gustul dulce al libertății pe scenele teatrelor și-n ferestrele deschise ale palatelor de pe cele două promenade. În stânga sau în dreapta, în dreapta sau în stânga, sau, pur și simplu, numai înainte, oamenii făceau schimb de artă: de muzică, de poezie, de iubire. Și uiți de noțiunea timpului. Ceasul din piață fiind doar de decor,  în jurul căruia păsările zboară libere.

 

Piața Victoriei
Ceasul din Piața Victoriei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu a fost nevoie să petrec mult timp în Timișoara să-mi dau seama că dorința mea a fost bine venită pentru sufletul meu. Aici am lăsat o parte din gândurile, visele și libertatea mea. Aici mi se îndreaptă dorul.

Aici o să mă mai întorc. În Timișoara.

Autor: Tiholaz Adelina