Toamna, al sufletului cald refugiu

Sfârșit de noiembrie, sfârșit de toamnă, sfârșit de galben, sfârșit de griji…

Sfârșit de toamnă

Distinsa toamnă a pășit mândră pe meleagurile însetate de liniște, iar acum își face bagajele și e gata să plece.

A colorat grădinile, parcurile, livezile, a ruginit frunza din vii, a plouat peste noi cu frunze multicolore, ne-a dezgolit copacii, iar acum, când e atâta liniște vrea să plece.

Ce bine e că avem toamne, căci sufletele noastre știu când să se scuture de griji, iar rândunelele știu când trebuie să-și ia zborul spre alte meleaguri.

Atâtea începuturi și sfârșituri încap într-o toamnă, încât s-ar părea că însăși universul e o veșnică toamnă. Începe culesul strugurilor, cad frunzele copacilor, vin ploile necontenite de toamnă, păsările își părăsesc cuiburile, unii copaci sunt viguroși și verzi, alții s-au dezbrăcat și de ultima frunză.

Toamna este un anotimp al contrastelor și-al lungilor momente de meditație, cu cer senin, acoperit brusc de nori negri și seri cu miros de fructe coapte.

Dar ce am face noi fără toamne? Am avea doar cald și frig, ar fi prea frig pentru inimă și prea cald pentru rațiune. Ea știe cel mai bine să ne potrivească cu grija-i părintească: dacă ne este cald, ne trimite câte un vânt șăgalnic, iar dacă sufletului îi este frig, îl acoperă grijulie cu o frunză.

Aleargă și se zbenguie gândurile prin frunze, obosesc și-apoi cad moleșite-n covorul cald, țesut cu dragoste și pasiune de meșterița doamnă Toamna.Toamna

N-are timp să lenevească iscusita pictoriță, se trezește, se spală pe ochii cu rouă și fuge pe coline, în poiene și vâlcele, căci, frunzele o cheamă, iarba o tot strigă.

Citește și  Alimentaţia vegetariană – da sau nu?

După o vară fierbinte, pământul, iarba, copacii, sufletele și picioarele noastre obosite au nevoie de odihnă. Au nevoie să fie scuturate de griji, să cadă precum frunzele și să fie înghițite de pământ, căci vine iarna cea aspră.

Zbuciumările nescuturate de toamnă rămân în suflet, iar iarna le îngheață, transformându-ne sufletul într-un imens ghețar.

Dar ghioceii trebuie să răsară curând, altfel nu poate sosi primăvara în suflet, iar fără primăvară sufletul nu poate înflori, vara nu are ce pârjoli, iar toamna nu are ce vindeca.

Ogoarele și-au dăruit bogățiile, hambarele sunt pline, toamna are acum timp să se îngrijească de noi. Să ne asculte tânguirile și să ne picteze sufletele în culori jucăușe.

Mă uit la copaci, aproape-s goi, dar nu-i văd triști. Și mă întreb, oare de ce nu-și plâng frunzișul? Dar copacii știu prea bine că orice sfârșit e un nou început. Acum frunzele, care le-au învelit cu grijă fructele și le-au fost tovarăși în calea soarelui arzător, trebuie să-și continue existența sub altă formă, dar rămân tot timpul aproape.Sfârșit de toamnă

Asta încearcă să ne învețe și pe noi toamna, să ne lăsăm grijile deoparte, să ne dezbrăcăm de toate gândurile care ne dor și să ne îmbrăcăm cu gânduri curate, căci doar așa putem suporta gerurile iernii.

Frumoase file a scris toamna în cartea ochilor noștri, dar în depărtare se aud clinchete de clopoței, iar vântul ce pișcă ușor de obrăjori e gata să întoarcă o filă nouă.

Lăsați fereastra sufletului deschisă să intre vântul zglobiu al toamnei, să încingă zbuciumările, tânguirile și dezamăgirile noastre într-un vals domol și să le prefacă-n scrum, căci primăvară vine doar atunci când sufletul e dominat de liniște și e gata s-o primească.

Citește și  Sărbătoarea celor care seamănă lumină - Ziua Cărții și a Bibliotecarului

Cristina Morari