Apărarea siciliană

chess-438444_640Apărarea siciliană este una din deschiderile cele mai des întâlnite, care duce la un joc complicat, cu atacuri pe  flancuri opuse. De obicei, albul ataca pe flancul regelui, iar negrul pe cel al damei.”

Aceste câteva cuvinte se referă la o binecunoscută deschidere din jocul de șah, în care, după ce albul face prima mutare clasică, pornind un joc deschis, negrul răspunde printr-o mutare… ciudată. Apărarea siciliana este a negrului. Albul atacă, iar negrul se apără. Negrul își trimite în joc un pion neajutorat, neapărat de nici o altă piesă. Este un pion lateral, care face însă loc unui cal. Se pornește un joc închis, în care negrul folosește caii.

Eu prefer jocurile deschise. Îmi plac turele, nebunii. Aceste piese au mutări clare: înainte și înapoi, în stânga și în dreapta. Mutări directe, mici sau mari. Dar calul?… Calul are aceeași mutare mereu. Nici prea mică, nici prea mare. O mutare fixă, dar întortocheată. Doi pași într-o direcție și unul în altă direcție. Sare peste piese. Umblă cu ocolișuri. Preferă jocurile închise și complicate, adică acele jocuri în care totul este înghesuit pe tablă, piesele stau îngrămădite, iar relațiile care se creează sunt complicat de analizat.

Simt că jucăm o partidă de șah. Am început un joc deschis, cu pionul din fața regelui. Am dorit să scot la atac dama, nebunul, apoi să pregătesc rocada, pentru a pune regele – cea mai importanta piesă – la adăpost de atacurile tale. Totodată, am dorit să pregătesc tura pentru joc. Aș fi dorit un joc direct, deschis, cu mutări clare, vizibile.

Tu joci cu piesele negre, eu cu cele albe. Te aperi. Ai apelat la apărarea siciliană, un joc închis și complicat. Îl joacă marii maeștri, ce-i drept. Vei folosi caii, deci vei avea mutări precise, calculate, dar întortocheate.

Aș fi preferat să sacrificăm caii de la bun început, să eliberam tabla și de doi, trei pioni. Terenul să fie curat, să mă pot desfășura în voie. Dar șahul nu se joacă de unul singur, ce-i drept. De aceea trebuie să-ți accept stilul. De aceea trebuie să mă împac cu gândul că mutările tale tu le faci, deci nu am de ce să te condamn. Mai rău este că un joc închis al negrului, înseamnă un joc închis și al albului.

Citește și  Munca: benefică sau nu pentru copii?

Îmi spui: „joacă și tu ca mine!” Pot să te ascult sau nu. Dar dacă nu te ascult, risc să intru în capcanele pe care mi le întinzi cu caii tăi. Trebuie să mă conformez jocului tău complicat și să apelez și eu la caii mei. Va trebui să joc și eu în stilul tău, de teama de a nu cădea în capcană.

Vezi atracțiile litoralului românesc

Problema este că nu știu să mânuiesc bine caii. Sunt doar doi. Turele, regina și nebunii ar fi fost, cu toții, cinci. Aș fi folosit și pionii, ca să-i sacrific. Mă întreb, încă o dată, de ce preferi jocul complicat. E probabil compatibil cu firea ta, realmente complicată și închisă. Ești tăcută, închisă, introvertită. Pe scurt, complicată. Firește, toate acestea te fac interesantă și fermecătoare, așa cum este și apărarea siciliană. O joacă maeștrii, ți-am mai spus.

De ce a trebuit să deschizi asa? Ca să te aperi, probabil…. Dar de ce așa? De ce să nu ataci direct, pe un câmp de luptă eliberat de micile vorbe, glume ale începutului partidei. Am fi lansat în luptă, pentru început, două, trei argumente. Am fi sacrificat frumos două trei idei, două, trei întâlniri. Apoi totul ar fi fost mai clar. Am fi putut ieși în față cu probleme serioase, care merită atenție. Ce este esențial în partidă? Să-l ții pe celălalt mereu în șah? Nu cred, cred că să-l faci mat este totul. Firește, poți pregăti victoria așa cum vrei tu, dar mie îmi plac victoriile clare. Orice chibiț de pe margine ar fi observat victoria, pe o tablă eliberată de piesele inutile, de problemele false, de fleacuri, într-un joc sincer și deschis. Mai conta atunci cine atacă și cine se apără? Importantă era victoria, pentru că era o victorie a jocului însuși. Rămâneam doar cu piesele grele (turele și dama) și jucam până la mat cu ele.

Citește și  Câte ceva despre sărbătorile iubirii: Sfântul Valentin și Dragobetele

Dar nu-i nimic. Ai dorit să impui un anumit stil de joc, mă voi supune. Probabil acum voi pierde, dar data viitoare știu ce am de făcut. Poate data viitoare voi juca eu cu negrele și nu voi mai accepta nicio apărare siciliană. Dar, simt că și data viitoare tot eu voi fi cel ce voi ataca, deci tot eu voi avea piesele albe. Voi reuși, oare, să impun un nou joc, deschis, în care să nu apelezi la apărarea siciliană? Nu cred.

Prima partida, așa complicată cum ai gândit-o tu, eu am acceptat-o, fără prea mult interes, ci mai mult din obligație. Poate ai să pierzi! Atunci această primă partidă va fi o experiență negativă pentru tine, care te va determina să renunți la siciliană. Sau poate că nu. Atunci, știu ce va trebui să fac. Să încep eu jocul cel complicat, cu mutări ascunse, cu curse în care să te prind și să pierzi repede regele.  Să vezi atunci ce greu îți va fi…

Dar cum poate juca un alb apărarea siciliană? Fiind o apărare, aceasta o joacă negrul. Și totuși, este siciliana o „apărare”, din moment ce impune stilul de joc și asupra celui care atacă?!? Nu!

Deci, apărarea siciliană este, de fapt, un atac bine gândit. Și, atunci, ce voi face? Eu va trebui să mă apar. Cum să mă apăr în fața unui asemenea „atac sicilian”?…

Noroc de teoria șahistă! Cea mai buna formă de apărare este atacul.

Voi juca deschiderea engleză!

Bogdan Pătruț

P.S. În teoria șahistă, deschiderea engleză este un fel de apărare siciliană, jucată de… alb. Este foarte elastică și rezervă albului posibilitatea de a intra și în alte deschideri… 🙂