Andrei Tarkovski – geniul cinematografiei ruse

stalker-calauza
Afişul filmului Stalker (Călăuza)

Andrei Tarkovski (n. 4 aprilie 1932  – d. 29 decembrie 1986), prin viziunea sa creatoare inovatoare, se înscrie în aria celor mai prolifici regizori ai istoriei cinematografice. S-a născut în oraşul Zavraje, din părinţii Arseni Aleksandrovici şi Maria Ivanovna Vişniakova. Andrei Tarkovski a revoluţionat perspectiva cinematografică, introducând în cadrul acesteia o nouă problematică a existenţei umane, şi anume relaţia dintre artă şi divinitate. Modelat în cadrul opresiv al Rusiei sovietice şi marcat de numeroase experienţe nefavorabile ale destinului în copilărie, Tarkovski transpune în peliculele sale optica pesimistă asupra vieţii.

Încă din copilărie destinul său poartă amprenta unor evenimente nefavorabile. Astfel, el cunoaşte de mic nefericirea de a trăi fără tată, acesta din urmă abandonându-şi familia pentru o altă femeie atunci când Andrei avea frageda vârstă de cinci ani. Copilăria lui Ivan (1962, Leul de Aur, la Veneţia) reprezintă tocmai însumarea amintirilor dureroase şi tristeţea unei copilării amputate.

Ulterior, izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial va impregna conştiinţei şi sufletului său o nouă serie de suferinţe şi greutăţi marcante ce-şi vor afla ecoul în creaţiile artistice ale acestuia de mai târziu. Aşa se face că perspectiva sumbră asupra vieţii, modelată în tiparele necruţătoare ale războiului, va fi reflectată în filme precum Andrei Rubliov (1969, Premiul FIPRESCI), Sacrificiul (1986, Premiu la Cannes), Solaris (1972, Premiu la Cannes şi Londra), Călăuza (1979, Premiu la Cannes şi în Portugalia), pelicule ce vor incomoda politica opresivă a timpului, întrucât prin intermediul acestora transpare ostilitatea resimţită de regizor faţă de asupririle regimului axat pe deziratul îngrădirii libertăţii umane.

Originalitatea regizorului şi dimensiunea sa inovatoare sa rezidă însă tocmai în puterea de a regăsi credinţa într-o lume bântuită de violenţă. De altfel, sub acest aspect, el însuşi mărturisea: creaţia este unul dintre momentele de preţ în care ne asemănăm Ziditorului. De aceea n-am crezut niciodată într-o artă independentă de Ziditorul suprem, nu cred într-o artă fără Dumnezeu.

Andrei Tarkovski se stinge din viaţă, răpus fiind de un cancer pulmonar, în clinica de la Neuilly-sur-Seine, Franţa, fiind înmormântat la cimitirul ortodox din Sainte-Geneviève-des-Bois.

Citește și  Festivalul creației artistice din Fălești – prilej de bucurie pentru suflet

Adelina-Mihaela Poenaru