Un diamant divin

Mai mult decât să-l descoperim pe Dumnezeu, am plecat să descoperim oamenii și felul în care ei îl percep. Toți înălțăm rugi fierbinți și laude mărețe, slăvind împărăția cerurilor la care râvnim atât de mult, încât am pogorât frânturi din ea pe pământ, construind biserici. Dar, după cum se știe, sunt „tot atâtea bordeie câte obicee”, iar regula se aplică și în cazul locașurilor de cult. Așa că am întors barierele religiilor în favoarea noastră, privindu-le din unghiul cunoașterii. Am dat de multă diversitate cu același nucleu: țelul comun – slăvirea lui Dumnezeu. Asemenea vânătorilor de comori am pornit pe urmele spiritualității, mergând din loc în loc prin municipiul şi prin jurul municipiului Roman, din judeţul Neamţ. Aici am descoperit un buchet de biserici ce include numeroase culte. Arhitecturi deosebite cu elemente specifice, cuprinzând detalii minuțioase, îi dau fiecărui loc unicitate.

[timed-content-client show=”00:05:500″ hide=”00:20:2000″]Dacă vrei să scriem ceva frumos şi despre satul sau despre biserica ta, contacteaza-ne aici![/timed-content-client]

Pașii ne-au purtat și în satul Adjudeni (comuna Tămăşeni, judeţul Neamţ), cu localnici de frunte, ce-au făcut din satul lor un loc de oameni cu adevărat gospodari.

Casele impunătoare grăiau bunăstare, ținând calea trecătorilor. Deja eram muți de uimire în fața unei comune de asemenea dimensiuni, ce cuprinde în jur de 1300 de familii cu locuințe una și una. Oameni uniți prin hărnicie, dar și prin credință, se bucură la Adjudeni de o adevărată minune. Binecuvântați fie ochii cărora le-a fost dat să vadă diamantul divin ce zace acolo! Cu adevărat împărăția lui Dumnezeu pare a fi coborât pe pământ în această somptuoasă biserică, ce sparge cerul cu înălțimea amețitoare a vârfurilor ei. Prin turnurile sale pare că-și trage de sus seva divinității, hrănindu-se cu har dumnezeiesc spre a domni etern în lumea oamenilor.

Măreția acestei construcții stă fără îndoială în scopul înălțător pe care îl servește, dar și în dimensiunile sale de catedrală. Nici în oraș nu vezi des biserici de asemenea amploare, iar faptul că aceasta își are bazele într-un sat e cu atât mai uimitor. Am căscat bine ochii pentru a reuși să cuprindem atâta frumusețe, sorbind din priviri fiecare element. Prin camera aparatului de fotografiat ne vedeam ca niște pitici în lumea uriașilor, contrastând prea mult cu înălțimea turlelor. Asemenea unor furnici ce vor să ajungă în borcanul cu dulceață am pătruns noi în interiorul bisericii, sfios și cu suflarea tăiată. De afară se împrăștia atâta farmec neașteptat, încât cu greu ne mai puteam imagina ce ascund pe dinăuntru pereții reci ai zidurilor.

Nici noi nu știm cum de ne-a încăput în suflet atâta uimire. Dar cert e că, deși căscaserăm ochii să admirăm în jur, acum am căscat și gura de-a dreptul mută. Pașii erau singurii rămași în stare să se miște, iar asta doar pentru că erau atrași de magnetismul spiritual ce ni se desfășura înainte. Biserica catolică a fost dintotdeauna fascinantă pentru ortodocși, datorită diferențelor arhitecturale și a rânduielii diferite. Însă aceasta, în particular, avea un farmec până la Dumnezeu, fiind un palat religios ce invita să fie admirat. Era exact ca în filmele lacrimogene ce redau scene de căsătorie în cadre de o splendoare culminantă, frumusețea pur și simplu domina totul în jur.

Biserica romano-catolică din Adjudeni, „Coborârea Sfântului Duh”, e o proiecție a regatului ceresc pe pământ, fermecând sufletul oamenilor prin dimensiunea ei spirituală. Este un diamant divin ce împodobește locul, aducând frumusețe dumnezeiască printre noi.

Gabriela Tăbăcaru

Articole înrudite:

Catedrala Mitropolitană din Iaşi Un suflu de sfințenie Pe stil vechi Mănăstirea Sucevița – o poartă către Dumnezeu Trecutul – o parte din noi Mănăstirea Sinaia – Catedrala Carpaţilor Berzunți – liniștea care vorbește Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, un sanctuar al timpului Locuri pe care merită să le vizitezi în România (I) Rugăciunea – fibra vie a fiecăruia dintre noi… Alba Carolina – sacralitate și istorie Biserica „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Tămăşeni – o punte între sacru şi profan La templul cuvintelor Ce am eu împotriva religiei?