Aburul nopții învăluie timid, dar sigur, Cetatea Alba Carolina. Zumzetul străzilor se întețește, parcă prevestind ceva. Aglomerația și agitația cuprind Piața Unirii. Trec pe lângă oameni, iar buzele lor murmură același cuvânt: Ucenicul Vrăjitor. Un titlu destul de jovial pentru un concert de muzică clasică susținut în aer liber, nu credeți?
După o zi în care trupurile noastre s-au agitat continuu printre zidurile cetății, cred că merităm puțină relaxare pe vibrații clasice. Astfel, împreună cu Ilinca îl luăm pe Pogany și ne îndreptăm spre scena amplasată în fața Universității 1 Decembrie.
E drept că și în serile trecute, până în noapte târziu, străzile cetății erau asaltate de priviri curioase, care asistau la programul artistic din cadrul Festivalului Dilema Veche, dar seara de sâmbătă era una mai specială. Oamenii păreau nerăbdătorii, auzeam în stânga și în dreapta impresii despre spectacol. Ce să fie, ce să fie?
Nu știi la ce să te aștepți, iar această incertitudine sporește și mai mult interesul față de spectacol. Un spectacol în care apar pe aceeași scenă, în același timp, carismaticul actor Radu Gheorghe și Orchestra Simfonică București. Să descriu spectacolul, nu aș putea. Orice cuvânt, fie el cât de elevat, nu poate să egaleze calitatea spectacolului.
Radu Gheorghe a coborât de pe scenele teatrelor bucureștene în Piața Unirii, la Alba Iulia. Cunoscut ca un actor complex, care a împletit în cariera sa actoria, pantomima, interpretarea muzicală vocală și instrumentală (vioară, chitară și flaut), nu s-a dezmințit nici de data aceasta și a reușit să ridice publicul în picioare după fiecare interpretare. Își pune sufletul pe scenă, în fața a sute, mii de spectatori. Reușește să descrețească frunțile îngândurate, reușește să aducă zâmbetul în orice inimă ursuză.
În timpul spectacolului l-am simțit apropiat de public, dincolo de faptul că a ridicat o tânără dintre spectatori și a adus-o, cu chiu cu vai pe scenă, maestrul reușește să apropie publicul prin umorul său incontestabil.
După spectacol, ochii îmi erau țintiți asupra lui. ,,Vreau să vorbesc cu omul acesta!”. Fără ezitare, mă strecor în spatele scenei, fac ce fac și iată-mă stând de vorbă cu omul Radu Gheorghe.
Descopăr un om frumos, o voce blândă, mereu dispus să stea de vorbă cu semenii. În prezența lui lipsește orice înfumurare, fiind de o modestie aleasă. Curiozitate mea despre acest acest gen de spectacol în care comicul și muzica clasică fac un cuplu excepțional, este potolită de maestru.
Acest gen de spectacol este obișnuit dincolo de hotare, și, deși la noi este într-o stare incipientă de răspândire, publicul este receptiv și apreciază. Totuși, prima reprezentație a Ucenicului Vrăjitor a avut loc în 1986 la Ploiești. Fiindcă a avut un real succes, spectacolul a fost preluat de Teatrul Național și s-a jucat timp de trei stagiuni, cu Sala Mare arhiplină.
Interesant este că acest spectacol muzical, deși ani de-a rândul , cu excepția perioadei comuniste, când a fost interzis pentru un timp, s-a jucat atât în țară cât și în afară, spectacolul reușește să stârnească aprecieri de fiecare dată. L-ai revedea iar și iar, tocmai pentru spontaneitatea lui și pentru faptul că aduce senzații noi de fiecare dată.
Spectacolul organizat în cadrul Festivalului Dilema Veche, alături de Orchestra Simfonică București a fost în premieră. Orchestra Simfonică București, așa cum i-a obișnuit pe iubitorii de muzică clasică, a avut o interpretare deosebită, iar Radu Gheorghe a fost magnific.
Cu siguranță, la fel ca și mine, vă întrebați de ce tocmai acest titlu: Ucenicul Vrăjitor. Ei bine, acest titlu neastâmpărat reflectă starea de spirit a întregului spectacol. Asemenea unui vrăjitor ucenic care pornește sub tutela baghetei magice o forță pe care nu o mai poate stăpâni, așa și dirijorul din spectacolul nostru pornește orchestra, dar nu mai poate sa o oprească și toate piesele curg până la sfârșit.
Actorul Radu Gheorghe este ucenicul dirijor care, având bagheta magică în mână începe inițierea – spectacolul. Patru, cinci repetiții ar fi ideale pentru organizarea unui astfel de spectacol.
A fost încântat de reacțiile publicului albaiulian și cu un zâmbet nemaipomenit îmi spune că i-ar face o reală plăcere să revină și la anul în cadrul Festivalului Dilema Veche. Spectacolul muzical s-ar putea să fie reluat și la București, astfel, cei care nu au putut până în prezent să asiste la acest spectacol sau cei care vor să îl revadă (și e imposibil să nu dorești să-l revezi iar și iar) au această ocazie.
La ce alte proiecte artistice ne putem aștepta de la Radu Gheorghe? Să spunem că rămâne o enigmă pentru moment. Cert e că, ceva, ceva, tot ne mai pregătește maestrul, că doar vrea să avanseze din poziția de ,,ucenic spre cea de maestru”.
Un spectacol de proporții, care demonstrează că muzica clasică nu este nici pe departe un stil muzical pentru cei inepți. Felicitări maestre pentru adevăratul spectacol pe care îl realizați pe scenă.
Mihaela – Ștefania Puțeanu
Articole înrudite:
Bacău – o pată de culoare pe minunata hartă a țării noastre.
Restaurant Studio Alba Iulia – rafinament și gust bun
Parada costumelor Belle Epoque la Miclăușeni
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, un sanctuar al timpului
Academia Română
Miez de natură în inima orașului
Diamantul timpului – Castelul Peleș
ASTRA
Ludwig van Beethoven – talent de neoprit
Experiența Americană – Aventura în New York
Crepuscul al medievalului și auroră a contemporaneității – Cetatea Alba Carolina
Pălăria- O nuvelă bulgară ce ne învață să ne uităm în ograda noastră
De ce tinerii aleg să citească subliteratură?
Elemente de predare a muzicii în cadru nonformal în România și în Statele Unite ale Americii