Și soarele e singur

Norii fumurii și fioroși îmi apasă pe simțiri. Mi-e frig și frică. Unde e soarele?

E undeva sus, el cumva și-a atins idealul, sau poate ăsta e destinul lui, să trăiască veșnic același ideal? Un ideal de înălțare și vis. Dar până când?

Ne plângem de singurătate și cumva e vina noastră că ne limităm la acest lucru. Ne plângem, dar câți dintre noi și-au făcut curaj să plece în lume în căutarea iubirii? Câți dintre noi s-au aventurat spre a-și găsi jumătatea? Ca să nu fii singur, trebuie să cunoști oameni, mulți, mereu, cărora să le dai o șansă să te cunoască pe tine, cel adevărat și apoi, la rândul tău, să-ți deschizi și tu inima și să-ți dai și ție șansa să-i cunoști îndeaproape.

Apoi, mulți dintre noi se plâng că sunt singuri, dar nici că ar oferi o șansă unei persoane mai puțin atractivă, la prima vedere. Fetele așteaptă prinți pe cai albi, iar băieții caută picioare lungi și (din păcate), creier scurt. Nu, nu ăsta e scopul lor, dar asta e, nu există perfecțiunea.

Atunci, iertată să-mi fie îndrăzneala, dar prințul pe cal alb nu va veni, iar picioarele lungi nu vă vor aduce fericirea, pentru că în viața reală, nu asta înseamnă fericirea. Ea nu are a face cu lucrurile materiale sau cu fizicul. Iar pentru cei care nu au înțeles asta încă: trezireaaaa!

Nu așteptați să vină perfecțiunea la voi, pentru că așa, ea nu va veni niciodată și riscați să fiți singuri, așa cum pretindeți că sunteți, de altminteri. Nu căutați ochi frumoși, căci doar cei iubiți sunt cu adevărat frumoși; nu căutați chipuri luminoase și perfecte, căci doar iubirea le face să fie așa. Căutați ceea ce vă cere inima, căutați un suflet bun pentru sufletul vostru.

Desigur, ce scriu eu acum, e o generalizare, mai sunt și oameni sinceri, care au înțeles demult că nu ai cum să fii singur atâta timp cât accepți oamenii în viața ta: pe cei care ți-o fac frumoasă, nu pe cei după care trebuie să alergi. Or, alergatul după oameni e o muncă istovitoare și nu toți au răbdarea să o facă. Eu, de exemplu, habar nu am cum e să fugi după cineva care nu vrea ca eu să fug după el. Și mă întreb de multe ori: Nu e enervant, epuizant și irațional?!

Îmi răspund singură: Este. Enervant, irațional și inutil.

De aceea, mai gândiți-vă și meditați asupra acestui subiect. Nu uitați, și soarele e solitar, dar nu se plânge, pentru că el e așa doar fizic. Moral, suntem noi toți cu el, o planetă de oameni, luna, stelele, celelalte planete. Soarele e singur, fizic, doar pentru că nu poate face nimic să schimbe asta, dar tind să cred că e fericit, pentru că încă ne oferă din căldura lui, iar căldură oferi doar dacă iubești și ești iubit. El e singur prin destin, dar voi?

Maria Bocicov

Articole înrudite: