|
|
Vatra Dornei
Vatra Dornei
[Cuprins]
Date generale si economice
Statiune balneoclimatica permanenta, oras in Judetul Suceava,
la confluenta Dornei cu Bistrita, in pitoreasca
Depresiune a Dornelor, strajuita de culmile muntilor Suhard, Calimani
si Bistritei. (v. Muntii Calimani). Altitudinea: 790-855m.
Exploatari de turba si de mangan. Termocentrala. Masini si utilaje
forestiere; productie de cherestea, ambalaje, blanarie si produse
alimentare (lactate, branza topita, panificatie); ateliere de
reparatii de masini si utilaje.
Vedere din Vatra Dornei

Istorie
Asezare aparuta in ultimul deceniu al sec. XVI, prin stabilirea aici
a unor locuitori ai Campulungului, localitatea Vatra Dornei este
mentionata de Dimitrie Cantemir (in Descriptio Moldaviae) printre
cele 15 sate ce formau Ocolul Campulungului, avand in 1774 peste 260
de familii. Ocolul Campulungului era un tinut de tarani liberi, care
faceau de straja la hotarul Moldovei (vezi Moldova). Ocupatia
austriaca ce incepe din 1777 lichideaza drepturile si libertatile
dornenilor, aducandu-le un sir nesfarsit de suferinte si nedreptati.
In anul 1845 s-a construit primul stabiliment de bai, iar in 1884 au
inceput si tratamentele cu namol de turba provenit din turbariile
locale.
Vatra Dornei ca statiune
Izvoarele minerale de aici au ape carbogazoase, bicarbonatate,
sodice, feruginoase, magneziene, unele si sulfatate, iar namolul de
turba contine substante minerale si organice (solubile si insolubile),
rasini si uleiuri eterice; climatul subalpin, ca factor terapeutic,
prin aerul usor iodurat si incarcat cu aerosoli de padure de
rasinoase, cu esente volatile de terebentina, ca si prin ionii
negativi de oxigen, ozon si radiatii ultraviolete, activeaza puternic
intregul organism.
Izvor de ape minerale
Statiunea este recomandata in tratamentul afectiunilor
cardiovasculare, aparatului locomotor, anemiilor, reumatismului,
hipertiroidei, sistemului nervos periferic etc.
Principalele obiective turistice
- Muzeul Orasenesc, amenajat intr-o frumoasa cladire cu turn inalt in
fata si cu creneluri, expune colectii valoroase cinegetice si de
stiintele naturii (foarte atractive fiind exponatele de exemplare rare
din fauna Depresiunii Dorna si muntilor inconjuratori);
Valea Bistritei la schela Dorna
- Parcul Orasului, o adevarata padure-parc dominata de fagi si brazi,
incepe din centrul statiunii si urca pe pantele inferioare ale
Dealului Negru, cu alei ce patrund in inima padurii, ajungand pana la
Masa lui Terente, o frumoasa poiana ce ofera o priveliste incantatoare
asupra depresiunii (numita sugestiv si Tara Dornelor) si a muntilor
din jur;
- Dealul Runc, pe care s-a amenajat un popas turistic, ofera si el o
larga belvedere asupra orasului.
Exista teleferice pentru a urca pe muntii din jur.
Regiunea inconjuratoare
- statiunea Dorna Candrenilor;
- satul Iacobeni;
- statiunea Saru Dornei
- Rusca
- Poiana Negrii, localitate rurala renumita pentru izvoarele sale
minerale ce se imbuteliaza si se consuma in intreaga tara ca apa de
masa;
- Poiana Stampei, localitate rurala cu rezonanta etnografica, unde
sunt case cu interioare artistic decorate; turbarie intinsa (675ha),
declarata rezervatie naturala;
- Cosna, localitate rurala, in apropierea careia se afla turbariile
Tinoavele Borcutului (865m alt.) si Poiana Cosnei (936-954m alt.),
mlastina Tinoava Mare (890m alt.) ce constituie un adevarat bazin de
colectare a paraurilor din jur, fiind marginita de o padure de pitici;
statiune balneoclimatica locala;
- Ciocanesti, localit. rurala miniera, centru etnografic si de arta
populara (cusaturi in culori vii si variate, obiecte din piele - cu
precadere chimire; case cu decoratii murale exterioare si cu
interioare realizate cu mult simt artistic).
Domenii
(C) 1997-2007 Bogdan Patrut
|