Unirea Principatelor Romane

Alexandru Ioan Cuza

Steagul Romaniei mici

Unirea Principatelor este rezultatul luptei indelungate a poporului roman, impulsionata in sec. XIX de cresterea constiintei nationale, ca urmare a Revolutiei de la 1848, ceruta de dezvoltarea social- economica si politica a celor doua tari pe calea capitalismului si favorizata de situatia politica europeana creata in urma Razboiului Crimeii (1853-1856) si a Congresului de la Paris (1856). Ea este expresia vointei poporului roman concretizata in votul Adunarilor ad-hoc din 1857. Lupta decisiva elective, care aveau sa aleaga pe viitorii domnni. Adunarea electiva din Moldova a ales ca domn al tarii la 5/17 ian. 1859 pe candidatul partidei nationale, colonelul Alexandru Ioan Cuza. La 24 ian./5 feb. 1859, sub presiunea maselor populare din Bucuresti, Adunarea electiva din Tara Romaneasca a ales pe Al. I. Cuza ca domnitor si al Tarii Romanesti. Unirea s-a infaptuit prin alegerea aceluiasi domnitor in ambele Principate. Dubla alegere a lui Cuza a fost urmata de o campanie politica sustinuta dusa in scopul recunoasterii ei. Sub conducerea lui Al. I. Cuza, in ian. 1862, s-a infaptuit unitatea constitutionala si administrativa, Moldova si Tara Romaneasca formand un stat unitar sub numele de Romania, cu o singura adunare si un singur guvern. Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca a avut un larg ecou in Transilvania, romanii de aici legandu-si sperantele de eliberare nationala de existenta statului roman. Unirea din 1859 - rod al luptei duse de masele populare, de carturarii patrioti ai timpului,evenimente privit cu simpatie de opinia publica internationala inaintata - a marcat un moment istoric de importanta cruciala in viata poporului roman, constituind o premisa pentru unirea cea mare de la 1 Decembrie 1918, cand s-a incheiat indelungatul proces legic de formare a statului national unitar roman. Vezi si Revolutia din 1848.

Domenii

• Istoria romanilor

(C) 1997-2007 Bogdan Patrut