|
|
Tara Romaneasca
Tara Romaneasca
[Cuprins]
Walahia
Stat feudal romanesc, creat la inceputul sec. XIV intre Carpati,
Dunare, Siret si Milcov. Primul domn al tarii Romanesti a fost
Basarab I, care, prin victoria de la Posada (1330) asupra
regewlui Ungariei, a consacrat independenta tarii, consolidata in
timpul lui Vadislav I (Vlaicu) si desavarsita odata cu domnia lui
Mircea cel Batran (1386-1418), cand Tara Romaneasca cunoaste
intinderea teritoriala maxima.
Dan I Basarab (1383-1386)
A doua jumatate a sec. XIV si sec. XV au fost marcate de eroicele
lupte duse de Mircea cel Batran, Dan II, Vlad Tepes pentru apararea
independentei amenintate de expansiunea otomana. La mijlocul sec.
XVI, Tara Romaneasca a recunoscut suzeranitatea Imperiului Otoman,
dar ramane un stat autonom, in schimbul platii tributului.
Dan II Basarab
La sfarsitul s. XVI, Mihai Viteazul (1593-1601) a reluat razboiul
antiotoman, obtinand un sir de victorii asupra turcilor, dintre care
cea mai importanta la Calugareni (1595), reusind apoi (in 1600) sa
uneasca sub autoritatea lui cele trei tari romane (Tara Romaneasca,
Transilvania, Moldova).
Perioada de la sfarsitul sec. XVI si inceputul sec. XVII este
marcata de cresterea domeniului feudal (prin aservirea obstilor
taranesti libere) si de instaurarea regimului nobiliar-boieresc, care
a cunoscut stabilitate in timpul domniei lui Matei Basarab,
remarcabila prin importante realizari culturale si economice.
Agravarea exploatarii a provocat intensificarea luptei maselor,
care a culminat cu rascoala din 1655.
Lupta impotriva dominatiei otomane a fost reluata la mijlocul sec.
XVII de Constantin Serban si Mihnea III, in intelegere cu Gh. Stefan,
domnul Moldovei si cu Gh. Rakoczi II, principele Transilvaniei.
Actiunile diplomatice intreprinse de Serban Cantacuzino, care se
orientau spre Austria si Rusia, precum si nesiguranta domniilor
pamantene au determinat Poarta otomana sa instaureze in Tara
Romaneasca regimul fanariot (1716-1821), in timpul caruia notabila
este domnia lui Constantin Mavrocordat, initiator a numeroase
reforme, printre care si desfiintarea rumaniei (1746).
Prin pacea de la Passarowitz (1718), Imperiul otoman a cedat
Austrei Oltenia, care a reintrat in hotarele Tarii Romanesti in
urma pacii de la Belgrad (1739).
Incepand din a doua jumatate a sec. XVIII, in economia tarii apar
elemente capitaliste (arendasia in agricultura, manufacturile s.a.),
stimulate mai tarziu de prevederile pacilor de la Kuciuc-Kainargi
(1774) si Adrianopol (1829), in urma carora tara a fost atrasa in
circuitul comertului european.
In 1821 a avut loc sub conducerea lui Tudor Vladimirescu o
puternica revolutie cu caracter social si national. Desi infranta,
Revolutia din 1821 a dus la inlaturarea regimului fanariot si
restabilirea domniilor pamantene. Semnificatia ei internationala este
evidentiata concludent, atat prin coincidenta in timp cu miscarile
revolutionare din Italia, Spania, Portugalia, America Latina, cat si
prin legaturile directe cu miscarea de eliberare a popoarelor
asuprite din balcani, mai ales cu revolutia greaca.
Intre 1828 si 1834, Tara Romaneasca a fost carmuita de o
administratie militara rusa in timpul careia a fost alcatuit
Regulamentul organic, ramas in vigoare timp de peste doua decenii.
Cresterea rolului economic si politic al burgheziei, succesele
inregistrate pe drumul crearii culturii nationale si raspandirii in
mase a ideilor revolutionareau dat avant miscarii sociale si
nationale, ce a culminat cu Revolutia din 1848, cand s-a exprimat
hotararea moldovenilor, muntenilor si transilvanenilor de a sfarama
vechile randuieli sociale, de a deschide calea noii oranduiri si de a
fauri unitatea nationala in cadrul fruntariilor unuia si aceluiasi
stat. Dupa Revolutia din 1848, viata politica a Tarii Romanesti a
fost dominata de lupta pentru unirea cu Moldova (realziata la
24 Ianuarie 1859) si crearea statului national roman modern, a
carui constituire s-a impus ca o necesitate inexorabila.
Domenii
(C) 1997-2007 Bogdan Patrut
|
