|
|
Literatura romana
Literatura romana
[Cuprins]
Secolele 16-18
Secolele 16-18 au vazut dezvoltarea culturii scrise. Acele lucrari,
desi au o anume valoare estetica, nu pot fi considerate ca lucrari
literare propriu-zise.
Sfarsitul secolului 18 si incepului secolului 19 constituie
adevaratul inceput al literaturii romane. A fost perioada evolutiei
si eliberarii universului structural specific literaturii de aria
neomogena si policroma ale scrierilor culturale anterioare. De altfel
a fost o ruptura de lumea culturala anterioara, determinata de o
schimbare radicala a societatii romanesti (un proces accelerat de
occidentalizare si liberalizare, schimbarea limbajului literar prin
conexiunile acestuia cu stilurile europene, ca si un aspect
institutional al culturii).
Prima jum. sec.19
Prima jumatate a secolului 19 a fost timpul marilor proiecte pentru
crearea unei literaturi nationale, ca si pentru diversificarea (dupa
1830 toate denurile posibile au fost abordate) si profesionalizarea
scrisului. Innoirea limbajului include si expresii nepotrivite sau
caricaturale, prin urmare a fost lasat un apel urgent de catre
Generatia 1848, prin scriitorii implicati in evenimentele din 1848,
pentru reintoarcerea la folclor, care era vazut ca o sursa de
regenerare estetica, datorata simplicitatii si frumusetii limbajului
propriu. Printre acestia enumeram pe Vasile Alecsandri (1821-1890),
un pionier in poezie, proza scrisa, drama ca si un culegator de
folclor si Costache Negruzzi (1808-1868) care a fost nu numai
fondatorul nuvelisticii romanesti dar si un model inca fara pereche
in scrierea de nuvele istorice.
A doua jum. sec.19
A doua jumatate a secolului 19 a fost caracterizata prin salturi
mari si de calitate in literatura. O contributie remarcabila a avut-o
societatea culturala Junimea (f. 1863) si in special mentorul
acesteia Titu Maiorescu (1840-1917), prin lupta caruia impotriva
mediocritatii si pentru introducerea criteriilor estetice in
stabilirea ieraarhiilor de valori. Revista publicata de aceasta
societate, Convorbiri literare, a ajutat la impunerea marilor
scriitori ai secolului 19: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale si
Ion Creanga.
Eminescu (pentru romani este prototipul poetului si a poeziei),
care era conversant la cele mai ridicate speculatii filozofice si, in
acelasi timp, era un mare admirator al poeziei populare, a dat
stralucire maxima romanticismului romanesc, schimband radical
limbajul poetic inlaturand retoricul. Piesele de teatru ale lui Ion
Luca Caragiale sunt o oglinda nemiloasa a societatii romanesti al
timpului, iesind in evidenta prin critica muscatoare a obsesiilor
politice si ezitarilor morale, ridiculizand contradictiile dintre
obscuritate efectiva si pretentii ca si deformarea limbajului.
"Datorita valorii comediilor sale de moravuri si caractere, din
nefericire scrise intr-o limba care nu este de circulatie mondiala,
Ion Luca Caragiale este poate cel mai mare dintre dramaturgii
necunoscuti", a scris Eugen Ionescu, reputatul creator al teatrului
absurdului. Societatea Junimea l-a descoperit si lansat si pe
Ion Creanga al membru al triadei marilor clasici, un povestitor
fara pereche iesind in evidenta prin stilul oral folosit in opera
lui, si Ioan Slavici (1848-1925), un scriitor transilvanean, autorul
primei capodopere a romanului romanesc ("Mara", 1894). In opozitie cu
Junimea si Convorbiri literare, Literatorul ciclu literar si revista
care poarta primele manifeste al simbolismului, care poate fi regasit
in poemele lui Alexandru Macedonski (1854-1920).
Ioan Slavici
Perioada interbelica
Perioada dintre cele doua razboaie mondiale a fost caracterizata de
mari efervescente. Poezia gravita in jurul mai multor modele mari:
materialismul abstractului si innobilarea expresiei sincere prin
Tudor Arghezi (1880-1967), poezia expresionista prin Lucian Blaga
(1895-1961), poemele simbolice prin George Bacovia (11881-1957),
sau versuri ermetice prin Ion Barbu (1895-1964), care a fost si un
stralucit matematician al carui nume este si in istoria matematicii
prin teoriile sale asupra spatiilor.
Poezia de tip traditional a fost stralucit reprezentata de
Ion Pillat (1891-1945) si Vasile Voiculescu (1884-1963). In proza
scrisa, marele nume al timpului a fost Liviu Rebreanu (1885-1944),
a carui nuvele "Ion" si "Padurea Spanzuratilor" sunt mari capodopere.
Prima este o lucrare realista cu influente naturaliste, o tragedie a
vietii de la sat, brazdata de caractere idilice care au aparut
anterior in literatura. A doua face introducerea romanului psihologic
in literatura romana. Cu mult diferit este Mihail Sadoveanu (1889-
1961), care a scris un numar imens de romane si nuvele care sunt
destul de singulare in literatura romana datorita densitatii
metaforice si a infuziei de intelepciune orientala. In dramaturgie
tendintele inovatoare au fost mai putin spectaculoase. Totusi merita
a fi mentionat teatrul de idei a lui Camil Petrescu (1894-1957),
dramele cu dimensiuni mitice ale lui Lucian Blaga, piesele lui
Mihail Sebastian (1908-1945), remarcabile prin sensibilitatea si
puritatea caracterelor.
Critica, eseurile
Critica literara si eseurile au tinut pasul cu poezia si proza
scrisa. In perioada premergatoare razboaielor a fost reprezentata de
mari critici "care au fixat directia", ca Nicolae Iorga,
Garabet Ibraileanu (1871-1936), Mihail Dragomirescu (1868-1942),
care au fost ideologisti curentelor literare, intre cele doua
razboaie mondiale singurul si ultimul din marii critici a fost
Eugen Lovinescu (1881-1946) prominent promotor al curentului
modernist. Critica si istoria literara a atins un statut
profesionist. George Calinescu (1889-1965) a supus intreaga
literatura romana de la origini pana in timpul prezent la o judecata
axiologica.
Jurnalismul
Critica jurnalistica, reprezentata prin Vladimir Streinu (1902-
1971), Pompiliu Constantinescu (1901-1946), si critica academica,
reprezentata de Tudor Vianu (1897-1964), s-au dezvoltat cot la cot.
Dar in afara marilor personalitati, perioada a fost martora la o
diversificare a curentelor cum nu s-a mai vazut. Traditionalismul,
care era reprezentat in special de revista "Gandirea" (1922-1944),
condusa de Nichifor Crainic (1889-1972), era opus modernismului,
promovat de revista cercului literar "Sburatorul" (1919-1922, 1926-
1927), condus de Eugen Lovinescu. Revista, "Contemporanul" (1922-
1932), condusa de Ion Vinea (1895-1964), a facut trecerea de la
modernism la avangarda. Au inceput sa apara si reviste de avangada
propriu-zise, ajutand la debutul literar al lui Tristan Tzara (1896-
1963) fondatorul Dadaismului, Gherasim Luca (1913-1994) si
Ilarie Voronca (1903-1946), care mai tarziu si-au facut un renume
in strainatate, ca si pentru cel al scriitorilor care s-au facut
remarcati in literatura romana, ca Gellu Naum, care a promovat
credincios suprarealismul in intreaga lui opera, sau Geo Bogza
(1908-1993), care a fost un nume de remarcat in genul reportajului.
Legatura dintre literatura romana si curentele europene, care s-a
atins de catre generatia interbelica, a fost intrerupta abrupt de
instaurarea comunismului.
Perioada comunista
"Proletcultismul" anilor 50 a lasat putin loc pentru literatura
autentica, si chiar daca a fost blamat in anii 60, nu a mai lasat loc
libertatii creatiei in literatura. Literatura s-a bucurat de
sprijinul finnanciar necesar fiind subventionat de stat si in ciuda
ori caror restrictii ideologice, intreruperi ca cele din anii 50 nu
au mai fost posibile. Literatura autentica era foarte bine primita de
cititori, care au identificat in ea simbolul atitudinii civice.
Niciodata nu a mai fost un stfel de acord intre public si gustul
critic ca cel din ultima decada a dictaturii lui Nicolae Ceausescu.
Scriitori ca Marin Preda (1922-1980) si Augustin Buzura, poeti
ca Stefan Augustin Doinas, Nichita Stanescu (1933-1983),
Marin Sorescu (1936-1997), Ana Blandiana au fost apreciati atat
de critici pretigiosi (Nicolae Manolescu, Eugen Simion) cat si de
cititori. Ultima decada a regimului lui Ceausescu a fost martora
ridicarii unui grup de tineri scriitori care au inceput o lupta
necontenita impotriva incercarilor de nivelare a limbajului artistic.
Marin Sorescu
Dupa 1990
Anii de dupa 1990 au fost o perioada de "teste" si de dificultati
generate de comutarea interesului cititorilor catre lucrarile
literare ca le-au fost inainte inaccesibile sau catre mass-media. Mai
mult, constrangerile culturii nesubventionate in conditiile unei
economii de piata incipiente a influentat publicarea cartilor. Totusi
criza nu a afectat si creatia. Tinerii scriitor in particular
(scritorii anilor 90 s-au impus in special in proza si eseuri) par a
fi determinati de a reconstrui legaturile catre cititori.
Poeti
Vasile Alecsandri, Elena Farago, Mihai Eminescu, Ion Barbu,
George Bacovia, Octavian Goga, Marin Sorescu, George Cosbuc,
Nichita Stanescu, Vasile Voiculescu, George Toparceanu,
Ana Blandiana, Lucian Blaga, Dimitrie Bolintineanu,
Stefan Augustin Doinas, Nicolae Labis, Tudor Arghezi,
Ion Minulescu, Geo Bogza, Alexandru Macedonski, Radu Gyr,
Adrian Paunescu, Mircea Dinescu, Ienachita Vacarescu.
Domenii
(C) 1997-2007 Bogdan Patrut
|
