|
|
Industria Romaniei
Industria Romaniei
[Cuprins]
Centre industriale

Istorie
Pana la cel de Al doilea razboi mondial, Romania a fost o tara
preponderent agrara, datorita si existentei unui fond funciar de
calitate, cu o pondere foarte importanta a terenurilor arabile, care
constituie cea mai mare si mai sigura bogatie a tarii. Totusi, mai
ales in perioada interbelica, s-au dezvoltat semnificativ si unele
ramuri industriale importante, printre care extractia si prelucrarea
petrolului au ocupat un loc de frunte, Romania situandu-se din
acest punct de vedere, la vremea respectiva, pe primul loc in
Europa. Trebuie mentionat faptul ca in anul 1857 a fost pusa in
functiune, in apropiere de Ploiesti, una dintre primele instalatii
de rafinare a petrolului din lume. O pondere semnificativa au avut,
in ansamblul economiei, si industria usoara si alimentara pentru
care existau materii prime necesare din productia interna. Dupa
razboi, regimul comunist a trecut la nationalizarea mijloacelor de
productie si la colectivizarea fortata a agriculturii. A fost
introdus un sistem centralizat de planificare, economia, aproape
total etatizata, fiind supusa unui sistem birocratic de conducere,
cu nesocotirea cvasitotala a mecanismelor pietii. A avut loc o
accelerare fortata a cresterii industriale, dar unele salturi
spectaculoase ale industriei grele, indeosebi, erau in contradictie
cu resursele de materii prime si energetice ale tarii, ceea ce a
provocat o puternica criza in aceste domenii, criza care a atins
apogeul in deceniul precedent.
Dupa 1989
Dupa Revolutia din Decembrie 1989, odata cu revenirea la
economia de piata, are loc un amplu proces de restructurare in toate
sectoarele vietii economice. Pivotul acestui complex proces de
tranzitie il constituie privatizarea intreprinderilor industriale, a
bancilor, consolidarea gospodariilor taranesti, stimularea
dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, a sferei serviciilor,
tinandu-se cont de resursele de materii prime si energetice si de
forta de munca de care dispune tara noastra.
In vederea impulsionarii cresterii economice, o atentie deosebita
este acordata atragerii investitiilor straine pentru a suplini
insuficienta capitalului autohton.
O dezvoltare economica durabila presupune pe de o parte o alocare
eficienta a resurselor tarii, iar pe de alta o competitivitate
accentuata a activitatilor economice.
Resursele energetice
Resurse naturale
Resursele energetice includ carbunii, petrolul, gazele naturale
si resursele hidroenergetice. Desi insemnate sub raport cantitativ,
resursele de carbuni au o structura deficitara. Productia de carbuni
este concentrata in doua bazine principale: bazinul Petrosani,
care asigura circa 97% din productia de huila, si Podisul Getic,
centrat pe bazinul Motru-Rovinari, cu peste « din productia de
lignit. Rezervele de petrol, bogate altadata, sunt in prezent
relativ modeste, acoperind doar 1/3 din consumul intern. Resursa
energetica de baza pentru Romania o constituie gazele naturale,
localizate mai ales in Depresiunea Transilvaniei. Resursele
hidroenergetice sunt estimate la 8.000 MW, adica destul de modeste,
ponderea actuala a hidroenergiei in structura energiei electrice
fiind de aproximativ 15%. Cele mai importante unitati
termoenergetice se afla la Mintia-Deva, Ludus-Iernut, Paroseni,
Isalnita-Craiova, Borzesti, Turceni, Rogojelu, Bucuresti Sud
etc. Cele mai mari hidrocentrale sunt: Portile de Fier I, Portile
de Fier II (ambele pe Dunarea), Lotru-Ciunget, Vidraru, Stejaru.
In toamna anului 1996 a fost dat in exploatare primul grup
electrogen din cadrul Centralei nucleare de la Cernavoda.
Industria metalurgica cuprinde industria siderurgica, metalurgia
neferoasa si industria constructiilor de masini. Romania are mari
traditii in domeniul siderurgiei. La Resita se fabrica produse
siderurgice de peste 200 ani, iar la Hunedoara si Calan, de peste
100 ani. Alte centre siderurgice importante se afla la Galati
(principalul centru siderurgic la tarii, la ora actuala),
Calarasi, Campia Turzii (sarma si otel), Targoviste (oteluri),
Bucuresti, Roman (laminate), Iasi, Tulcea (feroaliaje), etc.
Metalurgia neferoasa este o ramura cu traditii in exploatarea si
prelucrarea minereurilor de cupru si auroargentifere. Cuprul este
prelucrat la Baia Mare, Zlatna, Rosia Poieni, precum si in
centre ale industriei electrotehnice. Principalele zone de extractie
ale cuprului sunt Baia Mare-Cavnic-Baia Sprie, Muntii
Metaliferi, Poiana Rusca, Altan-Tepe (in Dobrogea). Din aceleasi
zone se extrag plumbul si zincul, care se prelucreaza la Baia Mare
si Copsa Mica. Aurul si argintul se extrag, in principal, din
Muntii Gutai, iar prelucrarea se face la Baia Mare, Zlatna si
Tarnaveni. Bauxita se exploateaza in Muntii Padurea Craiului, se
transforma in alumina la Oradea, care, impreuna cu alumina produsa
la Tulcea se transforma in aluminiu la Slatina.
Ind. constr. de masini
Industria constructoare de masini produce utilaj petrolier,
inclusiv pentru platforme de foraj marin (Ploiesti, Targoviste,
Bacau, Bucuresti, Galati), utilaj minier (Baia Mare,
Petrosani, Sibiu), masini unelte (Bucuresti, Oradea,
Arad, Rasnov, Targoviste), produse ale mecanicii fine, etc.
Industria electronica si electrotehnica este reprezentata prin
intreprinderi si produse relativ noi, amplasate in principal la
Bucuresti, Iasi, Timisoara, Craiova, Pitesti si alte
centre. Tractoare se produc la Brasov, Craiova,
Miercurea-Ciuc, iar alte masini agricole la Bucuresti,
Piatra Neamt, Timisoara, Botosani, etc. Industria mijloacelor
de transport produce locomotive (Bucuresti, Craiova), vagoane
(Arad, Caracal, Drobeta-Turnu Severin), autoturisme
(Pitesti, Craiova, Campulung-Muscel, autocamioane (Brasov)
troleibuze (Bucuresti), nave maritime (Constanta, Giurgiu,
Oltenita) si aeronave, domeniu in care Romania are traditii
binecunoscute (Bucuresti, Bacau, Brasov, Craiova).
Industria chimica
Industria chimica s-a dezvoltat puternic in ultimele decenii
datorita faptului ca dispune de o gama destul de larga de materii
prime existente in tara: mari cantitati de sare, sulf, potasiu, lemn
de rasinoase, stuf, gaz metan, produse animaliere, etc. Subramuri
mai importante sunt industria de clorosodice-bazata pe exploatarea
si prelucrarea sarii-cu centre la Borzesti, Govora,
Ramnicu Valcea, Tarnaveni, Giurgiu. Cele mai importante centre
ale acidului sulfuric se afla la Baia Mare, Zlatna, Copsa Mica,
Turnu Magurele, Valea Calugareasca, Navodari, etc.
Industria petrochimica
Instalatii petroliere
Industria petrochimica produce cauciuc sintetic in cadrul
combinatelor petrochimice Brazi si Borzesti, mase plastice
(Ploiesti, Fagaras, Brazi, Borzesti, Pitesti), fire si fibre
sintetice (Botosani, Savinesti, Roman, Iasi). O importanta
pondere in cadrul acestei ramuri o au industria chimica si industria
celulozei si hartiei, cu numeroase centre in toata tara. Se produc,
de asemenea, medicamente si produse cosmetice, coloranti, vopsele si
dwetergenti.
Uzina din Savinesti
Ind. mat. de constr.
Industria materialelor de constructie produce ciment, sticla si
articole din sticlarie, ceramica pentru constructii, prefabricate,
var, etc. Principalele intreprinderi de ciment se gasesc la Bicaz,
Brasov, Fieni, Comarnic, Turda. Producerea si prelucrarea
sticlei au loc in mai multe centre, printre care Bucuresti,
Medias, Tarnaveni, Dorohoi, Turda, Avrig, etc.
Industria lemnului
Mobila romaneasca
Industria lemnului dispune de resurse forestiere considerabile.
Principalele unitati ale acestei ramuri sunt combinatele de
prelucrare complexa a lemnului in care se prioduc placi aglomerate,
fibrolemnoase, furnire, placaje, mobila (circa 300 de intreprinderi
de acest profil). Cele mai importante unitati se afla in zonele
montane si submontane: Suceava, Bistrita, Focsani, Pitesti,
Ramnicu Valcea, Targu Jiu, Arad, Targu Mures, Reghin,
Satu Mare, Bucuresti (Combinatul de la Pipera), Braila si
Constanta. Aceasta ramura are una din cele mai bune perspective de
dezvoltare, constituind o importanta sursa pentru export.
Industria usoara
"Portelanul",Alba-Iulia
Industriile usoara si alimentara au traditie in Romania,
datorita existentei unei importante baze de materii prime autohtone.
Se produce o larga gama de sortimente, in centre dispersate pe tot
teritoriul tarii. Mai importante sunt industria bumbacului (cu
materie prima preponderent din import), industria lanii, a
confectiilor si tricotajelor (Bucuresti, Botosani, etc),
industria zaharului, a uleiurilor, a vinului, a panificatiei, etc.
Domenii
(C) 1997-2007 Bogdan Patrut
|