Stema municipiului Bucuresti
Municipiu, Capitala Romaniei, 2,3 milioane locuitori, situat in partea centrala din Campia Romana, de o parte si de alta a raului Dambovita, alt. 70-90 m. Constituie cea mai mare aglomerare urbana din Romania, fiind principalul centru politic si administrativ, economic si comercial al tarii, citadela a stiintei, Invatamantului de toate gradele, culturii si artei, nod de convergenta rutiera, feroviara si aeriana de importanta nationala si internationala, iar prin multimea monumentelor istorice si de arhitectura, a asezamintelor de cult si de cultura, a monumentelor de arta si a valorilor sale peisagistice, este cel mai mare, mai important si mai atractiv centru turistic al Romaniei. In Bucuresti se concentreaza peste 9% din populatia Romaniei, 13% din numarul total al personalului muncitor, 51,2% din productia poligrafica, 18,7% din constructiile de masini, 16,9% din industria sticlei, portelanului si faiantei, 17,2% din industria textila, 14,2% din industria chimica, 11,5% din industria alimentara, 10,8% din industria confectiilor.Coordonatele geografice ale centrului Capitalei - marcat prin km. 0 national in Piata Sf. Gheorghe - sunt 44 grade 25' si 50" latitudine nordica si 26 grade 4' 50" longitudine estica, ceea ce inseamna aproximativ aceeasi asezare latidudinala cu Belgrad (Serbia), Genova (Italia), Bordeaux (Franta), cu lacurile Huron si Michigan din nordul SUA; apoi, spre est, cu lacul Aral(Rusia), cu sudul Mongoliei, cu desertul Gobi si cu nordul insulei japoneze Hokkaido. Intinzandu-se pe un intravilan de circa 160 kmp (suprafata totala administrativa a orasului este de 228 kmp, in care se includ si terenurile agricole, drumurile si padurile din imediata vecinatate), orasul masoara aproximativ 22km intre extremitatea nordica (Straulesti) si cea sudica (IMGB-Berceni), aproape 20 km intre extremitatea vestica (Militari) si cea estica(spre satul Caldararul). Orasul-capitala este divizat in 6 sectoare urbane administrative (in jurul sau este teritoriul administrativ al judetului Ilfov, (vezi Judetul Ilfov, cu resedinta in orasul Buftea. Ca distante rutiere, orasul Bucuresti se afla la 425 km de Sofia, 735km de Belgrad, 885 km de Budapesta, 1140 km de Viena, 1235 km de Varsovia, 1285 km de Atena, 1145 km de Praga, 1730 km de Berlin, 2040 km de Roma, 2460 km de Paris.
Prezenta omului pe meleagurile bucurestene se pierde in negura vremurilor, cercetarile arheologice scotind la lumina vestigii din epoca pietrei cioplite (dealurile Radu Voda si Mihai Voda) - cu 150000 de ani in urma, apoi din epoca pietrei slefuite (cca.6000-1000 i.Cr. - la Dudesti, Bucurestii Noi, Giulesti,dealul Piscului etc.), din epoca bronzului(1700-1150 i.Cr.-dealurile Radu Voda si Mihai Voda, lacul Tei), din epoca fierului(1150-450 i.Cr. - cu numeroase asezari: Straulesti, Bucurestii Noi, Herastrau, Baneasa, Tei, Ciurel, Mihai Voda, Filaret etc.) cind este consemnata prezenta triburilor traco-gete si apoi geto-dace in aria bucuresteana. Una dintre cele mai importante si vechi asezari omenesti se considera a fi cea de pe dealul Radu Voda (unde existenta omului a fost, se pare, neintrerupta, incepand chiar din paleoliticul inferior), care, in secolele IV si III i.Cr. era bine conturata si puternica, intarita cu un sant de aparare, ceea ce i-a facut pe unii istorici sa o considere "capitala-cetate" getica a lui Dromihete. Desi zona bucuresteana nu a fost efectiv sub ocupatie romana, totusi, influenta romanilor, manifestata destul de puternic si aici, s-a materializat in forma si decoratia obiectelor ceramice, in armele de lupta, in modelul podoabelor si tipul uneltelor, in forma statuetelor de bronz gasite in zona lacului Tei si in inscriptia latina de la Giulesti. Descoperirile arheologice de la Straulesti, Fundeni si cartierul Militari dovedesc ca dupa retragerea armatelor romane in sudul Dunarii, dupa anul 271, locuirea Campiei Romane, si deci si a ariei bucurestene, a continuat si s-a intensificat, principalele ocupatii ale populatiei fiind, pe mai departe, agricultura si cresterea animalelor, unele asezari evidentiindu-se prin activitati mestesugaresti (Straulesti si Crangasi - cu cuptoare de ars oale - in secolele III si IV). In mult zbuciumata perioada a migratiilor, vestigiile arheologice probeaza nu numai o incontestabila continuitate de viata umana in vatra bucuresteana (ca, de altfel, in intreaga Campie Romana), ci si o rezistenta neincetata a locuitorilor autohtoni, care-si pastreaza modul de viata si de gandire, obiceiurile si ocupatiile traditionale, precum si elemente ale culturii geto-daco- romane, bineinteles cu unele influente din partea popoarelor migratoare. In perioada secolelor VI si VII, sapaturile arheologice au pus in evidenta existenta a 17 vetre de sate, unele bine dezvoltate, ca: Ciurel, Straulesti, Piata de Flori etc., in locuintele carora s-au gasit boabe de mei, rasnite, unelte din metal s.a. Ceramica acestei perioade, foarte variata, reproduce forme mostenite din fondul geto-dac si din cel daco-roman.
Cercetarile intreprinse in cartierul Bucurestii Noi, in zona Baneasa, in centrul Capitalei si in multe alte parti ale orasului au dovedit, pentru secolele IX-XI, existenta unor asezari cu un insemnat numar de locuitori, cu case construite, in general, din lemn de stejar (prezent din belsug in padurile din jur), numarul vetrelor de sate scoase la lumina fiind de 34 (cea mai extinsa vatra corespunzand vechiului oras Bucuresti). In secolele XII si XIII, desi se inregistreaza unele diminuari ale factorilor demografici si o slabire a activitatilor de productie, vestigiile arheologice din Piata de Flori, de la Ciurel si Floreasca constituie marturii incontestabile ale continuitatii locuirii acestei zone chiar in conditiile nefavorabile create de prezenta cetelor pradalnice migratoare. In sec. XIV, cand Tara Romaneasca apare pe harta politica a Europei ca stat feudal - cu capitale stabilite, pe rand, la Campulung Curtea de Arges, si Targoviste - in actuala vatra a Bucurestilor se ridica o cetatuie, amplasata in aria Curtii Vechi, a carei suprafata nu depasea 160mp si care se numea Cetatea Dambovitei. Tot in acest timp, prin progresul asezarilor de aici si prin unirea lor teritoriala, incepe sa se contureze targul, asezare dezvoltata economic si cu evidente tendinte de urbanizare. Targul se dezvolta din ce in ce mai mult in sec. XV, cand Vlad Tepes construieste o cetate de patru ori mai mare decat cea anterioara, cu rol de avanpost militar de aparare impotriva turcilor. Numele de Targul Bucurestilor si de Cetatea Bucurestilor se transforma, destul de repede, in Bucuresti, desingnand asezarea cu valente urbane, in plina ascensiune, situata in zona Curtea-Veche - Piata de Flori. Vechimea Bucurestilor ca sat, ca targ sau ca asezare urbana, precum si originea numelui constituie, inca, probleme in discutie, parerile fiind relativ diferite. In general se admite ca orasul exista - ca targ sau asezare urbana - in veacul XIV, in care sau langa care s- a ridicat o cetate - Cetatea Dambovitei - atestarea sa documentara, sub forma de Cetatea Bucurestilor, avand loc in sec. XV. Este neindoielnic ca acesta a fiintat ca targ sau ca asezare mai dezvoltata, cu functie de polarizare economica inainte de sec. XIV, ceea ce explica de ce, mai tarziu, in conditiile politice si sociale favorabile, a devenit un centru prosper, atat din punct de vedere administrativ, cat si economic.
Prima atestare documentara este datata 20 septembrie 1459, intr-un hrisov emis de Vlad Tepes in Cetatea Bucurestilor, prin care domnitorul intarea o danie catre patru locuitori ai asezarii. Nu este exclus, insa, dupa parerea unor istorici (printre care si Nicolae Iorga), ca mentiunea documentara din 1368 care consemneaza Cetatea Dambovitei ca punct unde este "sfaramata" o oaste ungureasca, precum si mentiunea dintr-un document unguresc din 1397, care foloseste tot numele de Cetatea Dambovitei, sa se refere la asezarea numita mai tarziu Bucuresti, dar acestea ca opinii. Dupa istoricul Constantin C. Giurescu, "analiza imprejurarilor istorice si consideratiile de ordin logic pledeaza pentru identificarea Cetatii Dambovita din 1368 si 1396 cu Bucuresti". De asemenea, este deosebit de interesanta, nu atat din punctul de vedere al analizei istorice, cat mai ales din cel al imaginatiei, bazata pe transmiteri, din generatie in generatie, harta intocmita de D. Papazoglu, intitulata "Planul primitiv al Capitalei - 1328" (redand situatia din 1328 dupa consideratiile autorului) si tiparita in 1871. Aceasta harta are mentionate pe marginile sale o lista a bisericilor cu numele fondatorilor si o lista a caselor, de la anul 1328 la 1800.
Opiniile referitoare la originea si la numele orasului sunt numeroase si difera destul de mult, insa majoritatea se axeaza pe doua variante principale. Cea cu acceptiune mai larga sustine ca numele de Bucuresti ar proveni de la un stramos numit Bucur; dupa unii, Bucur ar fi fost un cioban ce stapanea pasunile si fanetele din zona asezarii, dupa altii ar fi fost un negustor bogat, un boier sau chiar vlastar de domn, care, ca stapan al locurilor de pe malurile Dambovitei, a infiintat asezarea sau, mai precis, i-a atribuit numele sau asezarii deja existente. Este foarte posibil, am adauga noi, ca acest Bucur sa fi aparut, intr-una din ipostazele de mai sus, mult mai tarziu in raport cu existenta si cu conturarea unei asezari stabile si mari, care, asa cum arata vestigiile arheologice, a existat neintrerupt, prin suprapuneri succesive, inca din paleolitic, si ca numele de Bucur i- a fost atribuit asezarii mult mai tarziu - asa cum, in mod frecvent, in tara noastra, foarte multe sate si-au schimbat numele de mai multe ori in functie de stapanul respectiv sau din diverse alte cauze; cu timpul, Bucur s-a transformat in Bucuresti sau chiar de la inceputul perioadei a fost Bucuresti (precum sunt numeroase sate care se numesc Ionesti - de la Ion, Floresti - de la Florea sau de la Florescu, Stoienesti - de la Stoian, Mircesti - de la Mircea etc. A doua varianta considera ca numele de Bucuresti isi are originea in "Helis" - cum se crede ca se numea capitala-cetate a lui Dromihete (aflata pe aceste locuri) - care semnifica bucurie, adica "Cetatea Bucuriei", de la care ar deriva si Bucuresti.
Intre anii 1476 si 1480, cetatea existenta se extinde pe o suprafata de 900mp, iar targul isi dezvolta, dupa 1465, functia comerciala (liantul dintre comertul central-european si cel oriental), mestesugurile si atributiile politico-militare. De aici inainte, majoritatea actelor domnesti va fi emisa din Bucuresti. In secolele urmatoare, functia sa de resedinta domneasca se intareste continuu si orasul se dezvolta mult din punct de vedere economic si social, in anul 1807 avand 3520 de pravalii, iar in 1860 peste 200 de cladiri publice. Iata cum descrie un calator strain Bucurestii inceputului de secol XVIII: "Orasul Bucuresti e foarte mare, palate frumoase, mitropolia e sus pe deal si clopotnita este inalta si de piatra... sunt 37 de manastiri si peste 200 de biserici. Pe toate ulitele si in toate curtile sunt puturi adanci; apa de ajuns, paine, struguri, toate din belsug.". Epoca de inflorire culturala a orasului este legata de numele domnitorului Constantin Brancoveanu, care, printre altele, recladeste Palatul Voievodal, zideste biserica Sf. Gheorghe (unde se afla mormantul sau), construieste un frumos si impresionant palat la Mogosoaia, traseaza un drum de legatura intre Palatul Voievodal si Palatul Mogosoaia - drum numit Podul Mogosoaiei (pentru ca eta "podit" cu barne de stejar, azi numindu-se Calea Victoriei), infiinteaza o tipografie si prijina direct Academia Domneasca de la Sf. Sava.
In sec. XVIII apar si se dezvolta manufacturile, se inmultesc mestesugurile si se remarca o specialiare a lor, se organizeaza si se intaresc breslele, orasul devine un centru comercial primordial in aceasta parte a Europei. Acum se poate vorbi si de o evidenta existenta si de o oarecare diferentiere a categoriilor sociale: mestesugari, negustori, slujbasi in aparatul administrativ, clerici, tarani, boieri si slujitori etc. In 1807 erau recenzate in Bucuresti 3523 pravalii, din care 2500 in partea centrala, celelalte aflandu-se in cele 4 sectoare sau in "mahalale".
In tot cursul sec. XIX se construieste un mare numar de edificii publice si de case mari si impunatoare cu stil si dotari (mai ales pe Podul Mogosoaiei), se inalta biserici in toate partile orasului sau se refac cele existente, se executa lucrari de alimentare cu apa, de salubritate, de "podire" si, mai tarziu, de "impietruire" a strazilor. Astfel, se construieste Teatrul National (1846-1852) - distrus de cutremurul din 1940, Palatul Academiei Romane, Universitatea etc. Invatamantul liceal este dezvoltat prin infiintarea liceelor Matei Basarab (1860) si Gheorghe Lazar (1864) (ambele existand ca gimnazii in 1860, singurul liceu in acea vreme fiind Sf. Sava). In 1860, orasul avea peste 200 de cladiri publice, erau organizate mai multe piete si existau intinse gradini publice, se extinde iluminatul cu gaz lampant - care fusese introdus inca din 1856. Dupa Unirea Principatelor Romane (Muntenia si Moldova) prin actul de la 24 Ianuarie 1859, Bucurestii devin, in decembrie 1861, Capitala statului nou format, iar la 9 Mai 1877, prin proclamarea Independentei, este de drept si de fapt Capitala Romaniei. Activitatea economica si sociala-culturala la sfarsit de veac XIX si inceput de veac XX ia o amploare deosebita: comertul se extinde considerabil si se modernizeaza, in paralel cu Banca Nationala a Romaniei, infiintata in 1880, se creeaza o adevarata retea bancara de mare utilitate pentru intreaga economie romaneasca, numarul marilor intreprinderi industriale ajunge, in 1893, la 115, iluminatul cu gaz aerian inceput in 1871 este inlocuit treptat cu iluminatul electric (1882) si isi face aparitia telefonul (1890), tramvaiul cu cai (inaugurat in 1871) incepe sa fie inlocuit cu tramvaiul electric, se ridica noi si impunatoare edificii publice si rezidentiale, albia Dambovitei se rectifica si se adanceste (1880- 1883), regularizandu-se astfel cursul raului. Iata, asadar, ca Bucurestii, pusi in evidenta de vestigiile arheologice inca din paleolitic, se dezvolta prin continuitate in toate epocile istorice, ajunge in sec. XV Capitala Tarii Romanesti, in 1864 Capitala Principatelor Romane, in 1877 Capitala Romaniei (dupa cucerirea Independentei de stat in urma razboiului cu turcii), iar in 1918 Capitala Romaniei Mari. (Vezi 1 Decembrie 1918.)
b\21.jpg@Opera romana Perioada care urmeaza dintre cele doua razboaie mondiale, cunoscuta si sub numele de interbelica, se inscrie ca cea mai fertila din intreaga istorie a orasului, rolul sau administrativ este armonios intregit de atributiile sale sociale si economice la nivel national. Toate domeniile de activitate se dezvolta vertiginos, orasul se modernizeaza si se extinde, numarul locuitorilor sporeste considerabil, iar nivelul de viata inregistreaza un progres nemaiintalnit. Apar sute de intreprinderi industriale noi, se extind si se modernizeaza cele vechi, comertul si activitatile bancare sunt incurajate prin acordarea de facilitati vamale si valutare etc. Actiunile de modernizare si edificare de noi constructii si de noi artere stradale se desfasoara intr-un ritm alert. In 1929, tramvaiele cu cai sunt inlocuite cu cele electrice, introducandu-se, in acelasi timp, si transportul de calatori cu autobuze. Cel de Al doilea razboi mondial a avut urmari de o deosebita importanta si de o evidenta semnificatie pentru istoria orasului. Distrugerile de cladiri si de dotari edilitare inregistrate in timpul razboiului, impactul activitatilor din toate domeniile cu starea de razboi au marcat substantial viata economica si social-culturala a orasului, in care o constributie de prim ordin au avut-o si conditiile inrobitoare puse dupa terminarea razboiului de catre "puterile aliate" (desi Romania, dupa august 1944 si pana la sfarsitul razboiului, a participat efectiv la razboiul antinazist).
Pentru Bucuresti, Capitala tarii, perioada totalitarista postbelica s-a impregnat in toate domeniile de activitate, in viata tuturor locuitorilor, orasul inregistrand, din punct de vedere fizionomic, doua directii principale opuse: una reprezentata de demolari masive de cladiri cu o mare rezonanta istorico-sociala-culturala sau de cartiere intregi; alta de constructie de locuinte (in general cu un nivel de confort scazut), de edificii social-culturale (multe din ele cu evidente functii de propaganda si de promovare a cultului personalitatii conducatorilor de partid), dar si de unitati industriale importante. In aceasta perioada apar mari uzine si fabrici cum sunt: Autobuzul (Rocar), Semanatoarea, Uzinele de Masini Electrice, Fabrica de Confectii si Tricotaje Bucuresti, Combinatul Poligrafic, Policolor, Fabrica de Mase Plastice Bucuresti, Fabrica de Mobila Pipera, Fabrica de Tranzistori Baneasa etc. De aemenea, au fost reutilate si dezvoltate vechi fabrici si uzine: Electroaparataj, Electrocablul, Electronica, Faur (fosta Malaxa), Fabrica de Tevi (Republica) etc. In domeniul constructiilor social-culturale se remarca: Sala Palatului, Sla Sporturilor Floreasca, Sala Polivalenta, Stadionul National, Spitalul Municipal, Tei si Barzesti, Circul, Teatrul National, precum si case de cultura, cinematografe, piete etc.
Cele circa 5400 de strazi insumeaza aproape 2000 km pe care exista 500 km trasee de tramvaie, 900 km trasee de autobuze si 300 km trasee de troleibuze. Din 1979, transportul in comun de calatori a inregistrat un mare salt calitativ, prin intrarea in functiune a primului tronson al metroului (in lungime de 8,1 km). De atunci si pana acum au fost construite si date in folosinta alte linii de metrou, in prezent reteaua metroului totalizand 60 km. Orasul dispune, tot in domeniul transporturilor, de 6 gari, 7 autogari si de doua aeroporturi civile (unul pentru cursele interne - Baneasa, altul pentru cursele externe - Otopeni).
Orasul Bucuresti este si cel mai mare centru turistic al tarii. El dispune de numeorase, variate si valoroase obiective de interes major, oferta sa turistica reprezentativa fiind formata dintr-un tezaur ce oglindeste propria sa istorie, stradaniile spiritualitatii romanesti dintotdeauna de a-si inscrie valorile in contextul european, de care a fost atat de legata, in primul rand prin afinitati culturale si de origine (daco-romana). Avand in vedere ca exista numeroase si variate ghiduri si lucrari turistice referitoare la Bucuresti, care prezinta in mod detaliat si intr-o forma atragatoare valorile turistice bucurestene, in continuare vom enumera numai obiectivele emblematice pentru Bucurestii zilelor noastre, acele componente turistice de prim ordin ale unei retele de peste 600 monumente istorice si de arhitectura, monumente de arta plastica, peste 40 de muzee si galerii expozitionale, la care se adauga parcurile, gradinile, complexele sportive etc.
Ansamblul arhitectonic Curtea Veche (Biserica Buna Vestire - sec. XV-XVIII - ce mai veche constructie din Bucuresti; Biserica primei Curti Domnesti); Ansamblul arhitectonic Coltea (biserica - sec. XVV-XVIII; spitalul Coltea - primul spital din Bucuresti - inceputul sec. XVIII); Ansamblul arhitectonic Antim (manastire - sec. XVIII; case egumenesti); Ansamblul arhitectonic Sf. Gheorghe-Nou (vestigiile unui han - sec. XVII; biserica - sec. XVIII; morminte domnesti); Ansamblul arhitectonic Mihai Voda (vatra sacra geto-dacica; biserica sec. XVI-XVII); Ansamblul arhitectonic al Patriarhiei (biserica - sec. XVII, resedinta Patrarhului; Cladirea Parlamentului Romaniei ("Casa Poporului", construita in timpul si din ordinul lui Nicolae Ceausescu); Ansamblul arhitectonic Radu Voda (manastiri - sec. XVI; biserica Bucur Ciobanul - sec. XVIII); Ansamblul Plumbuita (biserica manastirii, acoperita cu tabla de plumb - edificata in 1559-1577; casa domneasca - sec. XVI-XIX), Biserica fostei manastiri Cotroceni (sec. XVII), Biserica Doamnei (sec. XII), Biserica Kretulescu (sec. XVIII), Biserica Baratiei (sec. XVII), Biserica Domnita Balasa (sec. XIX), Biserica Stavropoleos (sec. XVIII), Biserica manastirii Marcuta (sec. XVI-XIX), Catedrala Sf. Iosif (sec. XIX), Catedrala Episcopiei Armene - pe locul unei biserici din sec. XVIII (sec. XX), Biserica Anglicana (sec. XX), Biserica Rusa Sf. Nicolae (sec. XX), Biserica Greaca (sec. XIX), Biserica Italiana (sec. XX), Biserica Doamnei (sec. XVII), Biserica Fundenii Doamnei (sec. XVII), Biserica Sf. Apostoli (sec. XVII), Biserica Sf. Spiridon-Nou (sec. XVIII), Biserica Sf. Spiridon-Vechi (sec. XVII), Biserica Sloboziei (sec. XVII-XVIII), Casa Banului Ghica (sec. XIX), Casa Cantacuzino (Muzeul Muzicii Romanesti - Muzeul Enescu (vezi George Enescu)), Casa Lahovary (sec. XIX), Casa Librecht (sec. XIX - Casa Universitarilor), Casa Melik (sec. XVIII - cea mai veche casa de orasean). Casa Romanit (sec. XIX - Muzeul Colectiilor), Casa Soare (1914 - Rest. Bucur), Casa Monteoru (sec. XIX - Uniunea Scriitorilor), Casa Armatei sau Cercul Militar (1912), Casa Dissescu (1910-1912 - Inst de Istorie a Artei), Casa Lens-Vernescu (1820), Casa Cretulescu (1863 - Muzeul Literaturii Romane) (vezi Literatura romana), Casa cu Turn sau Palatul Belvedere (1814), Palatul Regal (sec. XIX si reconstruit 1930-1937 - Muzeul de Arta), Palatul Cotroceni (fost palat regal - azi palat prezidential), Palatul Ghica-Tei (sec. XIX - fosta resedinta domneasca, azi restaurant), Palatul de Justitie (1890-1895 - Tribunalului Bucurestilor), Palatul Postelor (1894-1900 - Muzeul National de Istorie), Palatul Primariei municipiului Bucuresti (1906-1910), Palatul Sutu (1833-1834 - Muzeul de Istorie si Arta al municipiului Bucuresti), Palatul C.E.C. (1896-1900), Palatul Bancii Nationale si al Ministerului de Finante (1883-1885), Palatul Muzeului Taranului Roman (1912-1939), Palatul Presei (1956), Palatul din Piata Victoriei (1937-1938), Ateneul Roman (1886-1888), Institutul de Arhitectura (1912-1927), Universitatea Bucuresti (1857-1862), Academia Romana si Biblioteca Academiei (1890), Cladirea Bibliotecii Centrale Universitare (1907-1910), Palatul Banu Manta (1927-1936 - Primaria sectorului 1), Cladirea Restaurantului "Carul cu Bere" (1878), Hanul lui Manuc (1808 - restaurant), Cladirea Bufetul (1894 - Rest. Doina), Teatrul National (1967-1970), Hotelul Intercontinental (1970), Opera Romana (1953), Circul (1960-1961), Sala Polivalenta, Pavilionul Central al Complexului expozitional din Piata Presei, Palatul Parlamentului (Casa Poporului) etc.