Restaurant Studio Alba Iulia – rafinament și gust bun

IMG_1202De multe ori auzim că dragostea trece prin stomac. Poate fi considerată o zicală superficială atunci când avem în vedere strict simțămintele dintre o EA și un EL. Dar, lucrurile iau o întorsătură considerabilă atunci când ne referim la ambientul în care luăm micul dejun, prânzul sau cina. Nu știu alții cum sunt, dar,  pentru ca posmagii să fie ,,muiați” și comestibili, trebuie serviți într-un cadru rafinat, o muzică bine aleasă, un personal amabil și mai ales o companie plăcută.

După cum vă puteți închipui, nu poți mânca dimineața, la amiază și seara doar sandwich-uri sau pizza. Sunt și ele bune, dar mai simți nevoia, uneori, și de o mâncare caldă.

Cum eram plecată la kilometri buni de  bucătăria mamei, încep să vânez un local ca să-mi mai domolesc nevoile primare: foamea.

În timp ce eram în interiorul celor Trei Fortificații din Alba Iulia, zăresc un spațiu amenajat cu diverse terase și încep: Asta nu, asta nu, asta… hmmm, cred că da. Restaurant Studio, un local situat între două ziduri ale cetății, cu o terasa luminoasă și un interior amenajat cu bun gust și rafinament.

Reamenajat în formatul actual de aproximativ un an de zile, Restaurant Studio încântă simțurile vizuale, auditive și mai ales cele gustative prin decorul elegant, muzică de calitate și mâncăruri alese. Dacă tinzi să crezi că un prânz în inima cetății Alba Carolina atentează grav la economiile tale, ei bine află că, dacă alegi să mergi la Restaurant Studio poți răsufla ușurat.

IMG_1251

IMG_1258Restaurantul îți pune la dispoziție un meniu stufos cu prețuri modeste, dar de o calitate superioară. Totodată, Studio este cunoscut pentru diversitatea momentelor artistice pe care le organizează. Stand-up comedi, jazz, pian, asezonate cu un vin de calitate fac din restaurant un local în care ai vrea să te întorci iar și iar.

Și cum după o masă copioasă mereu este binevenit Moș Ene, îmi odihnesc preț de câteva minute trupul și pornesc în căutarea altor obiective.

Mihaela – Ștefania Puțeanu